Actualitate

Radu Moldovan: Resursele financiare ale CJ sunt epuizate

Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, de vineri după-amiază, a abundat de ”înţepături” între consilierii PDL şi USL, care s-au luat la ţintă. Preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, care a intervenit în câteva rânduri pentru a-i tempera, a declarat că situaţia la care s-a ajuns acum, cu posibile sistări de plăţi din fonduri europene, se datorează modului defectuos în care a fost condusă instituţia în ultimii ani.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a întrunit vineri după-amiază pentru aprobarea proiectului de hotărâre privind angajarea unui împrumut de trezorerie în vederea decontării lucrărilor la obiectivul cu finanţare de la UE ”Reabilitarea DJ 151 limită de judeţ Mureş-Bistriţa”, în valoare de 10 milioane de lei.

Preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, a făcut o scurtă expunere a situaţiei la nivelul instituţiei. ”Resursele financiare ale Consiliului Judeţean sunt epuizate. Odată cu efectuarea recepţiei la DJ 151 şi primirea facturilor pentru lucrări, are o obligaţie de plată de 13,8 milioane lei. Am reuşit să plătim trei milioane şi ceva din trezoreria CJ. Neavând resursele necesare, a trebuit găsită o soluţie: un împrumut pe termen scurt. Pe 28 august este ultima zi în care se poate face plata, pentru a depune cererea de rambursare şi pentru a face decontarea din fonduri europene. Altfel, riscăm să pierdem 13,8 milioane. Cererea de rambursare se decontează cam după 45 de zile. M-am adresat Ministerului Finanţelor să ne sprijine cu un împrumut de 10 milioane de lei. Ne dorim să returnăm împrumutul până la 30 noiembrie, dar nu depinde doar de mine, să vedem ce se întâmplă. Şi documentele de la DJ 151 au fost luate de DNA, există şi posibilitatea să nu mai primim rambursare de niciun fel.

Din cauza unor conflicte de interese în cadrul proiectului de deşeuri din Bistriţa-Năsăud, România e în situaţia de a pierde finanţările prin Programul Operaţional de Mediu. Să sperăm că nu se va întâmpla, altfel vom avea mari probleme cu banii. Proiectul depozitului ecologic e în derulare, e în faza de licitare, partea cu implementarea colectării selective a deşeurilor (containere semiîngropate), sunt în joc zeci de milioane. La CJ e lipsă de bani. Următoarea măsură ar fi oprirea plăţilor”, a spus Moldovan.

Proiectul a fost aprobat, nu înainte ca reprezentanţii PDL şi USL să se dueleze verbal, iar disputele au continuat şi la ”Diverse”.

Consilierul judeţean PDL Eugen Curteanu a spus că Bistriţa-Năsăud nu este singurul judeţ care s-a confruntat cu asemenea probleme, oferind exemple din Teleorman şi Buzău şi că speră că acest împrumut este menit să acopere o lipsă temporară de lichidităţi, iar în spate nu se află alte motive şi resorturi.

Radu Moldovan i-a răspuns: ”Nu ştiu dacă dumneavoastră sunteţi obişnuit cu lucruri ascunse, dar cât voi fi aici lucrurile se vor desfăşura transparent. Ce se întâmplă acum este o consecinţă a modului defectuos în care a fost condus CJ în ultimii patru ani”.

Consilierul PNL Ioan Deneş i-a dat o replică acidă lui Eugen Curteanu: ”Încercaţi să păreţi nişte fete mari şi insinuaţi că ar fi ceva în neregulă. Greaua moştenire, asta e realitatea. Aţi spus că probleme au fost şi în alte părţi. Nu-mi amintesc ca în alt judeţ preşedintele CJ şi alţi oameni din conducere să fi fost chemaţi la Bucureşti în miez de noapte”.

Consilierul judeţean PDL Florin Urîte a cerut ”să existe încredere unii în alţii”. ”Domnule Deneş, vă daţi cu pumnul în piept că aveţi experienţă, dar noi nu am venit aici ca să fim yesmani. Eu unul sunt dispus să învăţ, să îmi ofer experienţa dacă e nevoie de mine, dacă nu stau în banca mea fiindcă am ce să fac. Iar dacă nu mă pricep la o chestiune, am puterea să recunosc. Eu nu concurez la aroganţă, chiar dacă sunt destul de bine proporţionat”.

După ce Vasile Negruşeri a precizat că grupul PDL vrea să colaboreze pentru a face lucruri bune în judeţ, Dorin Popescu (PNL) i-a transmis  că devine ”din ce în ce mai înţelept” şi că nu glumeşte când spune acest lucru, apoi l-a luat în vizor pe Eugen Curteanu. ”Faptul că se doreşte o colaborare este un lucru bun. Noi am obţinut experienţă cu forţa, domnule preşedinte, lăsaţi-i să vorbească, nu vreau să trăiască traumele noastre. Responsabilitatea aparţine celor care au votat timp de patru ani în CJ, au fost ca o maşină de vot şi au votat măgăriile lui Liviu Rusu. Domnule Curteanu, e cam devreme să începeţi să ne daţi lecţii de administraţie. Dacă citiţi pe site-ul CJ discuţiile din şedinţele de atunci, vă rămân două variante: ori plecaţi din CJ, ori îi ridicaţi statuie lui Radu Moldovan. Noi  acum suntem sub nivelul solului, trebuie să astupăm găurile şi apoi să începem să construim”, a spus consilierul judeţean Dorin Popescu.

Ioan Deneş a ţinut să le transmită un avertisment celor de la PDL: ”Nu vă puneţi cu noi, dacă dumneavoastră credeţi că aveţi colţi, noi avem fălci!”.

Preşedintele CJ, Radu Moldovan, le-a transmis consilierilor judeţeni să-şi dozeze eforturile pentru şedinţa bogată de săptămâna viitoare.

Consilierul judeţean Vasile Negruşeri (PDL) a încheiat şedinţa cu o incursiune în trecut şi a făcut public unul dintre sfaturile pe care i le-a transmis tatăl său: ”Vasilică, faptele, fie ele bune sau rele, tot te ajung din urmă, nu poţi scăpa de ele!”. ”Să nu ne mai luăm la mişto unii pe alţii, avem treabă de făcut!”, a concluzionat el.

1 comentariu

  • Penibil mai e si Moldovan asta …………dupa ce da bani la Gloria si la toti ciumpalacii din Bistrita , acum se plinge ca nu are bani si ca nu mai poate face nimic , ptr, ca , atentie : ,, Ce se întâmplă acum este o consecinţă a modului defectuos în care a fost condus CJ în ultimii patru ani”. pai nu e penibil ??????? asa o sa ne tine urmatorii 4 ani . Doamne mare e gradina ta , si mic e gardul !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS