Actualitate

Managerul Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Lazany: V-am mințit pentru că am fost mințit!

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, anunță că a apărut actul normativ prin care s-a mărit alocația de hrană, însă nu cu atât cât se menționa inițial în proiectul de act normativ pus în dezbatere publică, doar cu un leu. ”V-am mințit pentru că am fost mințit! Îmi pare rău!”, a scris Gabriel Lazany pe Facebook.

”1 leu‼️ Atâta meritați‼️ După marele tam-tam cu majorarea alocației de hrană la pacientul comun de la 10 lei la un minim de 16 lei, surpriză: apare actul normativ total diferit față de forma publicată în Transparență decizională și suma nu mai este 16 lei, că-i 11 lei, managerul nu mai poate majora alocația cu avizul Consiliului de administrație numai dacă găsește surse alternative de venit (ne-om încerca norocul la Loto) sau autoritățile publice locale aprobă fonduri din bugetul propriu cu această destinație (imposibil de pus în practică cu 1 Mai având în vedere că bugetele locale tocmai ce au fost aprobate).

De la apariția proiectului legislativ în transparență decizională, am lucrat cu specialiștii în dietetică și nutriție din cadrul spitalului la noile meniuri (în valoare de 20 lei) care urmau să fie puse în practică cu data de 1 Mai în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Din păcate acest lucru nu va mai fi posibil. V-am mințit pentru că am fost mințit! Îmi pare rău!”, a spus Gabriel Lazany.

https://www.facebook.com/gabriel.lazany.5/posts/3266279700265124

4 comentarii

  • Lasă că are CJ bani pentru Rasmussen, pentru 13 oameni in paza heliportuluo si pentru poliția lui Cristi Niculae! Alte județe, mai sărace ca Galatiul si MM au mărit demult alocația de hrana a bolnavilor prin hotărâre a CJ. Dar ei n-au echipa de handbal si nici elicopter.

  • Stai Florene la Bucuresti si deranjeaza-ti pe-acolo colegii de partid . Nu de alta, dar de altceva nu esti in stare 🙂 Salutari de la prietenii tai cu ochii albastri. Ne distram de minune… de tine evident.

  • Bravo, Vox populi! Ai reusit sa starnesti corul slugilor dobitoace si oarbe ale psd! Sunt bugetari si atat de prosti incat cred ca banii se fac cu pixul, asa cum ii capata ei! Trompete imbecile, ciumati spurcati!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.