Actualitate

Liberalii bistrițeni au donat sânge, dar și un televizor

(FOTO) Liderii liberali bistrițeni susțin campania „Donezi sânge, salvezi o viață!”. Astăzi, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, alături de Diana Morar, președinte al OFL BN, Stelian Dolha, prim-vicepreședinte PNL BN, Jenor Beudean, secretar general adjunct PNL BN și Sorin Hangan, președintele Organizației Municipale PNL Bistrița, au participat la campania de donare de sânge care se desfășoară la Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița.

Liderii liberali nu numai că au donat sânge pentru cei a căror viață uneori depinde de acest lucru, ci și un televizor, din dorința de a crea un ambient mai plăcut în sala în care se efectuează procedura de donare. Tichetele de masă au fost și ele donate unei familii aflate în nevoie.

   

”Dorința de a face bine și sănătatea sunt motivele acestui gest. Numărul donatorilor de sânge din România este la jumătate față de media europeană, unde potrivit statisticilor 4% din populație este donatoare, în vreme ce în țara noastră numai 2%. PNL Bistrița-Năsăud face un îndemn la adresa cetățenilor să viziteze Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița și să se lase pe mâna întregii echipe din cadrul acestui centru, un grup de profesioniști extrem de rapizi, eficienți și care vă așteaptă intr-o atmosferă prietenoasă și amabilă”, informează PNL Bistrița-Năsăud.

   

Sunt beneficii si pentru organism! Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%. În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui. De asemenea, binevoitorii vor beneficia și de următoarele bonusuri: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării; decontarea cheltuielilor de transport în comun; o serie de analize de sânge gratuite în valoare de aproximativ 600 de lei (HIV, glicemia, determinare factor Rh, colesterol, magneziu, etc.).

Foto: Facebook PNL Bistrița-Năsăud

15 comentarii

    • Ce simplu este să vorbești tu măi Ioane, nu cred că ai ce să reproșezi oamenilor pentru gestul făcut. Mai bine privește latura pozitiva.

  • Nu se mai fac analize periodice anuale ???
    In fiecare inceput de an faceati aceste analize.

    Atentie : Bonurile de masa sînt la valoarea istorica de 9.xx lei atit le-am luat eu in februarie. Rusine statului roman ptr acest furt.trebuiau sa fie minim 10 lei .sau la ,,fraieri,, este destul si atit.

    Si ultima, sa faci un bine si sa strigi in gura mare….este cinic.

  • Un gest remarcabil făcut în postul paştelor. Felicitări!
    Nu se știe niciodată când cineva are nevoie de o transfuzie de sânge,ținând cont de faptul că zilnic se întâmplă accidente.

  • Interesant………cu cateva zile in urma am trecut si eu pe acolo. Erau acolo in jur de 40 de persoane care donau, si nu vad sa fi scris presa despre ei 🙂 Sigur sangele lor nu este la fel de „albastru” …..

    • Nu stiu unde este restul comentariului meu…spuneam ca erau in jur de 40 de donatori acolo, care nu faceau asta pentru impactul mediatic. Probabil ca sangele lor nu era suficient de „albastru”.

  • Balanae ,nu se putea sa nu te bagi si tu in seamna,dar fiecare interventie a ta, umple de ridicol actiunile celorlalti,Sigur din poza mai lipseste Chereji si echipa era completa.Cand faci un asemenea gest normal ,nu trebuie sa te si expui publicului.Asta este parerea mea.Cu siguranta pentru foarte multi da foarte prost.Propaganda ieftina.

  • Comunicatul este un îndemn care susține campania inițiata de Centrul De transfuzie sanguina, liderii liberali făcând un apel către donatori prin puterea exemplului propriu.
    Asta reiese din text.

  • Felicitări, PNL!
    Gestul de a va gândi la confortul donatorilor este mai mult decât spirit civic.
    Ca persoane publice acțiunile pe care le faceti și in ochii unora pot fi doar lucruri banale cu care ieșiți la rampa, sunt de fapt un mesaj transmis public in ceea ce va privește ca persoane publice.
    Felicitări încă o data pentru toată acțiunea de ieri.
    Spre deosebire de capii locali ai PSD care doar și-au făcut poze donând sânge umplând presa locală, voi ați fost prezenți in primul rând pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor din centrul de recoltare și ați susținut apoi campania de donare.

  • Poate era mai bine sa fie inaintat presei un comunicat raspicat despre importanta donarii de sange… Pe urma, printr o mobilizare exemplara, toata filiala PNL , sa se prezinte si sa doneze sange! Nu cred ca ar mai fi existat comentarii rautacioase…Toate partidele ar putea lua exemplu si nu ar mai fi probleme,crize, etc. Ce frumos : sa donezi sange pentru aproapele tau! La randul meu, am donat sange pentru a-mi salva un prieten!Cu respect, Dr.MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS