Luna mizeriei. Întâmplări obişnuite

Vă spuneam zilele trecute cum, împreună cu nişte vecini din cartier, ne-am apucat să facem curăţenie. Mie mi-a luat trei zile să curăţ spaţiul verde din jurul blocului meu care acum arată exact la fel ca şi atunci când m-am aplecat să scot din iarbă primul chiştoc de ţigară. E plin de coji de seminţe sparte, de ambalaje de dulciuri şi de ziare de la Kaufland împrăştiate pe jos. Am muncit degeaba? Da! A păstrat cineva ce am făcut? Nu! I-a pedepsit cineva pe cei care şi-au bătut joc de munca mea? Doamne fereşte! Am vreun argument să le cer şi altora să-mi urmeze exemplul? Niciunul.

Între timp am avut ocazia să discut pe tema curăţeniei sau mai degrabă a mizeriei cu comisarul şef al Gărzii de Mediu, Cristian Niculae. Mi-a plăcut entuziasmul dânsului şi faptul că are un plan, e organizat. Am văzut şi câteva reacţii urmare a deciziilor luate de el. De exemplu, primarul din Sîngeorz-Băi, Roland Venig, spunea că se apucă serios de curăţat malurile Someşului pentru că se teme de amenda de 35.000 de lei de la Garda de Mediu. Primarul din Năsăud, Mircea Romocea, anunţa că va face un regulament de bună gospodărire a oraşului, iar cei care nu vor păstra curăţenia să fie aspru amendaţi. Sper să văd că se şi întâmplă lucrul acesta nu e doar aşa, o vorbă în vântul de primăvară. Să revin însă la discuţia mea cu şeful Gărzii de Mediu. Dânsul spunea că mizează pe spiritul civic al oamenilor care să anunţe comisarii când văd alte persoane că aruncă gunoiul la întâmplare. Ideea nu e rea, dar e total inaplicabilă în România şi vă spun şi de ce.

După decenii de comunism în care informatorii trăiau foarte bine „pârând” oamenii la securitate, iar unii dintre „pârâţi” ajungeau chiar să facă închisoare pe nedrept, românilor le-a rămas adânc înfiptă ideea că o reclamaţie făcută oriunde este echivalentă cu „a face rău” cuiva. Mi s-a întâmplat şi mie să gândesc la fel şi, în ciuda unor mizerii care mi s-au întâmplat în diferite momente ale vieţii, am refuzat să dau oameni în judecată, să le fac plângeri pe la Poliţie, deşi fusesem nedreptăţită şi corect ar fi fost să procedez aşa. Deci nu am făcut excepţie de la această „regulă” românească. Drept urmare, nu măr mir că numărul celor care reclamă este mic. Trebuie să se întâmple ceva foarte grav ca să vezi românii că pun mâna pe telefon şi sună la Poliţie sau Garda de Mediu.

Cum povestea reclamaţiilor nu ţine şi nici a amenzilor date de Garda de Mediu care nu poate planta un comisar lângă fiecare nesimţit, cum nici exemplul personal nu pare să mai inspire pe nimeni, cred că singura soluţie este una administrativă şi stă în puterea Consiliului Local Bistriţa să o caute şi să o aplice în cel mai eficient mod cu putinţă.

Eu, una, dacă aş avea putere de decizie, aş desfiinţa Concursul „Bistriţa Verde”. De când există şi până azi nu am văzut o îmbunătăţire a esteticii oraşului. Nu am văzut nici mai mulţi oameni care să se apuce de grădinărit. Şi-au umplut balcoanele cu flori aceiaşi care oricum le-ar fi plantat, fie că era concursul, fie că nu era. În schimb, aş împărţi oraşul pe zone, aş decreta câte o zi din săptămână în care tot cartierul respectiv să iasă la curăţenie, în frunte cu elevii de la şcoli, cu angajaţii din instituţiile cu sedii în zonă, cu preoţii de la biserică şi cu enoriaşi, cu toată lumea. Ca să ştiu exact cine a venit şi cine nu i-aş pune să semneze un tabel. Povestea cu tabelele mi-a spus-o o doamnă şef de scară care ar fi ţinut evidenţa participării la curăţenie dacă ar fi fost pedepsiţi cumva cei care nu participă, dar, de ani buni de când ea conduce acea scară de bloc spune că nimeni niciodată nu a sancţionat neimplicaţii şi nici nu i-a cerut vreun tabel.

Îmi amintesc doar că, pe vremea când Ioan Botiş era viceprimar, a existat o astfel de iniţiativă. Într-o sâmbătă, toată lumea dintr-un cartier a adunat gunoaie. Erau maşini de la firma de salubritate pe undeva prin zona Lamă. Politicienii, ziariştii şi locuitorii am muncit până seara târziu să lăsăm totul lună şi bec. A fost un bun prilej să socializăm, să ne cunoaştem mai bine. Am făcut ceva cu toţii, împreună şi parcă am trăit măcar pentru o perioadă cu satisfacţia că a rămas ceva în urma noastră, o zonă curată. Astăzi, Primăria Bistriţa dă comunicate că a început Luna curăţeniei, dar nu ştie nimeni cum s-a organizat municipalitatea, ce putem facem, când şi cum. Probabil că vom vedea măturătorii de la Urbana încolonaţi, ridicând nori de praf şi cam atât. Vor muta praful dintr-o parte în alta, vom raporta împliniri măreţe şi ne vom vedea de marşuri, de festivaluri şi de alte nimicuri la care vor participa turme întregi de indolenţi.

Eu cred că, dacă tot suntem în Postul Paştelui, oamenilor ar trebui să li se reamintească mai des despre ce înseamnă comunitate, după ce reguli funcţionează ea în secolul nostru, despre păcatul de a distruge natura, un dar de la Dumnezeu, şi mai ales despre păcatul de a nu-ţi respecta semenii. Ca să trăim într-un oraş curat – ceea ce nu e cazul acum – e nevoie de o schimbare radicală de atitudine şi de decizie. Mi se pare că e singura care poate ajuta. Cred că, dintre cei 21 de consilieri locali, măcar unul sau doi ar putea veni cu un proiect de hotărâre care să schimbe situaţia actuală. E multă mizerie în oraş, nu se aplică nicio sancţiune, nu se vede niciun semn de civilizaţie, nicio schimbare în bine. În schimb, se dau în delir bani de la bugetul local pentru tot felul de construcţii de ziduri, pentru tot soiul de proiecte fantasmagorice care nu au schimbat nici ele cu nimic în bine viaţa acestui oraş.

Cristiana Sabău