Poate că mulţi v-aţi săturat deja de „cazul Huidu”. De duminică de la prânz şi până azi dimineaţă, părea că în România nu s-a întâmplat nimic altceva. Dincolo de tragedia din jurul acestui subiect şi de controversele pe care le-a stârnit, mie mi se pare că acestui om cineva, de undeva, i-a transmis un mesaj că ceva nu e în regulă cu viaţa lui.
Cu siguranţă că nu e cel mai potrivit mod să-ţi câştigi pâinea imitându-i şi batjocorindu-i pe alţii, mie cel puţin nu mi se pare, indiferent de formatul unei emisiuni şi de „nevoia” să facă cineva şi aşa ceva. Nu ştiu dacă există vreo nevoie de acest gen, habar nu am dacă e în regulă să lăsăm impresia că e necesar să ne batem joc de alţii fiindcă, oricum, ar face-o cineva.
Pe vremea când eram eu însămi reporter de televiziune la Realitatea TV mi s-a întâmplat să apar în „Cronica cârcotaşilor”. Nu m-am supărat mai ales că nu era vorba de nicio bâlbă (deşi nu stăteam deloc rău la acest capitol), ci de o estimare greşită a grosimii stratului de zăpadă, undeva, prin Maramureş. De-a lungul anilor am văzut însă „n” cazuri de reporteri de teren luaţi la mişto în Cronică fiindcă stăteau şi se uitau tâmp în cameră şi nu ziceau nimic, de cele mai multe ori nu din vina lor, dar prea puţini ştiu acest lucru.
În afară de cei care practică meseria asta, puţină lume îşi imaginează cum se face o transmisiune „live”. Înainte să apari pe sticlă, tehnicienii fac probe cam cu 10-15 minute înainte, eşti pus să repeţi cuvinte ca să se verifice calitatea sunetului, operatorul te mută dintr-un loc în altul în funcţie de cât de „curat” e cadrul şi de lumină. Dacă eşti norocos, intri în direct în secunda doi şi ai scăpat. Dacă ai ghnion, eşti ţinut la cadru până îşi aduce aminte emisia de tine, chiar şi o oră. Mie mi s-a întâmplat, deşi tremuram de nervi fiindcă aveam şi invitat la cadru care nu înţelegea nici mecanismul, nici nu avea răbdare.
De regulă, indiferent de momentul în care intri în direct, ţi se cere să să stai nemişcat în faţa unei camere pe un trepied. După ce ai aşteptat în frig, degerat, apari şi tu la televizor. Şi, ce să vezi? Oamenii te văd pe sticlă, dar tu nu auzi nimic fiindcă tocmai a căzut semnalul la telefon. Aşa că stai şi te uiţi tâmp într-un punct al camerei video unde ţi s-a spus neştiind dacă eşti în direct sau nu. Nu ai în faţa ta alt televizor să-l vezi pe cel din studio cum te prezintă, nu ştii ce se întâmplă, eşti derutat, nu ai cea mai inteligentă privire probabil. În astfel de momente, te „vânează” cârcotaşii şi râd bine de tine. Sigur eşti un prost, nu-i aşa?
Privind lucrurile la rece şi fără ranchiună, nu cred că e în regulă să râzi de oricine apare la televizor. Spre deosebire de mulţi dintre cei care comentează prin studiourile de ştiri, cei de pe teren sunt şi prost plătiţi, lucrează şi în condiţii mult mai grele şi sunt dependenţi de o întreagă armată de tehnicieni şi de condiţii adesea nefavorabile. Se întâmplă să urle unul lângă tine, să-ţi treacă un câine prin faţă, să sară vreo cinci prin spatele tău să se vadă la televizor. Dacă apari chiar atunci în direct bombănind sau privind tâmp în camere nu înseamnă că eşti un tâmpit demn de imitat şi despre care poate râde o ţară întreagă cu gura până la urechi.
Aşadar, în anul de graţie în care trăim, mie, uneia, nu mi se mai pare în regulă să râd de greşelile altora, nu de alta, dar nu mi-ar plăcea ca lumea să râdă de ale mele. Este adevărat că, în tinereţe, am privit spre această zonă cu mai multă indulgenţă, am considerat că e amuzant, am râs cu poftă de bâlbele unora şi altora şi de imitaţii. Mi-am dat seama însă, în timp, că nu e cea mai potrivită atitudine, că e prostesc să te porţi aşa. Ce-i drept, am primit şi eu lecţiile mele. Pe unele le-am învăţat, la altele încă mai meditez.
În acest moment al vieţii mele, cred că un om care a greşit cu voia lui, făcându-le altora rău cu intenţie şi profund conştient, merită atenţionat şi taxat în pagini de ziare, în emisiuni televizate, în pamflete de orice fel. Cei care greşesc fără voia lor trebuie trataţi cu înţelegere şi compasiune fiindcă oricui i se poate întâmpla.
Mai cred că atunci când viaţa ne duce pe un drum înfundat, trebuie să ne întoarcem înapoi să vedem în ce intersecţie nu am luat-o pe unde trebuia. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de boală, accidente şi necazuri!
Cristiana Sabău
aveti dreptate,erau momente in cronica in care exagerau,si isi bateau joc de anumite persoane.dar aceasta bataie de joc,prindea bine la public,era o afacere media care aducea o groaza de bani,asa ca batjocura se imbina cu castigul de bani .sa castigi bani ,batjocorindu-i pe semenii tai .vine o vreme cand trebuie sa dam socoteala pentru toate,inca din aceasta viata.inca nu am intalnit pe pamant,un super judecator,cum parea a fi huidu in emisiunea lui.pana la urma,este si huidu un om ,cu defecte, la fel ca noi toti.e bine sa vedem barna din ochiul nostru,si nu paiul din ochiul aproapelui nostru.frumoase cuvinte ,in editorialul dumneavoastra,doamna cristiana,si spuse din suflet,fara nici o umbra de rautate.cred ca rolul presei este de a educa,si nu de a batjocori,e opinia mea.
Viata m-a invatat sa fiu atenta la lectii. Am primit si eu cateva, slava Domnului. Ultima m-a determinat sa inchid blogul ca sa-mi tai din radacina tentatia disputelor cu altii. Am avut prea multe, din pacate, ce-i drept din cauza firii mele. Rabd foarte greu, sunt tentata sa intru in lupta, sa nu stau degeaba, uneori cu rost, alteori fara rost. Uneori cu rezultat, alteori degeaba. Dupa ce mi-am ascultat constiinta prin intermediul careia cred ca Dumnezeu vorbeste fiecarui om, am observat ca pot trai la fel de bine, daca nu chiar mai bine, fara sa intru in dispute cu nimeni. Atunci cand nevoia de dreptate si de cautare a adevarului imi spun ca nu trebuie sa stau pe margine, intru in lupta si nu ma las. Cred insa ca micile dispute, colegiale sau necolegiale, nu fac parte din aceasta vocatie si nicidecum nu sunt lucruri necesare vietii. Multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ati scris.
Pertinent articol. Am mai spune ca mass media ne-a innebunit cu acest caz Huidu, in doua randuri, 1. cand s-a lovit la creier 2. acuma cand a omorat 3 oameni si a ranit altii, atat fizic cat si sufleteste!
Aceste 3 zile, daca nu aveam net, parabolica (una la care vad pachete TV foarte tari din EUROPA- Sky UK, SKy GERMANIA si multe alte canale internationale) cred ca innebuneam si ajungeam pe Somesului! Acest Om a atacat lumea si de data asta sunt de partea unora ca Zavoranu, etc!
S-a uitat ca lumea se invarte, merge inainte, pensionarii nu au medicamente, lumea poate rabda frig, foame, etc si am auzit doar HUIDU, HUIDU, etc! Orice neinitiat putea lua greselile altora sa rada de ele! Totusi, pot spune ca ati gresit inchiderea POST CONTROL! Chiar daca unii va furau texte si se legau de lucruri personale! Imi placea POST CONTROL! Pentru niste neica nimeni a ti defavorizat si pe noi unii care va citeam zilnic! Nu ca o critica o spun!
Aveti pareri pertinente in privinta evenimentelor, iar ziaristi corecti, obiectivi si care incearca sa faca totul corect din punct de vedere jurnalistic sunt putini in judet! Nu o spun ca o lauda ci e o constatare destul de amara, mai ales ca uneori disuti si trimiti texte la jurnalisti si eu SCRIU ALTCEVA!
Nu ma ajutati deloc. Nu e usor sa lupti impotriva propriei firi. Dimpotriva as spune, cred ca e cel mai greu lucru. Stiti insa indemnul biblic: daca mana ta te face sa pacatuiesti, taie-o. Si nu as zice ca stiu pe cineva care vrea sa-si taie o mana. Probabil e complicat ce spun, dar e ceea ce cred acum.
Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o … Marcu 9:45-47
Oricum am inteles faza cu POST CONTROL, si sper sa fiti mai bine cu sanatatea, puztina muzica, un pic de ENYA in surdina o sa va ajute………..
Sunt foarte mulţumită şi de puţinul bine. Îmi dau seama că nu am ştiut să apreciez binele mai mult. Viaţa e complicată. Când eşti foarte bine, ţi se întâmplă să fii nemulţumit. Când ai un „ghimpe” începi să înţelegi şi să apreciezi lucruri pe care altădată nu le băgai în seamă.
De când a apărut ştirea şi eu m-am tot gândit, însă cu milă, la el pentru că realitatea este că o tragedie de felul ăsta i se poate întâmpla oricui. Şi poate fi complet neintenţionată. De exemplu, ţi se strică ceva la maşină sau adoarme şoferul celeilalte maşini la volan şi ajungi, fără să vrei să fi implicat într-un accident în care mor oameni. Să omori un om, neintenţionând asta (şi cu intenţie, dar asta e altă discuţie) mi se pare o povară imposibil de purtat. Darămite mai mulţi. Să trăieşti ştiind că ai omorât oameni, iarăşi mi se pare extraordinar de greu, deşi sunt unii care reuşesc. Nu mă pricep să analizez intenţiile divinităţii şi n-aş putea spune că e răzbunarea divină pentru că şi-a bătut joc de oameni, dar în mod cert, să realizezi emisiuni precum Cronica Cârcătoşilor nu e o meserie, e o alegere. Şi oricine poate alege să aibă o meserie, orice meserie, în care cel puţin să nu-şi bată joc de oameni. Pe de altă parte, sunt atâtea fiinţe care au vieţi execrabile, marcate de tragedii, fără să realizeze Cronica Cârcotaşilor. 90% dintre africani, de pildă. Aşa că, după părerea mea trebuie să ne pară rău şi pentru victime şi pentru autor. De fapt, să ne pară rău că trăim într-o lume în care e posibil să conduci iresponsabil, la fel cum e posibil să-ţi câştigi existenţa batjocorindu-i pe alţii.
P.S. eu cred că ai făcut bine cu blogul. nu semeni vânt, nu culegi furtună şi cresc astfel şansele să vină primăvara
Ana, eu cred că semnele sunt pentru cei care cred în ele. Pentru alţii ce s-a întâmplat şi cu Huidu sunt simple întâmplări de viaţă. Fiecare are dreptul să creadă în ce vrea. Nu trebuie să trecem cu toţii viaţa prin filtrul cuiva. Şi pe mine m-a îngrozit acest accident exact prin prisma hazardului. Sunt situaţii de viaţă în care te trezeşti şi nu ştii ce cauţi în ele. Am trecut printr-un accident şi, fără să omor pe cineva, nu am mai putut ieşi din casă mult timp, de groază. Să trăieşti cu gândul că ai omorât un om mi se pare un soi de iad. Să vezi cum „n” oameni vorbesc despre tine la tv în fel şi chip, la fel de cumplit. Toate acestea se vor termina într-o zi, dar vinovăţia e posibil să te urmărească toată viaţa cu o râvnă mai mare decât orice „cârcotaş”. E trist.
Cu blogul sunt de aceeasi parere, am spus doar ca imi lipseste!
De HUIDU de ce sa imi para rau? A, doar pentru ca sunt crestin! OK.
In rest, ma gandesca in ultimii 3 ani, nevasta-mea mergea pe acelasi drum tot la 4 – 5 -7 zile! Eu cu fica-mea statea acasa ca FACHIRII pe cuie! CAnd dadeam pe REALITATEA sau ANT 3, si vedeam accidente nu mai eram Fachiri, ne intrau cuiele imaginare undeva! De frica, de spaima! cand o vedeam teafara pe navasta-mea acasa, parca eram alt om. Oare fata MAGDEI, ce o fi in sufletul ei? Si a rudelor celorlalti! Daca HUIDU circula normal, fiecare avea destinul sau in continuare. Sunt crestin, dar ma gandesc mai mult cu inima, iar inima e langa Fata MAGDEI, langa rudele celor morti, si chiar ma inerveaza inconstienta unui TATA care putea sa isi omoare proprii COPII! INCONSTIENTA crasa! Deci hai sa nu mai plangem dupa acest personaj, pe care multi l-au imbarbatat cand intradevar necazul de la SKI l-a ajuns! Oare ce o fi simtit fata Magdei, cann a aflat ca mama ei nu mai e! Ca el ramane cu o nu stiu ce povara, contiinta blah blah blah, astea sunt niste posibile circumstante, unii pot uita…si de fapt se uita destule nu crezi ANA?
Mortii cu mortii si vii cu vii, o sa isi spuna HUIDU dupa un an, poate mai mult poate mai putin? NU crezi?
Cu această variantă nu sunt de acord. Nimeni, dar absolut nimeni nu-şi doreşte să fie implicat într-un accident şi cu atât mai puţin să-l producă. E traumatizant indiferent de circumstanţe. După ce am avut accidentul (un câine mi-a sărit în faţă pe DN 17, eu am pus frână, maşina m-a dus pe contrasens şi m-a lovit o Dacie aproape frontal) mi-am reconsiderat orice opinie tranşantă faţă de accidente. Săptămâni la rând m-am întrebat de ce nu am trecut peste câine, de ce am pus frână. Nu am avut niciun răspuns. Apoi am încercat să-mi amintesc la ce mă gândeam, ce vedeam, dar nu am reuşit. O imagine am avut în cap. O salvare SMURD şi faptul că-mi era îngrozitor de frig. Un paramedic s-a dezbrăcat şi m-a acoperit cu haina lui. Accidentele sunt cumplite chiar dacă nu păteşti nimic. Să nu judecăm prea aspru.
R.I.P. pt cei ce s-au dus! Sa ne fereasca D-zeu pe toti de asa nenorocire! E cumplit, indiferent ca e Huidu sau altcineva…
Cunosc povestea unui apropiat. Conducea ,culmea,cu viteza impusa,( se ferea de radar) cand i-a aparut in fata, un copil de 7 ani. Copilul era ghidat dintr-o curte de catre un adult sa treaca strada. Alerga, si a fost pt .ultima data…
Nu a mai putut sa-l evite .L-a lovit atat de tare, ca …s-a dus. Mama baietelului isi mai pierduse un copil…Nu stiu de ce acelei femei i-au fost luati copiii atat de devreme… dar stiu ca,prietenul meu a suferit un soc…Are si el 3 copii. Greu si-a revenit ,cat de cat…Desi nu avea decat vina de-a fi in locul acela ,atunci.Era inainte de Sf.Pasti…De atunci, el nu mai poate petrece de Pasti si tresara ori de cate ori vede copii pe marginea drumului…E prins intr-un cosmar interminabil.
Saracu Huidu,sa nu fie nimeni in locul lui ,acum ! Cat despre cei care se bucura de necazul lui , eu ,una, nu-i pot intelege…
Îmi pare sincer rău pentru ceea ce s-a întâmplat prietenului dumneavoastră. O astfel de întâmplare e o cumpănă greu de trecut pentru toată lumea care pic de conştiinţă. Sigur că drama e imensă pentru cei care nu mai sunt, dar să trăieşti cu gândul că ai omorât pe cineva trebuie să fie şi mai cumplit.
pt ioana
da ai spus lucruri corecte, am mentiunea ca nu ne bucuram de raul nimanui dar…..si spun dar………… dupa ce dumnezeu a dat inca o sansa acestui peresonaj, si vand bani si posibilitate sa puna un sofer profesionist nu a facut-o, a condus ca si cum nu ar fi avut COMA INDUSA etc! Asta e singura mentiune care o fac! Nu ne bucuram de raul nimanui, iar povestea ta este chiar dramatica si plina de adevar, omul e clar ca nu se mai poate bucura avand constiinta incarcata de aceasta nenorocire!
Imi place ca sunteti pertinenti dar cititi mai bine cele scrise, nu suntem ZAVORANU sa ne bucuram, doar comnetam de pe margine.
In rest toate cele bune, IOANA DRAGA!
Si tie,Batiatus,numai bine!
Nu m-am gandit nici o clipa, crede-ma ,ca le-a parut bine celor ce au scris comentarii la acest articol,de necazul lui Huidu. Cu atat mai mult ,despre Cristiana,insa au fost o sumedenie de comentarii rautacioase in presa nationala cu care nu sunt de acord…Si eu sunt de aceeasi parere: trebuia sa-si angajeze un sofer sau sa-si lase sotia la volan…