Actualitate

Lucrări în plus la Linia Verde. Toate proiectele au fost îmbunătățite, spune primarul

”Ați văzut lucrările de pe strada General Grigore Bălan, care țin de Linia Verde. Nu ne rezumăm la modul în care administrația trecută a gândit proiectele, practic toate sunt îmbunătățite. Chiar și modificat, proiectul pistelor de cicliști în multe zone deranjează. Dacă l-am fi executat așa cum l-am găsit, ar fi deranjat mult mai mult”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă.

El a detaliat o serie de lucrări care se fac în plus la Linia Verde: ”Îngropăm rețelele de internet, pentru că spânzură pe case, pe stâlpi și nu s-a gândit nimeni că după ce se face o lucrare nouă zona aceea trebuie să arate într-un anume mod. Înlocuim soluția cu pavaj de beton, care se folosește acum în fundul lumii, în cel mai prăpădit cătun. Suntem, totuși, Bistrița, municipiu reședință de județ, oraș din Transilvania. Vom merge pe soluție cu piatră naturală, dar nu piatră cum a folosit PSD de își rup oamenii picioarele pe trotuare, ci piatră fasonată, am solicitat mostre. Adică lucrările vor fi făcute așa cum se cuvine. Față de ceea ce prevede proiectul, suprafața reabilitată va fi mult mai mare, de carosabil și de trotuare pe traseul Liniei Verzi. Aceste lucruri înseamnă cheltuieli mari din bugetul local, dar repet, o lucrare trebuie să arate într-un anumit fel”.

El a menționat că până la finalul anului va fi deschisă circulația pe două sensuri pe Valea Jelnei, acolo unde există o surpare, că pe str. Mihai Viteazul se lucrează la sistemul de preluare a apelor pluviale și au început lucrările pe str. Tărpiului. ”Am reușit să atragem de la bugetul de stat 7,6 milioane lei, adică aproape încă o dată bugetul pe care municipalitatea îl are pentru investiții, iar banii aceștia se duc spre aceste obiective de investiții: Valea Jelnei, Mihai Viteazul, Tărpiului”.

Ioan Turc a mai spus că se lucrează pe str. Simfoniei și a solicitat constructorului să termine până la finalul anului și că s-au realizat reparații la străzile Tudor Vladimirescu, Vasile Lupu, Cimitirului, Abatorului, Aleea Spătarului, parcare Drumul Dumitrei Nou, Avram Iancu, C.R. Vivu, fiind în execuție Ioan Slavici. ”Calitatea o apreciez ca fiind bună, pentru prima dată capacele s-au ridicat la cotă, deci lucruri pe care le-am semnalat de-a lungul anilor avem obligația să le și respectăm”.

7 comentarii

  • Cum sa fi asa cretin sa nu ingropi cablurile ca la Cluj, doar nu vei sparge dupa iar si iar si ir de fiecare data, odata pt gaz, odata pt apa, odata pt fibra. Cretu doar gunoi a lasat. Aruncati proiectele lui Cretu la gunoi. Un mare mahar care mergea pe banii nostrii in Viena la sky.

  • Primarul Ioan Turc se laudă că a facut îmbunătățiri la proiectele care țin de Linia Verde, ceea ce nu e adevărat. Mai degrabă este vorba de mici cosmetizări, din moment ce s-a păstrat traseul cu traversarea centrului istoric al orasului, mai exact pe străzile Gheorghe Șincai si Dornei care oricum sunt prea inguste pentru a permite amenajarea unor benzi dedicate transportului public cu aurobuzele electrice. Dar cea mai mare problemă este că numai in zona centrală a Bistritei vor dispărea 1000 de locuri de parcare, fără a pune nimic in loc.
    O îmbunătățire cu adevărat utilă pentru Linia Verde ar fi fost reconsiderarea traseului. Astfel, de pe bulevardul Independentei traseul ar fi trebuit deviat de la Poșta veche pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde puteau fi amenajate fără probleme benzi dedicate de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii să poată ajunge usor in zona centrală a orasului pe traseul pasajelor recent amenajate cu fonduri europene. Un alt avantaj al acestei modificări, ar fi acela că din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri întortochiate pe strada Bistricioarei, asa cum este in prezent.

  • Singura îmbunățire care trebuia să o facă Turc acestor bazaconi ( linia verde şi îngustarea Gării-..-Năsăudului) era anularea lor.

  • Turcule nu mai minți partea carosabilă utilă nu va fi mai mare ci va vi mult mai mică, nu pistele de biciclete îngustează strada tăhuiule ci banda de autobuz îngustează strada. Pistele de biciclete sunt înguste strada se îngustează pentru că dispare o bandă de circulație pe fiecare sens din cauza autobuzelor cu care nu va merge nimeni !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.