Lemnul de foc s-a scumpit la Livezile. Traian Simionca: Dar nu mai e circul care a fost

Holistic

Preţul lemnului de foc pentru populaţie s-a scumpit chiar şi în zonele de munte unde este pădure din belşug. În comuna Livezile, oamenii plătesc pentru trei metri cubi de lemn adus acasă 630 de lei, cu o sută de lei mai mult faţă de anul trecut. Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, spune că e ieftin.

Comuna Livezile a putut tăia anul acesta 5500 de metri cubi de lemn, cotă aprobată de Consiliul Local şi alocată de Ocolul Silvic, din care 500 de mc revin instituţiilor pentru încălzirea la iarnă- primărie, şcoli, sală de sport, centrul de informare turistică, remiză PSI – iar 5000 de mc pentru populaţie.

„Ca să aduci lemnul din pădure până acasă procedura e foarte lungă şi foarte greoaie. Am scos lemnul la licitaţie azi primăvară şi nici la prima, nici la a doua licitaţie nu a depus nicio firmă cerere de ofertă pentru ca să extragă lemnul şi să-l aducă la drum auto. Li s-a părut preţul prea mic pe mc, era 35-40 de lei. Văzând că a trecut o lună, am făcut din nou şedinţă de CL şi am chemat firmele să ne spună de ce nu vor să extragă lemnul ca în 2017. Ne-au spus că s-a scumpit motorina, nu au personal, oamenii cer mai mulţi bani. Sunt probleme la firme. Aşa că s-a negociat la 55 de lei/mc lemn extras din pădure la drum auto. Total, anul acesta, mc la drum auto iese la 160 de lei/mc faţă de 150 de lei anul trecut. S-a scumpit cu 35 de lei/mc trasul lemnului, dar nu mi se pare a fi o sumă mare faţă de alte preţuri din judeţ şi din ţară. Odată dus lemnul la drum auto, oamenii pot avea acces cu maşina, cu tractor, cu căruţă, să şi le aducă”, a spus Traian Simionca.

La fel ca şi anul trecut, primarul s-a implicat să organizeze transportul lemnului de foc de la pădure până la fiecare familie acasă.

„Ştiind că am 100 de mc în pădure, într-un sector al comunei adun 30-50 de familii la care le pot da lemnul în curs de două săptămâni ca să am o discuţie cu oamenii, să le spun preţul pe metru cub, modul de aducere a lemnului. Eu i-am pus faţă în faţă cu diferiţi transportatori care să aducă lemnul cu peridocul. Un peridoc poate aduce 15-16 mc, cinci familii pe peridoc le-a venit la un preţ de 150 de lei transportul. Total a ieşit la 630 de lei trei metri cubi, foarte ieftin. Anul trecut a fost 530 de lei, acum e mai scump cu o sută de lei, dar lemnul le vine la oameni acasă, în faţa porţii sau chiar peste poartă unde au avut acces şi nu mai trebuie să meargă în pădure. Mulţi care au cu ce merge mi-au spus că nu le rentează pentru 150 de lei să meargă în pădure. Trebuie să-l încarce, să-l taie cu drujba, să ia oameni să-l ajute că lemnul e gros şi nu ţi-l pune nimeni, dar cu această maşină e ok”, a spus primarul.

Într-o iarnă, o familie are nevoie de 3 până la 5 metri cubi de lemne dacă e o locuinţă mai mică, dar poate ajunge şi la 10-12 metri cubi. „Cinci metri cubi ar costa o mie de lei. Eu zic că e un preţ rezonabil dacă omul se şi gospodăreşte singur. Sunt răchiţi groase pe păraie, avem păşuni aproape împădurite. Cine vrea să se gospodărească singur poate”,a  adăugat primarul.

Cum Primăria Livezile a început distribuţia lemnului de foc în luna martie, oamenii au deja o primă tranşă în curţi. „Sunt 1500 de familii şi trebuie să ne ocupăm de ele ca de nişte copii, să le spunem la ce oră vin lemnele, să fie acasă, să aştepte. Unii nu cred că-s trei metri cubi, aşa că am sunat pădurarul să cubicheze lemnul de faţă cu el. Omul oricum e nemulţumit. Până la sfârşitul lunii închidem cu Cuşma, Livezile, Dumbrava şi Valea Poienii. Rămâne în proporţie de 20% neacoperită Dorolea, dar pentru că ne-am gospodărit foarte bine, vor lua şi a doua porţie ca fiecare familie să aibă 5-6 metri cubi. Mergem în rotaţie fiindcă avem o evidenţă foarte clară acum. Până nu am făcut aşa, cu tabele, respectiv până acum 2-3 ani, noi anunţam băbeşte că avem o partidă de 200 de metri cubi, iar oamenii mergeau acolo şi era care pe care, numai că nu îşi dădeau în cap. Am făcut tabele: azi am dat bonuri la 10 persoane, mâine la alte 10. E o perioadă de aşteptare, dar nu mai e circul care a fost. Într-o comună, la o sută de familii, nu ştiu dacă sunt zece care au atelaje să aducă lemn de la 22 de km că noi avem pădure în Simegea”, a spus Traian Simionca.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Alex

    Sigur că nu mai e circul care a fost. Acum e un circ centenar cu oameni în haine de sarbatoare cu cocarde tricolore în piept care descarcă remorca de lemne. Așa ceva nu vezi de multe ori în viață. Prostia solemnă care semnalizează și-și face selfie-uri.

    (0)
  2. ghici

    Cata nesimtire!!!!!!! cat tupeu!!!!! jignire la adresa cetatenilor!!!!!!! cum sa aduca primarul lemne pana in poarta localnicilor imbracat in halul ala? sa boicotam comportamentul refuzand ratia de lemn!!!!! sa-i aratam noi lui ramanand niste frustrati marcati psihic pe viata de imaginile infioratoare!!!!!!

    (0)
  3. Gânditorul de la Hamangia

    Scumpirea este urmarea logică a „măririi salariilor şi pensiilor” care a fost şi este adevărată doar pentru aleşi şi funcţionarii statului, cei mulţi s-au ales cu „oasele goale”, fără pic de carne, care au fost aruncate celor mulţi de la masa
    aleşilor zilelor noastre. Chiar şi aşa, locuitorilor Dorolei când le vine rândul să li se „livreze” din lemnele exploatate din pădurea „Simigea”, aflată în interiorul hotarelor localităţii? Aţi promis că veţi trimite „oameni” să facă tabele, cu fiecare plătitor de impozite care doreşte să se aprovizioneze pentru iarnă şi ce modalitate a ales, dintre cele trei propuse, pentru această acţiune. A trecut o lună de la stabilirea modalităţilor propuse, iar până acum nu s-a întâmplat nimic concret.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.