Actualitate Politică

Liceu din Basarabia, ”adoptat” de senatorul Dorin Dobra: ”Am acceptat cu drag să ajut”

Senatorul liberal Dorin Dobra ”a adoptat” Liceul ”Leonid Gherman” din Zăicani, Republica Moldova, localitate de unde rudele parlamentarului au plecat în România după anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, în 1940. Dobra a promis să ajute liceul în diferite proiecte, inclusiv cel de reabilitare a unei clădiri.

”Parlamentarul cu origini basarabene a vizitat liceul din Zăicani. Vizita s-a încheiat cu promisiunea senatorului de a reabilita acoperișul defect al unei clădiri a liceului în care erau amplasate ateliere și o sală de sport. Totodată, acesta s-a arătat interesat să dezvolte o colaborare în cadrul altor proiecte importante pentru liceu”, informează publicația InfoPrut.

”Oamenii de acolo, mai ales din regiunea aceea, sunt săraci, investițiile în învățământ sunt mici, sub limita funcționării și rezistenței. Cererile pe care le-am primit cu drag sunt de exemplu, să îi ajutăm să repare acoperișul unei anexe, să modernizeze toaletele, să participăm la fondul de carte al școlii, să organizăm excursii pentru copii în România, să primească, la rândul lor, elevi și profesori din România”, a declarat pentru InfoPrut senatorul Dobra.

Totodată, acesta a menționat că a fost impresionat de ”decența cererilor și așteptărilor, care stau în capacitatea noastră umană, în primul rând, și apoi instituțională”. Parlamentarul a mai spus că prima deplasare pe care o va face în Republica Moldova, după vizita de curtoazie, va fi cu o donație de carte și ”poate ceva cadouri pentru cei mai mici din liceu”.

InfoPrut precizează că Dorin Dobra este al treilea parlamentar al României care a vizitat un liceu din Republica Moldova, în cadrul proiectului ”Adoptă un liceu din Basarabia”, propus de Platforma Unionistă Acțiunea 2012. Inițiatorii campaniei anunță că până în prezent peste 50 de senatori și deputați și-au arătat interesul față acțiunea de ”adopție” și mai mulți dintre aceștia au ales deja liceul pe care îl vor susține.

Foto: infoprut.ro

5 comentarii

  • Bai Dobra , hai la scoala unde este asta mic al meu sa vezi cite sint de facut acolo. ca astia be-au cerut pina acum o caruta de bani, si sintem doar in prima luna e scoala, iti dai seama ca pina in vara……… lasa tu scolile dincuca-macaii . fa ordine prima data la tine acasa ,da legi ,fa ceva ptr. elevi in umila calitate de parlamentar pe care o ai. uite in clasa 1 nu au carti si abecedare. ce spui ???? tu te duci la ……fa ceva acasa aici.

  • O sa va voteze moldovenii domnule senator la următoarele alegeri..
    M as fi bucurat sa vad atitudine aici la noi în județ unde ați fost VOTAT!!Dar stați liniștit ca mâine poimâine o sa fie alegerile și atunci :)) o sa realizați ca nu ați reparat multe acoperișuri la dumneavoastră în județ.

  • Sa va fie rușine domnule Dobra pt ca ati trădat votul, mesajul, scopul de a ne scăpa de Băsescu și Pdl! Pdl iștii au nenorocit poporul prin tăieri de salarii și pensii..o ce vremuri oribile…Acum sunteți părtaș la toate acele tăieri de salarii și pensii. Nu i nimic…mi as permite domnule sa va spun ceva și m as bucura dacă nu ați uita ceva: POPORUL TE FACE MARE SAU TE POATE FACE MIC…depinde ce alegeți sa fiți cu poporul sau pe lângă POPOR!!!cu siguranță sunteți mai mult pe lângă popor!!

  • Pt ca s a făcut referire la acea perioadă sumbră vă spun că salariul meu de la 1300 RON a scăzut la 1100..Bunicii mele ia scăzut pensia de la 650 Ron undeva la 580…Pai întreb și eu…a fost corect,când în rândurile partidului pdl și a clientelei pdl nu s au simțit tăierile de salarii? Multă lume a înnebunit de stres în acea perioada…

  • Toti va plangeti ca nu aveti una ,ca alta….asteptati sa va dea de gratis totul,nu va ganditi ca ,copii aia traiesc intr-o saracie maxima si merita si ei o sansa la o viata mai buna ca totusi sunt de-ai nostri….ar trebui sa va uitati umpic in urma si sa comparati ca s-au realizat destul de multe….suntem invidiosi pe ala care face ceva ,ca de face?,inschimb noi nu facem nimik pt alti ,dar asteptam ca toata lumea sa faca ceva pt noi…..si sunt destui straini care vin la noi si construiesc case pt cei saraci….dar noi facem ceva ,ne plangem si atat…ar trebui sa ne trezim si sa nu asteptam sa primim de gratis ,ci sa facem ceva ce sa ne schimbe vietile in mai bine dar asta o sa mai dureze 50 de ani

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS