Strada Dogarilor din Bistriţa a devenit un adevărat pericol public pentru şoferi. Deşi pe jumătate din ea se fac lucrări la reţeaua de canalizare, nu există nicio semnalizare în acest sens pentru ca şoferii care nu sunt riverani să ştie că nu o mai pot utiliza pentru ca să iasă direct în strada Nicolae Titulescu.
Printre cei care au intrat pe stradă joi, neştiind ce îi aşteaptă la capătul ei, s-a numărat şi Carmen M., aflată la volanul unei maşini marca VW. Fiindcă nu a văzut niciun semn la intrare, a înaintat.
În momentul în care a ajuns în zona unde încep gropile, ea a încercat să evite o denivelare mare care i-ar fi putut afecta maşinii baia de ulei şi a lovit portierele din dreapta de un parapet.
Supărată, le-a cerut socoteală muncitorilor care lucrau în dreptul zidului cetăţii şi care s-au dus repede să pună un panou pe care scrie „intervenţie canalizare”, însă nici pe acesta nu l-au amplasat bine, ci cu faţa la perete. Toată scena a fost filmată de Carmen M., ea adunând mărturii şi de alţi şoferi care au venit în spatele ei cu maşinile şi care au recunoscut că nu au văzut niciun panou de semnalizare.
Întrucât asigurarea obligatorie nu acoperă astfel de daune, Carmen Marec este decisă să prezinte companiei de apă „Aquabis” dovezile că şi-a avariat maşina pe un tronson de drum nesemnalizat şi să-i ceară să suporte cheltuielile cu reparaţiile. În cazul în care va fi nevoie, se va adresa instanţei.
Dincolo de toate acestea, rămâne un mare semn de întrebare legat de modul haotic în care se lucrează la Bistriţa nu doar pe această stradă. Nu se respectă nici cele mai elementare norme de protecţie a muncii şi nici nu se iau măsuri de semnalizare a existenţei unui şantier. Pe panouri nu scrie numele firmei care lucrează, nici contactele ei şi nici durata lucrărilor, deşi legea îi obligă pe constructori să facă publice toate aceste date.
Adaugă comentariu