O bucată de lut, câteva forme de ghips și multă curiozitate. La Ars Fabrilis, în Bistrița, la un atelier de modelat în lut, copiii au descoperit arta olăritului. Timp de două ore au uitat de telefoane și s-au concentrat pe ce pot face cu mâinile.
Într-un colț al atelierului, un copil apasă lutul într-o formă de ghips. Altul încearcă să îndepărteze surplusul cu un bețișor. Cineva modelează o inimă, altcineva lucrează la un pitic. Mai departe apare o aripă. Nu există o singură variantă corectă.
”Ideea este să nu fii constrâns și să fii lăsat să lucrezi cum vrei tu. Restul este tehnică și complementaritate”, explică Adrian Puțura, artist plastic și sculptor ceramist, cel care coordonează atelierul de modelaj ”Mâini în lut”.
De la o bucată de pământ la un obiect
Pentru Adrian Puțura, întâlnirea copiilor cu lutul este mai mult decât o activitate creativă de câteva ore. ”Avem, după cum vedeți, câteva forme din gips care sunt făcute de mine, în care ei urmează să preseze lutul, să-și folosească manualitatea, să simtă lutul, să-l preseze în forme și să vadă rezultatul. Să vadă ce se poate face cu o bucată de pământ, până la urmă, și cum îi poți da o altă valoare”
Pe lângă formele pregătite pentru atelier, copiii au la dispoziție și două roți de olar. Acolo, experiența devine și mai directă: lutul se mișcă sub degete, iar obiectul apare treptat. ”Mai ales că roata olarului, din câte observ, chiar le place oamenilor să o vadă, să pună mâna, să simtă, să facă ei, să creeze ei și, din mâinile lor, să iasă un obiect.”
Lutul dezvoltă ochiul pentru formă
De ce este important ca un copil să lucreze cu lutul? Adrian Puțura vorbește despre dezvoltarea abilităților practice, dar și despre felul în care modelajul îi ajută pe copii să înțeleagă lumea tridimensională.
”Prin lucrul cu lutul își dezvoltă mai ales partea tridimensională, a volumului, să vezi volumul, să vezi formele. Sculptura și ceramica sunt domenii în care poți să-ți dai seama, să vezi.”
Nu este nevoie ca un copil să-și dorească să devină artist. ”E pentru satisfacția personală, până la urmă, și pentru pasiune. Probabil unii lucrează, sunt pasionați. Nu trebuie să urmezi neapărat o școală. E chiar de plăcere.”
Iar modelajul poate avea și un efect pe care copiii îl descoperă fără să li se explice prea mult: îi liniștește. ”Să știți că am întâlnit persoane care vor să facă asta pentru terapie, ca un mijloc de a scăpa de stresul din jur. E un fel de terapie, foarte frumoasă, zic eu.”
”Mă relaxează pentru că modelez”
Cea mai bună explicație vine însă chiar de la copii. O fetiță a făcut o inimă. Întrebată cum i se pare să lucreze cu lutul, ea răspunde: ”Nu știu, pur și simplu mă relaxează pentru că modelez. Mi se pare relaxant”. Altă fetiță lucrează la o aripă de înger: ”Trebuie să fii atent (…) să îți iasă bine.” Pentru alt copil, modelajul înseamnă ”masaj la mâini”. Astfel, copiii află ceva ce adulții redescoperă adesea abia după ani de zile: că lucrul făcut cu mâinile poate fi o formă de liniște.
Produsul finit nu apare după două ore
Un obiect din lut nu este gata atunci când copilul își termină modelajul. Urmează uscarea, iar aceasta trebuie făcută cu răbdare. ”După ce lucrează, lutul trebuie să stea o zi-două la uscat, să nu stea în soare direct. Deci sunt niște etape pe care trebuie să le respecți. După care se poate arde în cuptor, iar apoi urmează încă ceva. Sunt culori speciale, se numesc glazuri, cu care se poate glazura obiectul, să i se dea culoare. După care iar se arde, deci sunt mai multe etape de lucru, însă partea cea mai frumoasă este cea de modelaj. Pentru că acolo există libertatea de a crea”, a mai spus Adrian Puțura.
Ars Fabrilis își lărgește lumea meșteșugurilor
Atelierul de lut este o nouă direcție pentru Ars Fabrilis, dar nu schimbă ceea ce a stat la baza proiectului.
”Nu punem la cale o mică fabrică în care să lucreze copiii, dar vrem să extindem aria meșteșugurilor”, ne-a spus Ciprian Pop.
Ideea, explică el, a fost încă de la început să aducă mai mulți meșteșugari și să ofere copiilor o diversitate cât mai mare de experiențe. ”Țesutul și cioplitul rămân principalele noastre activități, activitățile de bază. Am adus lutul, vrem să aducem probabil și împletituri de papură și vedem pe viitor ce mai reușim, ce meșteri mai găsim. La lut există interes, există cerere. Avem cereri chiar și din partea adulților. Deci planificăm pe viitor și un atelier pentru adulți. Încă nu avem data stabilită.”
La cioplit în lemn sunt două grupe pe zi, de luni până vineri, iar la țesut există o grupă în fiecare zi.
O parte dintre părinți își aduc copiii la Ars Fabrilis tocmai pentru a găsi o alternativă la timpul petrecut în fața ecranelor, iar pe de altă parte să își dezvolte îndemânarea și să obțină alte beneficii pe care le aduce lucrul cu mâinile.
Dar în spatele acestei preocupări există și o întrebare mai mare: mai au loc meșteșugurile într-o lume în care aproape totul este produs rapid și la scară mare? Irina Pop crede că da. Și tocmai tinerii sunt cei care îi contrazic pe cei care cred că meseriile manuale sunt pe cale de dispariție.
Nu ”ultimul bunic”, ci tineri care aleg meseria
Irina Pop povestește despre un articol din revista „În Lemn”, care prezenta un podium internațional în domeniul tâmplăriei și dulgheriei. Surpriza a fost vârsta concurenților. ”Uimirea noastră a fost să vedem că majoritatea, adică toți, erau între 20 și 22 de ani. Scăpăm de meteahna asta a «ultimului bunic care face ceva», a ultimului om din sat care devine, cumva, un mit care a fost perpetuat. În Franța, Germania sau Austria, tinerii continuă să aleagă astfel de meserii, folosind inclusiv echipamente moderne. Tâmplăria, țesutul, croșetatul sau orice lucru manual sunt în continuare de viitor, doar că fiecare trebuie să-și găsească drumul și locul și acolo unde trebuie. Poate nu trebuie neapărat la nivel industrial. Nu este nevoie ca toată lumea să devină tâmplar, țesător sau ceramist. Dar, este important ca aceste meserii să rămână vii și să existe oameni care își găsesc locul în ele”, spune ea.
Între ”fast” și ”slow”
Aceeași filozofie se regăsește și în atelierul de textile al Ars Fabrilis. Acolo, copiii țes, croșetează, cos de mână sau lucrează la mașina de cusut. Grupele sunt mici, pentru ca fiecare copil să poată fi urmărit și ajutat.
„Creativitatea lor nu are margini. Trebuie doar să le pui câteva mijloace pe masă și imediat învață”, spune Irina.
Copiii vin cu propriile idei, iar adultul din atelier trebuie să țină pasul cu ele. ”Noi ne întâlnim la mijloc ca proces de învățare. Eu învăț de la ei, ei învață de la mine.”
Este o abordare care se potrivește și cu ceea ce se întâmplă la masa de lut. Nu există o singură formă pe care toată lumea trebuie să o reproducă. Există tehnică, dar și libertate.
Iar uneori părinții ajung să învețe alături de copii. Așa s-a întâmplat cu o mamă care a învățat să croșeteze odată cu fiica ei și care și-a găsit astfel un nou mod de a se relaxa seara. Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase efecte ale unor astfel de ateliere: copilul vine să învețe un meșteșug, dar acasă ajunge să ducă mai departe o stare. O stare de răbdare. De curiozitate. De lucru făcut cu mâinile.
O lecție care nu încape într-un obiect
Atelierul ”Mâini în lut” a fost, pentru moment, o primă întâlnire. Adrian Puțura și-ar dori să continue, dar următoarele întâlniri depind de modul în care se va contura proiectul.
Între timp, copiii pleacă din atelier cu ceea ce au creat, dar și cu o experiență care nu poate fi măsurată doar în obiecte. O inimă. Un pitic. O aripă. O formă de lut. Și, dincolo de toate acestea, două ore în care au stat departe de ecrane și au fost atenți la ceea ce se întâmplă între mâinile lor. Până la urmă, esența atelierelor de la Ars Fabrilis aceasta este: într-o lume care îi învață pe copii să facă lucrurile repede, cineva le amintește că unele lucruri merită făcute încet.
Adaugă comentariu