Actualitate Recomandări

Managerul Complexului Muzeal: Te trezești că ești prea mare, prea frumos și cheltui prea mult

Cu un buget redus cu 26%, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud se vede nevoit să bată pasul pe loc în ce privește intenția de a deveni de interes național. Cu posturile blocate și cu bani insuficienți pentru a-i plăti pe actualii angajați, instituția e obligată să taie, timp de o lună, cu 50% salariile tuturor.

”Bugetul cu 26% mai mic înseamnă că o parte din personal să lucreze cu jumătate de normă, posturile vacante să nu mai fie ocupate anul acesta, iar două persoane care erau în prag de pensionare să plece. Am încercat să facem economii ca să ne încadrăm în buget, iar acest lucru mai presupune ca, timp de o lună, toți cei 69 de angajați să lucreze cu jumătate de salariu pentru a ne încadra în suma pe care o avem”, a spus Alexandru Gavrilaș, managerul instituției.

El a menționat pentru Timp Online că tuturor instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean li s-a cerut să dea dovadă de solidaritate ca să nu ”sufere” una singură, adică Centrul Județean pentru Cultură, însă acest lucru este greșit în opinia lui Alexandru Gavrilaș.

”Noi nu suntem instituție de spectacole, iar obiectul activității noastre este protejarea patrimoniului. În momentul în care ai 500.000 de obiecte, de bunuri patrimoniale, și îți dorești să ajungi muzeu de interes național, și ai atât bunuri mobile, cât și imobile – cum sunt casele – e foarte greu să spui că închizi, dai drumul câinilor și pleci acasă. Pe o grămadă de alte legislații ele trebuie păstrate, conservate, protejate. Poliția patrimoniului te obligă să respecți anumite legi, poliția de proximitate, altele. E complicat că nu avem nici măcar personalul de care avem nevoie și ni s-au mai tăiat și niște bani. Din păcate, este o percepție generală la nivelul societății că e inutil să investești în cultură, iar noi, cei de la Muzeu, suntem asimilați cu bărbuncașii. E un termen care-mi displace, dar îl folosește toată lumea. Acest lucru este greșit. Biblioteca funcționează sub legile bibliotecii, Muzeul sub Legea 311 a organizării și funcționării unui muzeu, deci Consiliul Județean poate decide asupra funcționării Centrului Județean pentru Cultură pentru că e o decizie regională. La noi, lucrurile nu mai funcționează așa. Când era colecție privată, aveai posibilitatea aceasta, acum … Deci îți dorești să crești, să fii mare și frumos și, după aceea, te trezești că ești prea mare, prea frumos și cheltui prea mult”, a spus Alexandru Gavrilaș.

Deși în ultima vreme, Complexul Muzeal a făcut foarte multe acțiuni culturale pentru ”vizibilitatea instituției”, nu acesta este rolul lui, ci ”de colectare, conservare și tezaurizare a patrimoniului județean”.

”Patrimoniul județean devine național din moment ce facem clasările și îl introducem în patrimoniul național, în tezaur sau în fond comun. Când îți dorești să fii acreditat trebuie să ai personal de specialitate: cercetător, muzeograf, gestionari, conservatori, restauratori. Asta e legea. Nici nu poți avea unul singur în 15 locații. Între timp, noi cumva am crescut odată cu țara și, din păcate, țara a considerat la un moment dat că nu are nevoie decât de spitale. Condiția pandemică a oferit o justificare care nu e neapărat legală, e morală mai mult. După această pandemie, instituțiile de cultură ar trebui să fie în așa-zisa prima linie ca să facă ceva pentru populație. Dacă în învățământ e dezastru, ce să creadă oamenii despre acest tip de instituții? Nu avem nevoie de ele. Noi suntem asimilați cu cântăreții. Eu nu am nicio treabă cu această grupare profesională, dar niciunul dintre angajații Muzeului nu e comparabil cu cei care cântă. Colegii mei, în afară de a scrie un text pentru o publicație de specialitate, nu pot face mai mult decât meseria pentru care s-au pregătit, dobândită după ani de experiență și care, cumva, îi restricționează ca și orizont. Pot vinde roșii, dar nu altceva. Cei din ansambluri, cu locul de muncă pe care îl au sau fără el, pot trăi bine merci”, a spus Gavrilaș.

Pe de altă parte, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a deschis în data de 16 aprilie 2021 și un proces împotriva Agenței Județene pentru Ocuparea Forței de muncă (AJOFM) care a refuzat să vireze instituției cei 60.000 de lei pe care i-au primit un număr de 60 de salariați trimiși în șomaj tehnic în perioada stării de urgență.

”E o încercare a noastră de a recupera acești bani. Eu ca și manager al instituției trebuie să fac tot ce pot pentru a rezolva lucrurile în interesul ei. Mi-am propus să fac ceva, sper să-mi și iasă. Din nefericire, și anul pandemic, și înțelegerea greșită a rolului nostru îmi pun piedici”, a mai spus managerul Complexului Muzeal.

Centrul Județean pentru Cultură și Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, care au acționat și ele AJOFM în judecată, au pierdut la instanța de fond:

13 comentarii

  • Cati vizitatori aveti pe an? Intr-un an normal, ma refer.
    Care e suma incasata din bilete platite de vizitatori?
    Care e valoarea anuala a veniturilor, altele decat cele de la buget?
    Cati angajati aveti la Complexul Muzeal judetean? (Probabil ca intre 50 si 100)
    Cum isi justifica ei activitatea?
    Ce ati facut pentru ca populatia sa fie atrasa de obiectele expuse sau de activitatile derulate in cadrul Muzeului Judetean?
    Va aratati lezati de taierea de fonduri cand voi pierdeti vremea pe la servici?
    Nerusinatilor!

    • Dacă ați fi citit mai mult decât titlul, aveați răspunsuri la cel puțin două întrebări. V-ar plăcea acum să vă spun eu că sunteți un ”nerușinat” pentru că nici măcar nu citiți, dar vă permiteți să dați verdicte?

    • Asta e dintr-ala care împinge „exponate” cu caruciorul prin Kaufland sau Selgros.
      In afara de bancnote si ofertele tiparite de respectivele supermarketuri n-a citit o carte la viata lui….

  • domnule gavrilas, daca institutia dumneavoastra are ca obiect de activitate doar protejarea patrimoniului, tinand cont ca acolo s-au bagat o gramada de bani, ce masuri ati luat ca acest patrimoniu pus in valoare sub o forma sau alta, chiar si online SA SE REFLECTE SI IN BANI ?
    CRED CA BANI INCASATI AVETI ZERO
    Avand specialisti care stau mai toata ziua pe unde stau ei….CATE PROIECTE EUROPENE ATI FACUT SA ATRAGETI BANI SA NU MAI AVETI nevoie de impozitele mele…ca maine poimane ies la pensie si cine va mai plateste voua salariile?
    PS Stiu cel putin doua muzee din judet subordonarte unde angajatii dv nu prea stau la servici

  • Plangacios ca un bugetar!!! Toti bugetarii nemultumiti au alternativa in privat. Dar chiar daca ar lua tot anul salariul injumatatit tot nu ar pleca de la stat. Macar daca ar avea decenta sa nu se planga.

    • asta nu va pleca nicaieri
      daca sunt bani de reparati , zugraveli, sunt bani si pentru ei
      daca va uitati pe sait au foarte multi bani pentru investitii

  • „Te trezești că ești prea mare, prea frumos și cheltui prea mult”
    Managerul Gavrilaș încă nu s-a trezit, se visează mare și frumos, dar nu-i!
    Însă cheltuie foarte mult. Intrebarea e de unde? Din buzunarul cui?
    A fost și poate mai e un pion de spălat bani în mâna politicului, a administrației locale
    și a fost favorizat
    iar ‘mnealui este tare părtinitor, cu unii.
    Restul sunt povești de dat la ziar.

    • Sofia, ești cu cucu pe pășune. N-ai citit materialul. Muzeul nu e o instituție oarecare, are obligația legală de a proteja patrimoniul național. Dacă tu descoperi un vas de aur scitic în grădină și între timp restauratorul și arheologul cărora le-ai tăiat salariul au plecat la alte instituții similare (că doar la BN se taie salariile, socialiștilor din PSD, la alte muzee din țară se angajează specialiști!), ți-ai dat foc la valiza națională. Inteligenților, nu reușiți să citiți un text, mai limpede de-atât nu se poate explica.
      PSD, mai e cineva treaz în partidul ăsta? Radu Moldovan vă arde corabia și voi vă uitați pe fereastră! Suciu, ălalalt, cum îl cheamă, Ivan, treziți-vă că vin alegerile. O să vedeți atunci ce ”investiție” bună a făcut Moldovan cu banii de salariu de la muzeu!

    • Panciu sau Odobești ai cam încurcat vinurile, politicile si instituțiile.
      Și ai înțeles ce-ai vrut.

  • sofia cucu…dar nu canta cucu-n Bucovina si nici in coasta…ideea e ca ar mai trebui sa citesti…nu reviste mondene ci CARTI…vezi ca au si biblioteca la muzeu din ce am auzit..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS