Actualitate

Liviu Pop: În variantă pesimistă, în luna octombrie va fi modificată Legea dialogului social

Ministrul delegat pentru dialog social Liviu Pop a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că, în variantă „pesimistă”, în luna octombrie a acestui an putem asista la o modificare a Legii dialogului social.

Ministrul, care a participat mai întâi la o şedinţă a Comisiei de dialog social la Prefectura Bistriţa-Năsăud, a declarat că, potrivit programului de guvernare, anul acesta se doreşte finalizarea legislaţiei dialogului social.

„Conform programului de guvernare, dorim să finalizăm anul acesta legislaţia dialogului social în sensul în care Legea dialogului social trebuie corectată în foarte multe locuri în condiţiile în care, de la apariţia acestei legi în mai 2011, nu s-a înregistrat niciun contract colectiv la nivel de ramură în România. Putem spune că este o lege a dispariţiei dialogului social sau o lege a ruperii dialogului social. Numărul contractelor colective la nivel de unitate a scăzut drastic, undeva cu 80-85%, iar numărul organizaţiilor sindicale şi patronale de asemenea a scăzut fiindcă nu au reuşit să-şi facă reprezentativitate”,a  spus ministrul.

El a declarat că, din acest punct de vedere, consideră că o modificare a Legii dialogului social este „absolut obligatorie” întrucât „suntem într-o perioadă în care este nevoie de dialog social”.

„Problemele instituţionale sunt foarte, foarte multe şi măcar în cadrul dialogului instituţional să reuşim să le rezolvăm”, a declarat el.

Întrebat ce modificări se vor aduce, Liviu Pop a spus că va putea spune mai multe în momentul în care va avea draftul finalizat.

El a precizat că aceste modificări vor fi lansate spre dezbatere publică la mijlocul lunii septembrie.

„Am avut discuţii la nivel naţional cu toate confederaţiile sindicale şi, pentru prima dată după multe luni, am adus la masă toate patronatele. La întâlnirea de la finalul lunii iulie, s-a stabilit că până în 20 august vor veni cu un draft rezultat în urma discuţiilor. Am primit o adresă de la toate cele 14 organizaţii, nouă patronale şi cinci sindicale, în care ni s-a spus că vor trimite acest draft până în 5 septembrie deoarece până atunci sunt dezbateri”,a  spus Pop.

Ministrul a declarat că modificarea Legii dialogului social a fost discutată şi la ultima vizităa  FMI în România.

„Am avut discuţie cu FMI la ultima vizită, am convenit că draftul va fi transmis către FMI, BM şi CE şi că apoi în două săptămâni ni se dau puncte de vedere. Dacă în 5 septembrie avem documentul, până în 15 septembrie am putea să cerem punctele de vedere de la Ministerul de Justiţie, Ministerul de Fionanţe pentru că este obligatorie, înaintăm Comisiei şi FMI. Primim în două săptămâni puncte de vedere. În variantă pesimistă, în luna octombrie putem asista la o modificare a Legii dialogului social”, a declarat Liviu Pop.

5 comentarii

  • nu cred nimic din ce spuneti dvs, si Guvernul dvs. adica [Usl] ati promis atitea ……………………..sa va amintesc 2-3 promisiuni urgente ??????? asa ati afirmat dvs. ca vor fi urgente .

  • Eu personal cred că se face doar ce se sugerează de la FMI,se pupă mâna (și dosul) celor care vor să facă ordine la noi după placul altora!Dacă se va pune în practică atenționarea FMI către Mugur Isărescu și Banca Națională a României de a nu mai interveni pe piața valutară,asta va duce în colaps majoritatea familiilor de români cu credite la bănci! De ce? va crește paritatea prognosticată de analiștii financiari ,respectiv euro va depăși nu numai cota ,,psihologică” de 5 lei/euro,dar s-ar putea apropia de 6 lei chiar!..care dialog social,când se caută să se bage pumnul în gura celor care muncesc,majoritatea pe bani puțini,dar toți patronii vor profit mare peste noapte! Încercați să veniți în reparație cu modificarea unor articole din Codul muncii și reintroducerea Contractului Național Unic! Există unele paradoxuri în Cod,de exemplu : vi se pare corect ca după peste 30 (treizeci) de ani de muncă,un angajat să aibe același salariu,dar și același număr de zile de concediu de odihnă,cu un angajat proaspăt fără vechime,nici măcar cu BAC-ul luat!Ar trebui ca să existe o diferență nu numai dată fiind pregătirea școlară și profesională, dar și experiența!

  • Iarasi a fost neica nimeni in drum la Bistrita?
    Pacat ca insul asta e platit din bani publici.
    O nulitate mai mare ca acest personaj nu a acces vreodata intr-o functie publica de rang inalt.

  • …….. bla …bla….bla…..si maine iesim din „criza” / rahat…..povesti pentru adormit ….prostimea cu…. „munca lor”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS