Actualitate

Lidl a cumpărat teren în zona de sud a Bistriței pentru deschiderea magazinului nr. 4 din oraș

Un teren de aproximativ 15.300 de mp pe care se află și construcții, situat pe strada Compozitorilor din Bistrița, a intrat în atenția Lidl, retailerul german care deține deja trei magazine în oraș, urmând ca aici să-l ridice pe cel cu numărul patru. Terenul este în apropiere de magazinul Dedeman, inaugurat în 2012.

Terenul, situat pe strada Compozitorilor nr. 1, aparține Oxigen SA, ai cărei acționari au supus dezbaterii, și cu majoritatea voturilor deținute, au hotărât aprobarea vânzării către societatea Lidl România SA a imobilului la prețul de 1.459.987 euro exclusiv TVA, respectiv 95,2 euro/mp, potrivit unei hotărâri a companiei din aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial.

Lidl a inaugurat deja anul acesta 10 magazine la nivel național, ajungând la o rețea de peste 310 de unități.

Parte a grupului Schwarz, Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are la Bistrița trei magazine: pe Calea Moldovei, lângă parcul municipal și pe str. Andrei Mureșanu, cel din urmă fiind deschis anul trecut în august.

14 comentarii

  • Foarte bine, să omorâm și ultima brumă de afacere românească, să vină străinii să ne vândă ce vor ei, firmele românești trebuie falimentate și românii trebuie să ajungă sclavii străinilor. Cam asta încurajează autoritățile române. În acest caz particular, direct avizat la faliment este magazinul Atlantis. Și noi ne bucurăm ca proștii.

    • Profi nu e firmă românească și nu a fost niciodată românească. Inițial au fost belgieni, în prezent este deținută de polonezi. Dedeman e românească, dar din păcate chiar și acolo 99% din marfă e din import… Problema e că după ce vor falimenta toate magazinele românești, vor pune ce prețuri vor ei la produse, cum s-a întâmplat la Zalău. Vor mări prețurile puțin câte puțin, să nu observăm. Și poate nu știți cum negociază marile magazine cu producătorii locali, adică nu negociază, bagă pumnul în gură, impun ei prețul de achiziție și termenul de plată, întrebați-i pe băieții de la Carmolact Monor. Priviți fenomenul în ansamblu și pe termen lung. Nu am nicio legătură cu Atlantis sau cu alte magazine, dar orice eliminare a concurenței, cât de mică ar fi ea, nu ne este benefică nouă, consumatorilor.

    • Ideea asta e, să ai de unde ALEGE. Când nu vei mai avea de unde ALEGE, vei fi obligat să cumperi de unde găsești și la prețul impus de cei mari. Căci, nu-i așa, nu vei mai avea de unde ALEGE.

    • In România nu exista reguli referitoare la suprafața maxim admisă pt construirea unui supermarket?
      La ce le trebuie celor de la Lidl 15.000m2?
      In unele tari nu poți construi un supermarket mai mare de 2.000 m2.
      Sau poate că ei vor să construiască 7 magazine Lidl.
      Ceva nu e in regula cu aceasta vanzare.
      Ce face Lidl cu 13.000 m2 de teren?

  • Supermarketurile sunt ca si brandurile de haine sau ca și mărcile de automobile.
    Unele sunt mai scumpe, cu mărfuri de calitate, nu este aglomerație, au 20 de feluri de ulei de măsline și 100 de feluri de vin, etc. Angajații sunt mai in vârsta, si te ajuta cu un sfat, daca intrebi.
    Alte supermarketuri au produse msi ieftine, dar e dezordine, uneori nu găsești produsul pe care vrei sa-l cumperi (pătrunjel) sau găsești gogoșari vechi, sau portocale moi (semi putrefacție).
    Angajații sunt tineri, nu au muncit mai mult de 2 luni, si nu prea știu sa-ți răspundă la întrebare.
    Fiecare e liber sa cumpere unde vrea. Eu nu prea cumpăr in Lidl. Data trecută nu am cumpărat jumătate din ce aveam scris pe lista de cumpărături. Ori pt ca nu aveau produsele, ori pt ca nu eram mulțumit de calitatea produselor, (Pătrunjel trist, deshidratat, ultimul ghiveci disponibil) cereale cu mulți coloranți și chimicale etc).

  • Am văzut unele comentarii, care sunt pro companii românești și anti companii străine.
    Pai nu exista companii străine.
    Aproape toate companiile sunt listate la bursa de valori, oricine poate cumpara acțiuni.
    Nu e mai bine să să cumperi acțiuni Carrefour S/A (care au crescut cu 24% in ultimul an) și proprietarul ești tu, decât sa cumperi mărfuri de la Atlantis, iar câștigul nu este al tău?
    Repet, toate companiile sunt internaționale, (deci și românești)!
    Oricine poate cumpara acțiuni Careffour, LukOil, Apple, Tesla, Netflix, Microsoft, CocaCola, H&M, Volkswagen, BMW etc.
    Proprietarii unei companii nu sunt americanii sau germanii. Suntem noi toți!

    • MARE DEȘTEPT MAI EȘTI ADRIAN C.
      CUMPĂRA TU, DRAGUȚULE, ACȚIUNI LA COMPANIILE INTERNAȚIONALE ȘI POATE CHIAR VOT DEVENI ROMÂNEȘTI… DEȘTEPTULE!
      NU SPUN MAI MULT…..

    • Dacă se străduiește poate cumpăra 51% din acțiuni și poate deveni companie românească… dacă tot nu vrea să încurajeze companiile românești. Unde a fost producție românească acum sunt magazine străine. Și sperați că nivelul de trai o să crească ? Credeți că magazinele străine cresc PIB-ul?

  • Pofta Buna la EURI ! Pe la o emisiune Tv anul trecut povestea un gropar de prin sud ca nici cadavrele oamenilor nu mai putrezesc in gropi de atatea EURI fiind bine conservate ca mumiile egiptene.
    In gradina mai lucreaza oameni trecuti de 60–70 de ani care mai stiu cate ceva ca de acolo vine sursa buna si sanatoasa de hrana.

    Fitosii si tunatele cu silicoane-n buze si buci luati carutu si la lidl adunarea.
    Si eu ma duc e drept insa numai pentru pesti iarna si doar pentru apa minerala si iaurturi, si din cand in cand la raionul industriale unde gasesc lucruri ieftine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS