Actualitate

Cum va arăta în final sensul giratoriu între Tărpiului, Drumul Cetății şi Livezi la care se lucrează

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la intersecția străzilor Tărpiului, Drumul Cetății și Livezi sunt în faza relocării rețelelor de utilități din zonă. Pentru realizarea sensului giratoriu se va construi un podeț peste canalul existent, ca să fie mărită platforma drumului.

”După mulţi ani în care traficul intens bloca “centura oraşului”, astăzi se lucrează la amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului, Drumul Cetăţii şi Livezi. Din studiile de trafic la nivelul oraşului reiese faptul că sensurile giratorii creează confort în trafic şi reduc timpul de tranzit. Este o soluție tehnică propusă de proiectanţi şi ingineri, lucrările constau în realizarea podeţului nou, iar infrastructura şi suprastructura se va face din elemente fabricate din beton. În prezent, se lucrează la relocarea rețelelor de utilități în vederea construirii sensului giratoriu, intersecţia fiind străbătută de importante reţele de apă, canalizare, gaz şi electricitate. Obiectivul nostru prin derularea acestui proiect este fluidizarea circulaţiei în zonă şi crearea condiţiilor de siguranţă şi confort în trafic pentru cetăţenii oraşului Bistriţa. Sensul giratoriu, alături de Centrul Intermodal de Transport, reprezintă o soluţie de deschidere a unei noi axe de transport urban. Zona „centurii” şi strada Tărpiului au fost parte a complexului industrial al oraşului şi nu s-au facut intervenţii majore în această zonă din anii ‘90 până astăzi”, a menționat pe pagina sa de Facebook viceprimarul Bistriței Cristian Niculae, care a postat și imagini de la fața locului.

   

Constructor este SC Dimex 2000 Company SRL, alături de Electro-Ursa Servcom și General Proex SRL, valoarea investiției fiind de 3,8 milioane lei (peste 800.000 de euro).

Ce lucrări se fac, potrivit studiului de fezabilitate: amenajarea intersecţiei (realizarea unui podeţ dalat prefabricat peste canalul existent, necesar pentru mărirea platformei drumului şi pentru realizarea unui sens giratoriu conform normelor în vigoare: pod – L=40 m; S= 270 mp; amenajare sens giratoriu – S = 904 mp), devierea a 17 linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune, gruparea şi trecerea acestor linii prin 3 canale de cabluri din beton prefabricat. Realizarea podeţului nou, a infrastructurii şi suprastructura se va face din elemente prefabricate din beton, rezemată pe fundaţii directe din beton. Pentru o bună iluminare a sensului giratoriu, se va amplasa stâlp central cu 4 brațe, care susțin proiectoare racordate la sistemul de iluminat public.

12 comentarii

  • In fiecare zi este blocaj acolo, sa speram ca solutia gasita sa fie una corecta si sa nu folosim atat de multi bani fara folos. Oricum acolo trebuia facut ceva ca e grava situatia si se sufoca orasul si multi nervi se faceau.
    Asteptam centura noua domnule viceprimar ca de asfaltari vedem ca va tineti

  • Aceasta solutie tehnica a fost studiata de ingineri si echipe de proiectanti, solutia lor fiind bazata de studii de trafic facute la nivel local. Acesta investitie era necesara pentru zona respectiva.

  • rezultatul acestor modificarie va fluidiza traficul , iar daca acum este putin ” deranj” in zona este e chestie temporata. asa s-a p[rocedat si pentru celelalte sensuri giratorii , la fel s-a comentat, iar astazi nu am putea functiona fara ele

  • O investitie necesara in zona, care va fi de natura sa fluidizeze traficul. In timp va conta mult pentru participantii la trafic intr-un mod pozitiv(asta in cazul in care vor fi carcotasi de genul: inca unul?)

  • Grădinița Logos 180000 euro, sensul giratoriu 800000 euro. Privat versus stat…o mare bătaie de joc. Voi credeți că au vile și mașini dintr-un salar fie el și de 10000 lei? Din 10000 de lei duci o viata decenta, ai un apartament decent, o mașină decentă, mergi în vacante decente și lista poate continua la nivel DECENT!

  • Tu compari o grădiniță banală cu o minune a tehnologiei și a inovării, un sens giratoriu Cretu-style? Încă e prea ieftin 800mii, sunt sigur că până la finalizare costurile se vor dubla!

  • Pretul se va dubla, latimea benzilor se vor micsora, trotuarele vor avea 20cm latime cu stalpi pe mijloc, pista de bicicleta nu,….iar pina la urma va fi tot asa un sens giratoriu cu acelasi numar de masini si aceasi inghesuiala si cozi.
    Bani multi, lucrare proasta.TIPIC lui Niculae si Cretu.

  • Daca sensul giratoriu o sa arate asa nu o sa rezolve foarte mult problema blocajelor din zona. Si ca exemplu va dau intersectia strazilor Drumul Cetatii si Subcetate unde s-a construit un sens giratoriu care in orele de varf este complet blocat. Oricum lucrarile au inceput tarziu si partea proasta este ca pana in 2020 se pare ca Leoni pleaca si asta din cauza lipsei fortei de munca si a legislatiei din Romania. Tot este bine ca ramanem cu un sens giratoriu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.