Economie Sport

Tribunalul a făcut publică lista celor care au recuperat bani de la Gloria Bistriţa

Lista celor care au de recuperat bani de la clubul Gloria Bistriţa, aflat în insolvenţă, este una lungă şi pe ea se află Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Electrica, E.ON, mai multe companii locale şi naţionale, foşti şi actuali jucători, antrenori, dar şi preşedintele de onoare Jean Pădureanu. Tribunalul Bistriţa-Năsăud a afişat tabelul definitiv al creanţelor.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Asociaţia “Club Fotbal Gloria 1922” Bistriţa datorează bani statului prin intermediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, SC Electrica Furnizare SA Bistriţa şi SC E.ON Energie România. De asemenea, clubul datorează bani SC Pagu Internaţional Service SRL şi firmei de transport SC Moişan Trasimpex SRL. În tabloul creanţelor s-a înscris SC Charter Transair Agency SRL, agenţie prin care, cel mai probabil, s-au rezervat biletele de avion. Mai sunt facturi neplătite şi la SC Aro Palace SA Braşov, hotel în care echipa obişnuia să se cazeze în cantonamente sau în drum spre Bucureşti, dar şi la SC Elba SA, firma din Timişoara care a realizat instalaţia de nocturnă.

Gloria mai are datorii şi la mai multe companii locale. Vorbim despre SC Hotel Coroana de Aur SRL şi la SC Agro Invest Prod SRL, firme conduse de Ioan Moldovan. De asemenea, ACF Gloria 1922  îi datorează bani şi omului de afaceri Tănase Dumitru de la SC Eurocompozite SRL, dar şi lui Ioan Măgădan de la Miro. Pe lista celor care au de recuperat sume sunt: SCPA Pârvu şi Asociaţii, SC Firma 9 Advertising Production SRL, SC Octat Drăgan SRL şi o doamnă Daniela Dumitru.

Speră că, odată cu intrarea Gloriei în insolvenţă, îşi vor putea recupera banii şi o serie de actuali şi foşti jucători: Roberto Ayza, Dănuţ Sabou, Marius Feher, Valentin Trestenicu, Octavian Ionescu, Costin Oghinciuc, Florin Țârcă, Andrei Enescu, Marius Curtuiuş, Vasile Bota, Claudiu Traşcă, Daniel Stan şi Adrian Nalaţi.

Tot creditori s-au declarat şi Ioan Sebastian Moga, antrenor secund, Paul Radu Caizer şi Cornel Radu Caizer care se ocupă de sănătatea jucătorilor, dar şi Nicolae Manea şi Jean Pădureanu. Următorul termen în proces va fi în data de 24 aprilie a.c.

Reamintim că Gloria Bistriţa a intrat în insolvenţă în data de 9 ianuarie 2013. De procedură se ocupă societatea Consult Management UV IPURL. Anul trecut, Gloria Bistriţa a primit două milioane de lei de la bugetul local al Bistriţei.

5 comentarii

  • Si va mai primi si anul asta 4milioane de lei. Si vom striga in cor……..uraaaaaa…ura…..USL. si in toamna o sa le mai dea 2milioane.. sii noi prostii iar…. uraaaaaa….ura…… o zi buna va doresc .

    • Îţi dai seama ce fain ar fi, ca un club/asociaţie să fie în insolvenţă, dar să primească bani moca!?

  • Clubul de fotbal Gloria Bistrita din 1990 incoace a tot sifonat bani publici atat de la Consiliul Local Bistrita cat si de la Consiliul Judetea Bistrita-N.
    Pe langa bani clubul a primit donatii ( gratuit fara obligatii contractuale) si terenuri pe care le-a vandut (de ex. LIDL….etc…) iar banii s-au volatilizat in buzunare mafiote…
    La un momentdat au existat patru societati fabricate de Padureanu si gasca ca sa deruteze finantele, pe cei de la Elba ( au si reusit sa-i pacaleasca cu nocturna )….etc…
    Jenant…

  • Prieteni fiti siguri ca vor primi , de ce si pe ce ma bazez cind spun asta ? Fiindca corb la corv nu-si scot ochii , si mai este o vorba :spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti . Acum sa nu ma puneti sa spun care este corbul sau prietenii , ca e prea mult . Deja am spus prea multe. Cu stima

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS