Actualitate Recomandări

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertății, celebrată la Bistrița

(FOTO) La 26 de ani de la Revoluția din 1989, de Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, la troița din Piața Petru Rareș Bistrița a avut loc un ceremonial militar-religios la care au participat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, prefectul Ioan Țintean, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, col. Iulian Berdilă, subprefectul Ovidiu Frenț, vicepreședintele CJ Dorin Popescu, consilieri locali și județeni, șefi de instituții.

1 ceremonial revolutie 15 2 ceremonial revolutie 15 3 ceremonial revolutie 15 4 ceremonial revolutie 15

Ceremonia a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios de către protopopul Bistriței Alexandru Vidican, depunerea de coroane de flori și defilarea gărzii de onoare.

Au fost depuse două coroane, una din partea Asociaţiei ”22 Decembrie 1989 Bistriţa” și una din partea autorităților publice locale și a Garnizoanei Bistrița.

Ceremonialul a fost urmat de un moment comemorativ în sala de ședințe a Palatului Administrativ, cu participarea membrilor Asociaţiei ”22 Decembrie 1989 Bistriţa”, a reprezentanţilor instituţiilor statului și a altor invitați.

”22 decembrie 1989, ziua când sacrificiile din orașele în care s-a tras dar mai ales determinarea maselor mari de oameni din toată țara au făcut că în sfârșit regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu să se prăbușească. Spre bucuria mea (eram sosit de la Timișoara, care devenise oraș liber în 20 decembrie ) și la Bistrița lucrătorii din zonă industrială au oprit lucrul și, după un marș prin oraș, au ocupat P-ța Petru Rareș în jurul orei 9, înaintea fugii cuplului ceaușist. Cu toate că evenimentele de la Timișoara mă marcaseră și îmi era foarte frică la gândul că se puțeau repeta și la Bistrița, nu am rezistat și m-am alăturat manifestanților, intrând apoi în clădirea Comitetului Județean de Partid de unde am vorbit de la balcon mulțimii despre Timișoara, cerându-le bistrițenilor să nu cedeze până la victoria finală. Din păcate acest lucru s-a realizat prin moartea și rănirea mai multor persoane după 22 decembrie decât în zilele anterioare în alte orașe. Chiar dacă în Bistrița nu s-a tras, ordinul Radu cel Frumos era în vigoare, forțele militare (Mapn, Miliție, Securitate) erau înarmate și deci riscurile erau foarte mari. Felicitări tuturor bistrițenilor care în acea zi au avut curajul să iasă pe străzi și să ne susțină. Fără ei eram arestați sau mult mai rău…”, a menționat pe Facebook subprefectul Ovidiu Frenț.

5 ceremonial revolutie 15 6 ceremonial revolutie 15 7 ceremonial revolutie 15 8 ceremonial revolutie 15

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat vizite de lucru. În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa Comitetului Judeţean de Partid. În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa actualului Palat Administrativ, unde s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă. Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime. Au murit însă bistriţeni în alte oraşe, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge. Tinerii Cristian Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea. Leontina Bânciu, născută în Borleasa, a murit la Timişoara, în 17 decembrie, împuşcată în masacrul de la Podul Decebal.

9 ceremonial revolutie 15 10 ceremonial revolutie 15 11 ceremonial revolutie 15 12 ceremonial revolutie 15

6 comentarii

  • Da toate directorasele si toti directorasii astia de institutii ce cauta la fiecare ceremonial?
    Inteleg de Ziua Romaniei ca-i zi libera prin lege pt toata lumea dar in celelalte zile cand ar trebui sa lucreze pentru cetateni, cine-i motiveaza sa piarda vremea pe la ceremonialuri si cine-i plateste? Sau ii aduna cu arcanu?

    • Mihai, tu nu înțelegi încă ca asta-i scris în fisa postului acestor funcționari!?
      Cu siguranta înainte de asemenea evenimente li se decontează tuns, coafat, epilat (oblibatoriu și inghinal), șampanie, și eventual pantofi… depinde de fiecare unde și cat presteaza… inca n-ai înțeles asta??? Ca doar asta propovăduiesc ăștia de 26 de ani!!!

  • La troita lui Vasile Moldovan s-au depus coroane???
    Pe el l-ati invitat???
    Fariseilor… nu sunteti în stare sa terminați lucrarile de la Liviu Rebreanu…lucrați acolo zi și noapte… stați pe șantiere sa vedeți personal ca se lucrează!, nu faceți bugete ca sa luați banii cetatenilor Municipiului… ca UE va da . UIE dacă nu respectați programul…
    Ovidiule Frent – tu pari cel mai serios de acolo… da jos cravata și implica-te… si oile o sa te urmeze! Ai fost la Revolutie… spui asta tuturor… pentru asta ai fost? Ai putere acum… fa ceva REVOLUTIONAR, ieși din tipare… du-te pe teren, stai cu gura pe muncitori… mai ceva ca un diriginte de ssantier!!! Ovidiule… fa-o cat încă mai ești pe aceasta funcție care-ti conferă acest drept… aceasta putere!!!
    Este pur și simplu bătaie de joc ce se întâmplă… lucrează de mai binee de 2 ani în tot orașul!!! GATA oameni buni… terminati… totul are o limita… trebuie cacetatenii sa se și bucure de rezultatele muncii, nu sa fie intr-un veșnic santier!!!

  • alaturi de blaga,benta si atii a mai fost o persoana care a intrat in sediul PCR si care a avut decenta sa nu solicite certificat de revolutionar si drept urmare nu primeste cei 2400 de lei lunar …….Este persoana care s-a asezat pe scaunul primei-secretare si a inceput sa dea dispozitii ….printre altii si colonelului Ghircoias….. OAMENIM BUNI : este SAPPORO !!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS