Actualitate

Legislația cu privire la incompatibilităţile aleşilor locali ar putea fi corectată

O propunere legislativă care introduce posibilitatea ca un consilier local sau judeţean să participe la votul pentru alegerea sau schimbarea sa în funcţia de viceprimar sau de preşedinte/vicepreşedinte al CJ a fost depusă la Camera Deputaţilor de mai mulţi deputaţi şi senatori PSD-ALDE, printre care și senatorul ALDE Ioan Simionca.

Propunerea legislativă modifică Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali şi a fost iniţiată de 28 deputaţi şi senatori PSD-ALDE, care au solicitat procedură de urgenţă. Iniţiatori invocă, în expunerea de motive, nevoia de a ”corecta” anumite „neclarităţi” din legislaţie cu privire la incompatibilităţile aleşilor locali.

Astfel, semnatarii propunerii legislative consideră că, dacă se coroborează prevederile din Legea administraţiei publice locale, Statutul aleşilor locali şi Legea privind regimul incompatibilităţilor, se poate considera că un consilier local sau judeţean care participă la votul pentru alegerea sau schimbarea sa în funcţia de viceprimar sau de preşedinte/vicepreşedinte al CJ se află într-o situaţie de incompatibilitate. De asemenea, iniţiatorii consideră că este aplicabilă inclusiv instituţia „conflictului de interese”, pe care Legea privind regimul incompatibilităţilor îl defineşte ca fiind situaţia în care cel ce exerctiă o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială.

Propunerea legislativă introduce două noi articole care modifică Legea administraţiei publice locale.

Primul articol are următorul cuprins: „Consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar, precum şi viceprimarul în funcţie a cărui schimbare se propune, poate lua parte la votul Consiliului local prin care este ales, respectiv schimbat din funcţie”.

Al doilea articol prevede următoarele: „Consilierul judeţean care candidează la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, precum şi preşedintele sau vicepreşedintele în funcţie a cărui schimbare se propune poate lua parte la votul CJ prin care este ales, respectiv schimbat din funcţie”.

Cele două prevederi din articolele anterioare sunt introduse ca execepţii şi în Statutul aleşilor locali, la articolul care interzice consilierilor locali şi judeţeni să ia parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.