Cu ocazia alegerilor pentru Preşedintele României şi scrutinului pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au fost desemnați operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, prin decizie a Autorității Electorale Permanente, pe baza tragerilor succesive la sorți, dintre persoanele declarate admise, potrivit legislației în vigoare.
Autoritatea Electorală Permanentă organizează, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, sesiunile de instruire a operatorilor desemnați, care se vor desfășura în perioada 4-14 noiembrie. Totodată, în data de 15 noiembrie va fi organizată prima simulare la nivel național.
Operatorii de calculator desemnați în Bistrița-Năsăud:
La nivel de UAT:
Adaugă comentariu