(FOTO) Clubul Lions Bistriţa a desfășurat o acțiune de igienizare pe Drumul Romanilor (plecare de la Tăşuleasa, sosire la 1 km mai sus de Valea Străjii, circa 10 km). 30 de voluntari plus o echipă Tășuleasa Social au strâns cele mai multe mizerii din cele trei trasee parcurse până acum (celelalte două în Munții Rodnei – luna mai şi Ţibleş – luna iunie, conform proiectului ”Munții noștri curați, nu curățați!”).
”Aproape 30 de saci am umplut, „datorită” în special unor cârciumări care au deversat o mulţime de ambalaje „specifice” în apropiere de intersecţia Drumul Romanilor cu DN 17, dar şi petrecăreţilor care şi-au „uitat” în poiana de la Valea Străjii resturile de la picnicurile petrecute în mijlocul…naturii…sau a gunoaielor? Suntem convinşi că nouă conducere a primăriei Tiha Bârgăului va lua măsuri mai aspre împotriva rău-voitorilor, care uită că poate vor vrea să se întoarcă în acelaşi loc, şi le-ar place să-l găsească curat. Nişte camere de luat vederi ar fi o idee bună cu condiţia de a fi şi utilizate…credem că ar trebui concepută o procedură care să stabilească clar modul prin care vor fi urmăriţi apoi cei nepăsători, pentru a fi amendaţi fără milă şi fără părtinire, conform O.G. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor, cu o condiţie, zicem noi, de a fi avertizaţi în prealabil, prin nişte panouri poate mai explicite decât panoul nostru (”Vă rugăm respectați natura!”). Şi poate că nişte coşuri de gunoi ar fi de asemenea de folos….desigur, dacă se va asigura şi golirea periodică a acestora… Asemenea minime dotări – camere de luat vederi, panouri/ afişe, coşuri de gunoi – ar trebui în toate locurile din judeţ care sunt destinate locurilor „la iarbă verde”! Cât despre cârciumării „gospodari” din zona, credem că Garda de Mediu îi poate verifica dacă au contracte de salubrizare, pe care să le şi respecte”, a menționat Sorin Herciu.
Clubul Lions a montat încă trei panouri ”Vă rugăm respectați natura!”: unul la Piatra Fântânele, intersecţia din Poiana Rusului cu drumul spre Tăşuleasa, al doilelea la intrarea din DN 17 pe Drumul Romanilor şi al treilea la Valea Străjii. ”Cu bunăvoinţa şi amabilitatea şefilor de ocoale silvice şi primari din zona de munte, vom reuşi să amplasăm în perioada următoare toate cele 50 de panouri, pe traseele din munţii noştri, conform proiectului. A mai rămas ultima excursie de igienizare, în Călimani, pe 6 august. Pentru doritori, detalii vor fi pe lionsbistrita.ro”, a precizat sursa citată.
Adaugă comentariu