„Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională”, se arată în decizia Curţii.
Pe de altă parte, judecătorii CC au respins o serie de critici formulate de parlamentarii PDL. „Cu majoritate de voturi, respinge criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică”, se mai arată în minuta Curţii Constituţionale.
„Aştept motivarea Curţii Constituţionale să vedem care sunt morivele pentru care legea a fost declarată neconstituţională, să vedem dacă e declarată neconstituţională în totalitate sau în parte şi vom acţiona în consecinţă”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea pentru MEDIAFAX.
El a precizat că e surprins de decizia Curţii Constituţionale şi că aşteaptă motivarea deciziei acesteia pentru a avea o reacţie mai aplicată.
„Sigur că sunt surprins. Dacă se declarară în totalitate neconstituţională, practic de aici s-ar putea înţelege că România nu mai are dreptul să se descentralizeze, aşa cum se întâmplă în Europa. Dar aş vrea totuşi să văd motivarea Curţii şi atunci voi avea o reacţie mai aplicată”, a adăugat Dragnea.
Sesizarea ar fi trebuit analizată în 11 decembrie, însă judecătorii constituţionali au decis să amâne discutarea sa, întrucât au primit în acest caz 4.000 de pagini de documente, pe care nu au avut timp să le studieze până la acel moment.
PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, a informat formaţiunea politică, în 29 noiembrie 2013. Sesizarea a fost semnată de 70 de deputaţi democrat-liberali.
„Sesizarea către Curtea Constituţională a României arată că, în opinia semnatarilor, legea privind descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136”, s-a arătat în comunicatul PDL.
PDL opinează că: „proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român (…) legea permite transferul de proprietate între unităţile administrativ- teritoriale fără hotărâre de Guvern (…) legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constiuţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii” şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională.
Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării în 19 noiembrie 2013.
Vicepremerul Liviu Dragnea, coordonatorul proiectului de lege, a precizat că domeniile care vor fi descentralizate, ca şi competenţe, atribuţii şi instituţii, sunt sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi clasificarea în turism, cluburile şi bazele sportive, taberele şcolare, precum şi competenţele teritoriale legate de pescuit.
Potrivit lui Dragnea, în urma procesului, aproximativ 14.000 de oameni vor lucra în instituţiile descentralizate, fiind preluaţi din subordinea ministerelor, cu toate drepturile actuale şi cu cheltuielile de personal aferente, la instituţiile descentralizate care vor intra în subordinea autorităţilor locale. Descentralizarea va implica, totodată, transferul a circa 2.000 imobile din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor teritoriale.
Sursa: www.mediafax.ro
Ptr. Mine nu e o surpriza, dimpotriva.
Pentru mine era o surpriza sa nu comentezi tu, pseudodoctule. Pe tine chiar așa tare te excită toate articolele din majoritatea domeniilor încât nu-ți poți stăvili pornirile de postac obsedat? Ești foarte activ ne-ai convins, dar de ce nu poți să ne lași, personal chiar nu sunt interesat de părerile tale.
aunci nu citi si nu ma baga in seama. ca strica la stomac. parerea mea.
CONSTITUTIONALITATEA GUVERNULUI – USL
” Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională ”
INTREBARI :
1. ACEST GUVERN MAI ESTE CONSTITUTIONAL DACA EMANA ACESTE „PRODUSE” CU EFECTE JURIDICE ?
2. ANGAJAREA ” RASPUNDERII ” DOVEDITA CA NECONSTITUTIONALA ÎI MAI DA DREPTUL GUVERNULUI SA ….. GUVERNEZE ?
3. DE CE NU SE DESFINTEAZA – ANGAJAREA RASPUNDERII – IN FATA PARLAMENTULUI , DACA ULTERIOR NU SE INTIMPLA NIMIC ?
4. DE CE NU SE DESFINTEAZA ” ORDONANTELE DE URGENTA” CAND NIMENI NU DOVEDESTE URGENTA LOR ?
5. CUM ESTE POSIBIL CA ORDONANTELE DE URGENTA, CARE OCOLESC PARLAMENTUL, DEVIN LEGI – NETRECUTE – PRIN PARLAMENT ?