Actualitate Politică

Liberalii, entuziasmaţi că au învins în comune conduse de primari PDL şi PSD

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat duminică seara că niciodată nu îi va putea cere lui Crin Antonescu demisia din funcţia de lider al PNL pentru că acesta este “un model de om politic pe care orice liberal şi-l doreşte”, el spunând totodată că e prematur să se discute de refacerea USL.

“Va fi luni o şedinţă de Birou Permanent Naţional în care e clar că vom lua o decizie în legătură cu PNL, spre ce se îndreaptă. Va trebui să facem o analiză pentru fiecare judeţ în parte pentru că, din Bistriţa-Năsăud, aflu nişte rezultate bune, aflu că PNL în comune conduse de PSD şi PDL este pe primul loc, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, iar entuziasmul acesta să-l transmit în toată ţara pentru că acolo unde s-a muncit, s-au scos şi rezultate. E clar că luni, la 14.00, împreună cu preşedintele nostru Crin Antonescu vom face această analiză. Eu nu pot decât să le spun şi lui Crin Antonescu şi lui Marian Petrache că au dat totul şi au făcut aproape tot pentru PNL ca să îl ridice, dar e clar că undeva, cineva – şi va trebui să vedem cine – nu a jucat corect”, a spus Stelian Dolha.

Întrebat dacă el consideră că ar trebui să demisioneze Crin Antonescu dacă PNL nu face scorul anunţat de preşedinte pentru a rămâne în fruntea partidului, Dolha a spus: “Niciodată nu o să-i pot cere lui Crin Antonescu asta pentru că Crin Antonescu e un model de om politic pe care orice liberal şi-l doreşte. Va fi o decizie personală a preşedintelui Crin Antonescu, dacă o să fie, dar eu sunt mândru că sunt liberal şi sunt mândru că sunt condus de Crin Antonescu”.

Întrebat dacă el crede că poate fi refăcut USL, liderul PNL Bistriţa-Năsăud a declarat: “E foarte greu de spus acum. Am fost doi ani de zile într-un USL în care eu personal m-am simţit umilit, doi ani în care am ştiut că am pornit cu un proiect foarte clar din care s-a ales praful. Să vii acum, după doi ani de zile, să vorbeşti iar de USL, e foarte greu acum. Nu putem vorbi în condiţiile în care a fost, nu aşa. USL pentru care eu am militat în judeţul Bistriţa-Năsăud şi am crezut atunci, de fapt a fost cu totul şi cu totul altceva, a fost o nălucă pentru mine şi marea majoritate a liberalilor. E premature să se discute de refacerea USL. Eu aştept să văd rezultatele din judeţul meu, să-mi fac o analiză internă şi pe urmă luni la ora 14.00 să ne vedem la Bucureşti cu toţii”, a spus Stelian Dolha.

PNL 4 PNL 3 PNL 2 PNL 1

8 comentarii

    • Raul draga, PNL are pe judet aproape 17 %, adica cu doua procente peste media nationala. Ai probleme cu calculele. In locul tau m-as uita la PDL care are doar 18 %, un scor teribil de mic fata de numarul de primari si structurile teritoriale. Sa-ti mintesc ca in ultimii 18 ani si in cea mai neagra opozitie, PDL nu cobora sub 20-25 %?
      Iar PNL a scos acest scor cu o mana de tineri, cu hotararea lui Dolha de a nu ceda si un non-combat pe fata a celor mai multi liberali ?

    • Draga Roxelana, in oras sunt sectii unde Diaconu a obtinut mai multe voturi ca PNL-ul tau, asa ca las-o-n fasole, nu va scoate provincia presedintele…

    • Din pacate organizatia Bistrita, asumata integral de Dobra a scos 12%, un scor foarte mic fata de pretentiile celui care se visa presedintele organizatiei judetene dupa aceste alegeri…cam mare palaria…

  • Care sant comunele cu primari; PSD si PDL unde au castigat liberali in .afara de singeorz-bai unde MAX sef la garda de mediu a castigat alegerile Nu mai mintiti atata ca va creste nasul. Apropo; CRIN a spus la vazut toata tara ca dupa exit-pool chiar daca va fi 19.8 o sa-si de-a demisia.A mai mintit o data

  • Cici fato, ia o pauza ca habar n-ai ce vorbesti. Iti mai trebuie cateva cifre in IQ ca sa te poti exprima pe acest site.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.