Actualitate Recomandări

Gabriel Lazany: Se aduce prea multă mâncare în spital. Unii pacienți își comandă online pizza

Curierii care fac servicii de livrare a mâncării la domiciliu pot fi văzuți adesea pe holurile Spitalului Județean de Urgență Bistrița în orele de vizită, ceea ce nu este normal, a spus managerul unității medicale, Gabriel Lazany, care consideră că se aduce prea multă mâncare în spital, necontrolat, lucrurile fiind scăpate de sub control din acest punct de vedere.

”În continuare se aduce foarte multă mâncare la pacient, ceea ce nu ar trebui pentru că alimentația pacientului face parte din planul lui curativ. În perioada de vizită, îi vezi pe Glovo. Unii pacienți își comandă online mâncare și pizza și apoi spun că îi doare stomacul. Sunt niște lucruri scăpate de sub control. Nu ar trebui să fie permisă introducerea de hrană suplimentară, mai ales pentru că nu cred că este nevoie. În plus, nu avem control pe ea. Dacă un pacient internat face o toxiinfecție alimentară, primii acuzați suntem noi, spitalul, fiindcă nu știm ce mănâncă pacientul respectiv, nemaiavând control. Fenomenul e greu de controlat. Oamenii ar trebui să înțeleagă că e mai bine pentru pacient să mănânce ceea ce primește de la spital”, a spus Gabriel Lazany.

Spre exemplu, un pacient care a trecut printr-o intervenție chirurgicală poate are dreptul să mănânce numai o supă strecurată: ”Dacă îi aduci un șnițel, i se face rău. Asta trebuie să înțeleagă oamenii. Noi ne-am chinuit și am crescut calitatea hranei în spital și chiar nu este nevoie de aport suplimentar de hrană”.

În luna aprilie 2021, spitalul a mărit norma de hrană pe zi a bolnavilor de la 11 la 20 de lei.

În pandemie, Spitalul Județean de Urgență a amplasat la poartă un cărucior în care aparținătorii lasă coletele, pe acestea se lipesc bilete cu numele pacientului, numărul său de telefon și numărul salonului fiind transportate periodic de către angajații spitalului la fiecare pat.

22 comentarii

    • Ar mai fi o variantă. Nu știu cât ar fi de implementat așa ceva, dar ar putea introduce meniuri pentru cei care vor altceva, pe care să le pregătească tot ei. Mă gândesc că la internare să se poată opta pentru alt meniu decât standard, pe care să îl achite separat, dar care să fie aprobat de către medic. Chiar și pizza ar putea să facă pentru pacienții care doresc și care au voie. Poate în acest fel ar putea și spitalul să facă rost de fonduri. Nu mă pricep, doar îmi dau cu părerea.

      16
      9
    • @Alan Dala, în meniul suplimentar pacienții pot comanda tării? Sau numai vin?
      La desert pot fi prăjituri cu frișcă, înghețată?
      La așa propunere „alandala” completare pe măsură.

      12
      8
    • @Bistritean
      De ce zici asta?
      Chiar crezi că ar fi nepotrivit să existe opțiunea de a comanda altceva decât meniu standard?
      E obligatoriu să răspunzi pe stil bullying?

      7
      8
    • Am fost internat acum 2 sapt. Am slabit cu mancarea din spital cat nu am slabit in toate zilele de alergat pe stadion si in parc. E f buna si de regim. Care vreti sa slabiti internati va o sapt. si vi se duc kg. Parvenitii sa mearga la restaurant si sa se trateze acolo… daca nu le convine.

      20
      4
    • Alan Dala, ar mai fi o varianta. Fiecare sa primeasca mancare dupa cat contribuie la CASS. Daca eu sunt barosan din punct de vedere profesional si contribui lunar cu 2000 de lei la CASS (nu sunt bugetar), de ce sa nu primesc mancare ca la restaurant, daca tot am nevoie sa zicem o data la 5 ani de niste servicii medicale la stat? O gramada de bani merg intr-un sistem complet falimentar si anual intalnim aceeasi problema : nu sunt veci fonduri pentru analize, in afara urgentelor de ai vreo problema te programeaza chirurgii cand vor ei, la unele specializari ajungi sa astepti cu lunile. De multe ori ajungi tot la privat, asa ca hai cu reforma in sanatate si sa fim lasati sa directionam CASS-ul unde suntem respectati, adica la privat. Sa nu mai zic de investiile in spitalul judetean. Cu banii care s-au investit de cand e RM presedinte la CJ s-ar fi ridicat de catre un privat gen Sanovil doua spital identice de la zero.

      11
      5
    • @Bistrițeanul
      Nu, nu e ok așa, toți contribuie după posibilități. nu că nu vor. e o asigurare, în funcție de venit sau de cât de mult ai avut nevoie de servicii medicale, că atunci degeaba plătești mult dacă și cheltuiești mult. De ce nu ari fi bună varianta de servicii suplimentare pentru cei care vor să beneficieze mai mult.
      Nu am fost internat niciodată și am avut buletin înainte de 89, dar dacă aș ajunge să fiu internat, mi-ar plăcea să pot accesa niște servicii suplimentare contra-cost.
      La fel și pentru părinți și alți membri de familie, decât să iau mâncare de la restaurante și să le duc, mai bine ar fi să se poată plăti direct la spital. Nu credeți?

      5
      4
    • @alandala, unii nu contribuie deloc, cheama salvarea când au crampe de la cât au bagat în ei de revelion, cheama ambulanta si coboara la Podu’ Jelnei dupa ce mai scapa de gazele acumulate prin curbele mai strânse si hopurile de la coborârea de pe deal.
      Iar ambulanta folosita pe post de taxi poate face dreapta înapoi la statie.
      Prostii care cotizeaza la sistemul de sanatate sunt mai cumpatati pentru ca stiu valoarea banului muncit si platit ca taxe si impozite si se duc de regula cu taxiul (ca doamna aia careia i s-a rupt apa si a iesit scandal ca a murdarit bancheta) sau cu masina proprie.

      5
      2
  • Am fost internat recent la Spitalul județean și pot afirma că hrana este gătită bine și este îndestulătoare. Gândiți-vă că e spital, nu restaurant. Cei care critică mâncarea de la spital sunt fie foarte mofturoși fie gurmanzi.

    56
    18
  • Am stat in spital si am mancat acolo mancarea lor. E jalnica. Am scris asta si in chestionarul primit la externare. Nu contest ca dl.manager are bune intentii dar ar trebui sa vada indeaproape ce se intampla pentru ca mancarea e proasta. Micul dejun, in special e o bataie de joc. Si spitalul sufera de aceeasi meteahna cum e totul la noi: incepe bine si se tot degradeaza. Un alt exemplu sunt paturile. Au devenit covata si sunt inconfortabile. Nimeni nu vede? Poate verifica si asta dl.manager. Asta e parerea pe care mi-am facut-o ca pacient despre conditiile de cazare si masa care sunt mai scumpe ca la hotel dar mai proaste.

    33
    21
  • Multi impostori confunda spitalul cu pensiunile de trei margarete sau cu vreun hotel din Poiana Brasov.
    Acasa le pute gura de foame dar cand ajung la stat fac pe flamanzii.
    Neam de cacaoa si daca vine razboiul jumate din ei o taie dincolo.

    47
    28
  • Acum 2ani,am fost internat inSJUBistrita, secția Infectioase(Covid)! Am prins hrana de 11 lei pe zi! Intradevar era putina, dar gustoasa! În plus, din când în când, un coleg îmi mai aducea câte o apa minerala sau care o conserva de ton și câteva banane! Atât! A fost o perioada de detoxofiere, (asa am perceput-o!) absolut necesara periodic! Am avut și regim hiposodat, dar asta a fost! Și totul a fost bine, am înțeles și recuperarea a decurs foarte bine! La 2 ani trecuți, ma simt excelent cu toate ca la ieșirea din Spital aveam 9 kg în minus! Am recuperat cât trebuia, m-am vaccinat și cu doza4 și ma simt perfect protejat! Trebuie sa înțelegeți, stimați cititori ca, la Spital, trebuie sa respectati regimul potrivit pentru afecțiunea pe care o aveți! Și cantitatea! Altfel, nu va faceți bine! Va doresc, sa fiți sănătoși și sa evitați complicațiile! La mulți ani! MNPop

    21
    11
    • Hai cu doza 5.Sa vezi dupa aia ca traiesti cu 5 lei pe zi.11 lei e necesarul pe zi la cei cu doza 4.

      9
      5
    • Domnule MNP, sper că nu vă luați după conspiraționiști și veți ajunge cu dozele la zi. Aproape că vine doza 6 și dumneavoastră sunteți la 4. Să vă fie rușine că nu ascultați de specialiști! Face fiecare ce vreau au ascultăm sfatul lu’ Ursula?

      16
      5
  • Doresc sa va informez ca, în Israel deja, se face și doza 5!De ce? Pentru ca, o parte importanta din populație nu s-a vaccinat, au apărut mutațiile, unele foarte periculoase! Asadar, fiecare cu părerea și riscul sau! Situația este serioasa! MNPop

    9
    13
  • Mâncarea ca mâncarea, când esti bolnav, nu întotdeauna îți vine să mănânci.
    Dar ar trebui rezolvată si problema spatiilor de depozitare bunuri personale pt pacienti.
    Orice bolnav civilizat are nevoie de un spatiu unde sa iși tina pijama, lenjerie de schimb, un minim de obiecte personale, ca sa isi poata intretine igiena corporala si vestimentara zilnica si in spital. [Nu mai vorbesc ca in vest fiecare pacient – inclusiv inconstientii,este spalat/spalat pe dinti/schimbat in fiecare dimineata. Asa contribuim la scaderea infectiilor intraspitalicesti, cu germeni poli-chimio-rezistenti! ]
    Din pacate de interiorul noptierelor nu se ocupa nimeni, sunt si mici si insuficient igienizate.
    Daca pacientul aduce o geanta, trebuie sa o tina pe jos, sub pat. E igienic?

    11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS