(FOTO-VIDEO) Președintele PNL, Ludovic Orban, a participat alături de întreaga conducere a Organizației Județene Bistrița-Năsăud la Festivalul ”Cununa Grâului” de la Spermezeu. La invitația primarului Sorin Hognogi, la sărbătoarea comunei au venit, printre alții, colegi primari și consilieri județeni PNL, liderul Organizației Municipale PNL Bistrița, consilierul municipal Sorin Hangan, foștii parlamentari Ioan Oltean și Cristian Florian.
Pe scenă au urcat, alături de primarul Sorin Hognogi, liderul PNL Ludovic Orban, secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, secretarul general al PNL BN, primarul comunei Chiochiș Vasile Silași, deputații Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, și Daniel Suciu (PSD), administratorul județului Florin Moldovan, și Ioan Oltean, ”un prieten vechi care mi-a fost alături în vremuri grele și ori de câte ori am apelat la el a fost lângă mine”, așa cum l-a anunțat primarul din Spermezeu.
”Prezența domnului Orban este un gir că pe viitor va fi un sprijin pentru comuna Spermezeu. Este un prieten al meu și sunt convins că va deveni și prietenul spermezenilor”, a spus Sorin Hognogi.
”Îi mulțumesc lui Sorin că mi-a oferit ocazia de a veni într-un loc superb, cu oameni ospitalieri, oameni harnici. Sunt pentru prima oară aici, dar vă garantez că voi mai veni. Când primarul Hognogi a avut nevoie de un sfat, de o ușă deschisă sau de un minim ajutor am făcut-o cu cea mai mare plăcere. De acum o s-o fac cu și mai multă plăcere, pentru că o voi face și pentru dvs. Orice lucru cu care îl ajut pe primarul Hognogi de fapt vă ajută pe dvs., să vă îmbunătățească viața, și îl ajută pe domnul primar să facă lucruri bune”, a afirmat Ludovic Orban.
El a adăugat apoi într-o declarație de presă: ”Am spus că locul meu de muncă va fi țara, că voi răspunde prezent la cât mai multe invitații din partea organizațiilor locale pentru a participa la evenimente semnificative. Pe primarul Sorin Hognogi îl apreciez în mod deosebit și mă bucur că în sfârșit am pus piciorul în Spermezeu”.
”Această comunitate dă o energie pozitivă, aici văd oameni care trăiesc în armonie indiferent de convingerile religioase sau simpatiile politice. Comunitatea are norocul să aibă în frunte un primar extrem de dedicat, un om care după ce a muncit mult în străinătate în 2008 s-a întors în satul lui natal pentru a face aici un loc european. Și vedem că Sorin Hognogi, împreună cu dvs., reușește să dea strălucire acestui loc. Împreună mereu!”, a spus Ioan Turc.
”Îl asigur pe Sorin de tot sprijinul din partea PNL, atât cât vom putea de la nivel județean. Este o onoare pentru mine să mă aflu aici, îl felicit pe colegul meu primar pentru dorința de a expune principii care vor duce mai departe România”, a menționat Vasile Silași.
”Comuna Spermezeu crește și face pași europeni”, a fost mesajul lui Ionuț Simionca.
”Vin cu plăcere la Spermezeu, o comună vie, activă. Este un dicton biblic care spune că vei secera ceea ce semeni. De-a lungul timpului, la Spermezeu s-au semănat multe lucruri bune, ele ies la suprafață și se văd roadele. În continuare aici se seamănă lucruri bune. O comunitate puternică estea cea care își păstrează vii tradițiile”, a afirmat Robert Sighiartău.
”Oare de ce m-a invitat primarul? Rațiunea nu poate fi decât una: ce s-ar face tinerețea fără maturitatea noastră, fără experiența celor care au trecut mai mult prin viață. Putem vorbi de o îmbinare excelentă a tinereții lor cu maturitatea mea și a celor de vârsta mea. Se mai spune că cine nu are, nu bătrâni, oameni înțelepți și maturi, să-și cumpere. Eu vin de mulți ani aici, le doresc acestor politicieni să vină de atâtea ori de câte am fost eu, din 90 și până azi. Să vină să vă ajute, iar peste mulți ani să vadă ce au făcut. Comuna aceasta a prosperat în ultimii ani într-un mod miraculos. Sorin Hognogi este un primar complex, a fost preocupat tot timpul de promovarea tradițiilor specifice zonei. Acest festival are promovarea obiceiurilor de aici, această cunună a grâului”, a spus Ioan Oltean.
După o binecuvântare oficiată de preoți, membrii Ansamblului ”Țibleșul” din Spermezeu au pus în scenă obiceiul secerișului, în aplauzele celor prezenți. ”E ceva ce ne aduce aminte de vremurile pe care le trăiam când eram copii și părinții noștri când erau copii”, a spus Sorin Hognogi.
Publicul a asistat apoi la un spectacol folcloric susținut de Cristina Bugnar, Oana Matei, Ionela Toma, Oana Carmen Bozga, Suzana și Daciana Vlad, Valeria și Traian Ilea, orchestra condusă de Emilian Coruți, plus Teatrul Nescris din Rodna.
Aici puteți vedea mai multe fotografii.
A fost cantarea Romaniei la Spermezeu???? Astia au venit pt voturi nu pt altceva, iar oamenii au venit sa vada bufonii… Votati-ne ca va dam si va dregem busuiocul…. nu am mers si nu voi merge niciodata la astfel de adunari populare cu politicieni care mint ordinar tot la 4 ani ca fac dreg busuiocul…. atata pot si atata ofera astia dar banii tot vin ca asa e in politica.
Da astia… fosti parlamentari gen Oltean nu pot sa nu mai urce pe scena? Penibili.