Sport

Lovitura de începere la Gloria – Corvinul, dată de o legendă. ”Onoare deosebită”

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește miercuri 24 mai, pe teren propriu, formația Corvinul Hunedoara în meciul tur al primului baraj de promovare în Liga a 2-a.

Lovitura de începere a partidei care va avea loc pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, de la ora 18.00, va fi dată de fostul mare internațional Gabi Balint, originar din Sângeorz-Băi, cetățean de onoare al municipiului Bistrița și al județului Bistrița-Năsăud.

”Un mesaj din tot sufletul de la un bistrițean, întotdeauna aproape de Gloria. Le țin pumnii băieților, voi fi prezent la meci. Am fost rugat să dau lovitura de începere și e un lucru care pentru mine înseamnă o onoare deosebită, mai ales la un baraj. E un meci contra unei echipe antrenate de un fost elev de-al meu de la Sportul Studențesc (n.r. – Florin Maxim), dar în fotbal întotdeauna trebuie să-ți alegi o echipă preferată și categoric voi fi aproape de Gloria. Sper să promovăm anul acesta, sunt șanse. Echipa nu arată rău, am văzut-o, de câte ori ajung acasă vin la meci dacă am ocazia. Adrian Falub face o treabă bună aici și mă bucur pentru tot. Terenul de joc arată senzațional, tribunele… au îmbătrânit și ele. Am îmbătrânit eu, darămite tribunele astea”, a declarat Gabi Balint.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Opriți demolarea Stadionului ! Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS