Deputatul Ionuț Simionca, președintele organizației județene PMP, a vorbit într-o conferință de presă despre o ordonanță de urgență dată ”cu dedicație”.
”OUG numită de către Guvernul Grindeanu ”Program carne de porc din ferme româneşti” care la o prima vedere pare a fi o lege care sprijină crescătorii de porci, la o privire mai atentă putem observa că este o lege dată cu dedicaţie. De ce spun asta? Pentru că trecând peste condiţiile de acordare pe care trebuie să le îndeplinească aşa numitul “crescător de porci” (adică să livreze spre sacrificare anual un număr de minim 600 de capete porci graşi), ne arată că doar crescătorii mari de porci sunt vizaţi de această lege, iar cei mici şi mijlocii sunt iarăşi lăsaţi în voia sorţii. Dar de fapt nici crescătorii mari de porci nu vor fi cu toţii sprijiniţi ci doar care se află ”în situaţii de dificultate” care sunt foarte clar definite la Art.3 lit.c”, a spus el într-o conferință de presă.
Ionuț Simionca a adăugat: ”Observăm că situaţiile de dificultate sunt destul de restrictive, ba mai mult par a fi situaţii particulare ale cuiva anume vizat. Deci nu toţi crescătorii de porci vor fi sprijiniţi de această OUG, doar cei care se află în situaţiile limitate de această OUG. PSD arată din nou că în loc să gândească o lege care să sprijine egal pe toţi cetăţenii care muncesc cinstit au gândit o lege cu dedicaţie pentru grupurile lor de interese. În perioada următoare am de gând să aflu care sunt exact fermele din România care se află în aceste situaţii restrictive şi în mod special vrea să văd dacă ferma d-lui Dragnea junior este una vizată de această lege. PSD a dat, se pare, această lege special pentru ferma fiului d-lui Dragnea. Micul fermier e lăsat de izbeliște încă o dată. Cui îi lăsăm, cine îi ajută?”.
Art. 3 prevede: ”În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: c) întreprindere aflată în dificultate – înseamnă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare: (i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată (alta decât un IMM care a fost înfiinţat de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat cumulat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată” se referă, în special, la tipurile de societăţi comerciale menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (24), iar „capital social” include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune; (ii) în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât un IMM care a fost înfiinţat de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, „o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii” se referă în special la acele tipuri de societăţi comerciale menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE; (iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi; 2 (iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutor pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare; (v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:- raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi – capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub 1,0. d) Registrul ajutoarelor de stat – aplicarea dispoziţiilor Părţii I, capitolul 3, secţiunea 3.7 (pct 128) din Orientările UE privind publicarea beneficiarilor de ajutor de stat care primesc un ajutor de peste 60.000 euro”.
In timpul guvernului Groza, circula o epigrama a lui Pastorel Teodoreanu referitoare la ministrul agriculturii din acea vreme:
Domnului Groza
„Caligula imperator
A făcut din cal senator!
Domnul Groza, mai sinistru,
A făcut din bou – ministru!”
Orice asemanare cu situatia actuala este pur intamplatoare, doar schimband in versul al treilea „domnul Groza” cu „domnul Dragnea” .
Este vorba de Romulus Zăroni, care era omul de casă al lui dr. Petru Groza, motiv pentru care l-a și numit ministru al Agriculturii. Deaspre Zăroni, circulau mai multe bancuri. Iata unul dintre ele : Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: „Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, da’ tre’ să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică”. Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema „Formele de guvernământ”. Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. „Împărăţie!”. „Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?” „Regat”. „Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atunci?” Zăroni răspunse: „Atunci ar fi GROZĂVIE”.