Timp de gândire

Lista mea cu lucruri simple pentru viitorii candidaţi

Domnilor candidaţi, indiferent dacă sunteţi în funcţii sau aspiraţi la ele, propuneţi-vă mai întâi să rezolvaţi lucrurile simple şi apoi faceţi proiecţii majore cu durată de desfăşurare pe decenii. Numai în felul acesta veţi reuşi să mai determinaţi oamenii să iasă din case şi să vă voteze. Mulţi sunt atât de bătrâni încât nu vor mai apuca niciodată să vadă desenele transpuse în realitate, iar unii dintre noi ne-am pierdut răbdarea.

Mi s-a părut foarte interesant ce a scris Walter Born despre cartierul Viişoara. Sunt total de acord cu el şi mi se pare o idee foarte bună să venim cu toţii cu sugestii clare pentru cei care vor veni, azi-mâine, să ne ceară votul. Ar trebui să nu ne mai prefacem extrem de ocupaţi cu altceva şi să spunem clar ce vrem să se întâmple în cartierul nostru, pe strada noastră, la locul nostru de muncă.

Eu, una, vreau, de exemplu, să fie reparate odată drumurile şi trecerile la nivel cu calea ferată, să existe un parking în care să-ţi laşi maşina când ai treabă în centrul oraşului şi să nu fii obligat să cauţi cu lupa dungile albe trase pe şosea cu Poliţia Locală în spatele tău, dornică să parchezi unde sunt trase (şi apoi şterse de ploi) mai multe ca să aibă motiv să te amendeze.

Mai vreau un teren de sport pentru puzderia de copii din Subcetate. Sunt cu zecile şi nu au unde să se joace, aşa că bat mingea între blocuri şi ţipă la geamuri cât e ziua de lungă.

Mi-aş mai dori ca şanţurile din oraş să fie astupate, exact cum spunea Walter, ca să nu mai văd în ele toate gunoaiele aruncate de iresponsabili sau duse de vânt. Vreau să mai văd amenzi drastice pentru toţi cei care aruncă gunoaie pe jos, treceri de pietoni marcate şi iluminate, sensuri giratorii fără plante de doi metri şi disciplină în construcţii.

Am văzut, de sus, oraşul, am zburat deasupra zonelor rezidenţiale din Viişoara şi Unirea. Nu au nicio noimă, nicio aranjare, zici că vilele au picat taman din avion în livezi. Arată groaznic inclusiv de sus. Nu mă mir că, de jos, e şi mai rău.

Mai vreau ca toţi proprietarii de clădiri gen Complexul Decebal, luate degeaba după comunism şi lăsate în paragină, să fie obligaţi, fie să le modernizeze rapid, fie să le demoleze. Nu se mai poate să trăim şi în acest secol cu mumiile epocii de aur de pe urma cărora unii tot încasează bani, iar alţii tot îndură peisajul monstruos. E nevoie de un consiliu local suficient de curajos să tranşeze la sânge problema asta.

Aş mai avea multe să adaug pe lista mea cu lucruri simple, dar cred că e cazul să vă exprimaţi şi dumneavoastră. Ce vreţi să facă aleşii pentru oraşul nostru?

Cristiana Sabău

21 comentarii

  • Da sunt de acord cu gandurile si sugestiile Dvs.! Adica, daca tot ne vrem in politica sa conducem, sa infaptuim lucruri simple, clare, durabile, de bun simt si cu bani putini. Atat cat ne permite punga! Toate adresate omului simplu, de rand care este contribuabil. Sa depasim “faza” cu lucruri ieftine de doi bani, care tin cateva minute, sa nu mai finantam evenimente sau festivitati la care nu vine nimeni, de calitate indoielnica, care tin cat o flacara de chibrit sau care fac senzatie facila. Sa nu mai investim in lucruri care in cateva zile sau saptamani (de la toamna la primavara) se distrug pentru ca s-a lucrat de mantuiala!

    In ceea ce ma priveste, ca simplu cetatean al acestui municipiu pe care il iubesc sincer, as dori sa se demareze refacerea vechilor cartiere prin noi alei si parcari, locuri de joaca, amenajari horticole si puncte de colectare a gunoiului menajer. 99 % din timpul lor cetatenii urbei circula in cartierul lor si nu in centru sau pe Pietonal!

    In ceea ce priveste cultura de masa, caci exista inca, as dori inceperea noii cladiri pentru Biblioteca Judeteana, care in conditiile descentralizarii ar trebui sa revina la Primaria Bistrita, ce ar putea sa se ocupe mai bine de gospodarirea si finantarea ei. De asemenea, autoritatile locale impreuna cu sindicatele ar trebui sa inceapa procedurile de recuperare a cladirii sindicatelor din P-ta Eminescu, inexplicabil pierduta din patrimoniul public. Daca se face acest lucru Bistrita va putea avea un Teatru si Sali de concerte adecvate!

    Intrucat creste numarul cetatenilor cu varste inaintate sa se continue constructia unor asezaminte sociale pentru ingrijirea lor la preturi accesibile. Apoi, politicienii nostrii ar trebui sa se ocupe mai mult de marirea numarului locurilor de munca pentru someri, absolventii de facultati, licee si scoli profesionale. Nu in ultimul rand, sa se innoiasca sau sa largeasca baza de agrement a orasului cu noi locatii si activitati pentru marele public. De ce? Cetateanul obisnuit nu isi permite sa foloseasca locatiile de lux!

    Acum nu cred ca mai sunt necesare “atentii” (pixuri si galeti colorate) din partea candidatilor; acestia din urma sa fie realisti, sa nu promita lucruri care nu se pot face. Oricum, cu haosul actual din politica tarii va fi foarte greu sa alegi pe cineva bun, harnic, corect si cinstit care sa sustina si sa apere intersul real al celor multi. Dar pana in 10 iunie 2012 mai este ceva timp si, probabil, multe se vor clarifica…

  • eu nu vreau sa faca nimic , ptr. ca nu o sa merg la vot[asa cum fac de 15 ani ] dar……imi este foarte bine . sint un muncitor, un investitor[zic eu de succes pe piata de capital] si nu ma mai intereseaza ce se intimpla . Oameni buni va zic doar doua -trei vorbe : daca vreti sa va fie bine voua si familiilor dvs. interesati-va si munciti doar ptr. voi [in prima faza] uitati de politica si politicieni[ca ei au uitat de muuuult de voi] si concentrati-va atentia spre ceea ce veti face cu banii dvs. in niste materiale care au aparut ppe Bistritanews gasiti la sectiunea Economii-finante tot ce va trebuie [sfaturi , exemple etc] am aparut si la Focus tv [si o sa mai apar [in functie de timpul meu liber care recunosc este f.f.f.f. putin] , aveti incredere in voi si in ce o sa va zic eu . Inca odata va spun uitati de Politica si politicieni , ascultati oameni care au pornit de jos si care acum sint in virful piramidei [si pe plan profesional si material, pot sa spun si spiritual] ma bucur ca sint si eu printre ei . Hai sa le dam o plama [binemeriata ]claselor politice si sa le intoarcem Dosul[a se citi Fundul] si sa le aratam ca putem trai si fara ei [asa cum fac si eu de multi ani] . Aveti incredere in mine si in cei ce va vreau binele [fara a accepta functii si alte privilegii] Asa sa-mi ajute DUMNEZEU !!!!

    • Dacă faceţi bani din speculaţii, nu sunteţi cel mai în măsură să daţi sfaturi pe aici. O societate sănătoasă e cea care produce bani reali şi îi gospodăreşte responsabil şi pentru cei care nu pot, bătrâni, bolnavi, copii.

    • vreti sa spuneti ca eu nu produc bani reali ??? eu investesc in societati [aduc aport material, particip la majorari de capilat ] care aceste societati din diferite domenii de activitate produc[cu banii mei si a altor actionari] bunuri, benzina , medicamente, ingrasaminte chimice , servicii bancare .etc…..!!! dar pe care nu aveti de unde sa le stiti , si nici nu va acuz ptr. asta . Aaaaa…..ca mai si vind/ cumpar cind pretul a scazut …. ptr. a avea lichiditati [ptr. excursii, haine , ptr. familie …..] este un lucru rau ??? de ce sa nu faca si altii ca mine ??? de ce sa nu traiasca putin mai bine ??? ar fi chiar asa de mare problema ptr. dvs. ???

  • Cind vom ajunge peste putin timp acolo sus [adica sa fim independenti financiar ] sa incepem sa facem noi prin propriile resurse ceea ce nu fac ei . Trebuie si este necesar . Vom fi multi si vom avea resurse sa facem asta . Asa vad eu viitorul in tara asta .
    Stiu ca este greu , stiu ca este imposibil , stiu ca nu se poate [dar asta doar in psihicul nostru] dar …prin eforturi vom putea . Ginditi-va la copii , la parintii la strabunii vostrii . Vom reusi !! eu sint un exemplu . nu este imposibil.

    • O societate normală, responsabilă, e una educată, una care ştie că „noştri” şi „voştri” nu se scrie decât aşa cum am scris eu. Nu voi lua niciodată în serios un om care nu are noţiuni elementare din limba sa maternă.

    • Da , ma bucur ca mi-ati gasit o greseala [zic eu din graba ] fiindca in acest moment eu tranzact. pe vreo 3 piete . Dar vedeti acesta este defectul vostru , vedeti firul de par din ochiul celuilalt ……dar…….nu mai conteaza continuarea .!! nici nu imi doresc ca dvs. sa ma luati in serios[Doamne fereste] nu ptr. asta exist eu si traiesc pe acest pamint !!

    • De fapt, sunt chiar mai multe greşeli repetate în toate comentariile. Acestea sunt „monştri” gramaticali. Şi dacă nu v-aţi fi lăudat cu atâtea apariţii media, nici măcar nu mă oboseam să vi le taxez. Părerea mea este că un om care iese în public şi le dă sfaturi altora (să nu voteze) ar trebui să ştie măcar atât. Sper să nu vă asculte nimeni.
      În ce priveşte speculaţiile financiare cu care spuneţi că vă ocupaţi, au mai făcut ele miliardari de carton, chiar foarte mulţi. În mare măsură, ei ne-au adus unde suntem, adică nicăieri.

    • dna . Cristiana S ……este mare diferenta in a specula si a investi !!! e o foarte mare diferenta . dvs. nu aveti de unde sti , dar stiti sa acuzati ca sint speculator . am spus clar sint investitor . ma intelegeti ??? e asa de greu ??? fara mine [sau alti investitori ] ce baga bani adevarati /munciti [ptr. ca sint si muncitor intr-o fabrica sau vreti sa spuneti ca si astia i-am speculat ???? ar fi prea mult din parte dvs. ]………………… ce ar fi economia ???

  • Trebuie sa iesim din stare a asta de amorteala [de hibernare] asteptind ceva ce n-o sa vina niciodata ] si asta din 4 in 4 ani . nu se mai poate asa . Trebuie sa ne trezim , sa spunem stop acestor minciuni si faradelegi. Treziti-va oameni buni . Treziti-va !!! inca nu e prea tirziu . Astia vor sa ramineti in stadiul asta de dezvoltare [socio-economico-psihologic] de ce ??? fiindca asa veti fi usor de cumparat si de manipulat !!![cu o galeata si un pui] !! Atit valoreaza viitorul vostru [si al copiilor vostrii] un pui ??? Hai sa le aratam ca sintem oameni , ca avem suflete si viata , ca gindim si ca stim sa fim Oameni , si va asigur ca in viitor n-o sa mai fiti o masa de manevra , o adunatura pe care astia sa faca ce vor cu ea , si inplicit simtind amenintarea ca sintem mai tari decit ei , o sa vedeti cu surprindere ca o sa va respecte si o sa va trateze ca atare [adica ca Oamnei ] . Treziti-va ……avem multe de facut in acest oras si in aceasta tara . Inca odata: treziti-va .

  • Lucrurile sa se faca temeinic, trainic,just (vorba aia lucru sasesc)Ex.concret in Ghinda la ora asta se lucra la santul de pe marginea drumului, la inceput santul a avut dimensiuni normale, pe parcurs s-a ingustat de la 30 cm la 15 cm.Nu stiu cum o sa le curate si cu ce unealta( lopata de jucarie)

  • Foarte bine punctat. 1.Zona de promenada pa malurile raului Bistrita. Zona padurii Codrisor transformata in parc cu trasee pentru ciclismul extrem, cu foisor, cu banci. Un traseu pentru biciclisti si pietoni care sa lege zonele de agrement si relaxare ale Bistritei :Wonderland(daca o sa fie, dar cu o denumire romaneasca), Zona Lac, Parcul de la Podul Jelnei, Padurea Codrisor(cu tot cu strand si Parcul Municipal), Padurea Schuleward(tot cu denumire romaneasca)si eventual si alte zone de recreere. Un traseu care la intersectiile cu caile rutiere sa beneficieze de pasaje sau pasarele pentru pietoni si biciclisti. 2.Modalitati de colectare a gunoiului menajer care sa ne ajute sa colectam separat materialele reciclabile(inclusiv campanii pentru stimularea si constientizarea importantei reciclarii) si aplicarea de amenzi pentru cei care nu respecta curatenia.3. Parcari etajate pentru autoturismele locuitorilor urbei si eliberarea marginilor strazilor(s-ar circula mai usor, ar fi mai multa fluiditate in trafic si mai putin stres). Pe partea superioara a parcarilor etajate se pot amenaja locuri de joaca pt copii, terenuri de sport, miniparcuri cu arbusti ornamentali si banci. 4. Spatii de joaca pentru copii in zonele in care nu exista.(Daca la copii nu le dai obiectul muncii, isi gasesc ei…fura, sparg geamuri, masini, fumeaza, beau alcool, se drogheaza)Sportul este o alternativa…5.Statui care sa reprezinte personaje legate de istoria acestor locuri.6.Stimulente pentru investitori spre a creea noi locuri de munca….etc. De asa ceva avem nevoie , nu de struti.

    • Sunt întru totul de acord cu denumirile româneşti. De-asta ne-am născut în România şi vorbim limba română. Nu văd sensul să ne întoarcem cu secole în urmă şi să lipim pe faţa unui cartier frumos precum e Viişoara numele de „sat al păgânilor” (cum se traduce Heidenfeld). E complet inutil şi urât. Mi-aţi adus aminte de ceva ce mă înfuria demult :), dar m-am luat cu vorba şi uitasem.
      De acord şi cu statuile. Majoritatea celor din oraş sunt urâte şi obscene.

  • De acord cu punctul D-voastra de vedere. Rezonabil si de bun simt.Trebuie odata si odata orasul sa se dezvolte dupa un plan clar, bine stabilit si urmat indeaproape cu consecventa, chiar daca se schimba cei care au puterea de decizie. Macar un plan minimal. Urmaresc si eu cu interes alte astfel de proiecte si am citit de curind un astfel de proiect bine articulat, sper sa mai fie postat pe blogul respectiv, al consilierului Seserman, http://www.alinseserman.blogspot.com/. Poate o sa mai vedem si altele

  • Bine prieteni eu va las ca este inchiderea si am multa treaba acum la sfirsitul zilei. Inca odata Treziti-va , fiindca somnul ratiuni naste monstrii !! Va salut cu stima si respect !!!!

  • Un bun punct de vedere doamna Cristiana. Trebuie ca odata si odata edilii sa cada de acord macar asupra unui plan minimal obligatoriu asa incit orasul sa se dezvolte armonios. Am citit de curind un astfel de proiect, care mie mi se pare bine articulat, sper sa mai fie accesibil pe blogul consilierului Seserman http://www.alinseserman.blogspot.com/. Cu cit mai multe cu atit mai bine

  • Da D-le macete asa e, dar a aparut asa intrucit am incercat de doua ori sa transmit mesajul si am avut impresia ca nu am reusit. gindindu-ma ca am gresit ceva. Scuze.

  • Da D-le macete asa este. Am incercat de citeva ori si am vazut ca nu am reusit. Gindindu-ma ca poate am gresit ceva am mai incercat o data, schimbind anumite lucruri si culmea atunci a si intrat. Scuze

  • Am apreciat si apreciez stilul direct, concret, practic si mobilizator al d-soarei Cristiana Sabau. Domnule Alexa, ati fi un politician bun, dupa cum ganditi: sa infaptuim lucruri putine, clare, durabile, de bun simt si cu bani putini, atat cat ne permite punga. Din pacate, romanii au vrut (unii chiar au reusit) sa se imbogateasca rapid, fara munca. De acord si cu sintagma”fara atentii” sau fara cumparare de voturi in campanie. Cei ce o fac, dupa ce vor fi alesi, vor fura mult mai mult decat au cheltuit, pentru a-si recupera banii si a castiga si ei.
    Domnule Raul Adrian, am inteles ca munciti si castigati prin munca, fapt pentru care eu va felicit. In acelasi timp, constat ca sunteti dezamagit si dezorientat, motiv pentru care va si contraziceti. Va place sau nu, viata economica, sociala, culturala si familiala este determinata, influentata decisiv de politica, de politicieni. Daca nu votati, nu aveti dreptul sa fiti nemultumit ori sa criticati. Alta cale de a schimba politica si politicienii nu exista. Daca nu merg toti romanii la vot, se aleg „ei pe ei” si ne conduc tot ei, ca si pana acum (prin minciuna si furt). De acord ca trebuie sa muncim (din pacate, munca nu prea este incurajata, stimulata, mai ales cand vezi zilnic ca altii castiga fara munca…). Nu trebuie sa fii mare politician, ca sa stii ca fara productie (industriala si agricola) nu exista bani, cu care sa platesti profesori, medici, functionari, sa construiesti drumuri, etc. Cred ca vreti sincer sa iesim din starea de amorteala, sa punem capat minciunii si faradelegii in aceasta tara. Cum ? Alegand politicieni cu dragoste de neam si tara (exista, dar nu se inghesuie…) si asigurand independenta reala a justitiei, in special a procurorilor, care, sa cerceteze din oficiu pentru a stabili cine si cat a furat in RO dupa 1990 si sa contribuie la recuperarea banilor prin instante. Asa ar deveni eroi. Scriu si eu cu convingere „Romani, treziti-va !” Hristos a inviat !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS