Actualitate

Lista completă a restricțiilor care vor intra în vigoare luni 9 noiembrie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre care prevede ca de luni 9 noiembrie masca să fie obligatorie în spații deschise pe întreg teritoriul ţării, să fie instituite restricţii de circulaţie şi declaraţie pe proprie răspundere noaptea, cursurile în învăţământul preuniversitar să se desfăşoare online, reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, să fie interzise, magazinele să îşi închidă programul la ora 21.00, iar pieţele care se află în spaţii închise să îşi suspende activitatea, în timp ce cele din spaţii deschise pot funcționa.

Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Măsurile ar urma să fie valabile 30 de zile.

Creșele și after school-urile vor rămâne deschise.

Propunerile din Hotărârea CNSU urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern, iar măsurile respective vor fi instituite începând cu ziua de luni, 9 noiembrie.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/278797246806110

Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să
înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.

Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art. 6 Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Art. 7 (1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 8 Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Art. 9 (1) Se propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00,
operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 10 Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Aici documentul aprobat de CNSU

6 comentarii

  • Dragi cititori, de luni de zile se atrage atentia populatiei , despre aceste modalitati simple de preventie… De luni de zile se observa cum si pe cine poate ataca cu precadere,acest virus nenorocit! Prin intermediul medicilor, prin media, se incearca sensibilizarea cetatenilor vis-a-vis de pericolul acestei pandemii… Nu poate fi totul perfect… dar incercam cu totii sa diminuam minusurile si pierderile…Numai prin intelegere, sacrificii personale si eforturi comune vom putea depasi aceste momente teribile ,tragice! Va doresc, multa sanatate tuturor si …intelepciune! Cu speranta, credinta si respect ,vom trece si peste asta !MNPop

  • D-le doctor, umbla vorba prin urbe ca mai mult de jumatate din mastile care se vand , pi ici , pi colo , sunt bune numai la atelierele de slefuit si la stropit de pomi. Cica trebuie cumparate totusi , ca de nu iau oamenii amenzi .Stiti ceva de asta ? Se poate ca in plina pandemie guvernul sa permita asa ceva ?

  • D-le doctor , toata lumea ne spune sa ne vaccinam impotriva gripei sezoniere dar nimeni nu ne spune de unde se poate cumpara vaccinul.Se poate ca in plina pandemie de COVID 19 , guvernul sa tina acest lucru secret ?

    • Domnule Leo, aveti dreptate ! Sunt tot felul de firmulete care confectioneaza masti! Este rolul institutiilor specifice cunoscute, sa organizeze controale si sa verifice ce fel de masti fac si daca sunt conforme! Cred ca, cele care se vand in farmacii sau la diferite firme cu activitate medicala sunt cele eficiente ! Cat, despre vaccinuri, am rugat conducerea ziarului acum cateva zile, sa intrebe in mod oficial la DSP,cand se vor gasi in numar suficient! Cu respect,MNPop

  • Domnule Vasile La…si mai cum, eu nu am nevoie de evaluarea dumneavoastra! Nu am spus ca nu este nevoie ,am spus ca nu avem logistica necesara pentru a o face!(testarea masiva) -Aparatura si personal specializat! Dupa testare ,la doua ,trei zile va puteti infecta si faceti un nou test s.a.m.d. si va trece fericirea de dupa prima testare ,negativ…Asta da testare, in mod masiv! Tot la doua ,trei zile, sa ne testam! Mai ganditi-va! Cu respect, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS