Politică

Marius Bălan: Doamnă ministru Doina Pană…

Preşedintele Organizaţiei Municipale PER Bistriţa, Marius Bălan, a transmis o scrisoare deschisă către ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană. ”Privim cu îngrijorare cum metehnele unor politicieni provoacă reacţii neplăcute cetăţenilor care iubesc natura şi mediul. Este vorba de acţiunea parlamentarilor care doresc să schimbe Codul Silvic privind pădurile proprietate personală, dând astfel frâu liber defrişărilor necontrolate”.

Doamnei ministru Doina Pană,

Organizaţia Municipală PER Bistriţa priveşte cu îngrijorare cum metehnele unor politicieni provoacă reacţii neplăcute cetăţenilor care iubesc natura şi mediul.

Este vorba de acţiunea celor 37 de deputaţi PSD şi 1 PC care doresc să schimbe Codul Silvic privind exploatarea lemnului în pădurile proprietate personală, dând astfel frâu liber defrişărilor necontrolate. Deşi nu avem o relaţie foarte cordială pe plan local cu partidul dumneavoastră, iată că pe aceste probleme de interes naţional putem face front comun: organizaţia PER Bistriţa vă susţine şi este alături de dumneavoastră privind demersurile pe care le faceţi din postul de ministru pe care îl deţineţi pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Regretăm că tocmai colegii deputaţi vă fac astfel de greutăţi, pătând numele PSD-ului din care fac şi ei parte. Aşteptăm de la dumneavoastră o implicare mai mare privind şi situaţia râurilor interioare din judeţul Bistriţa-Năsăud vis-à-vis de excavaţiile şi furturile de minerale neautorizate.

Cerem ca Organizaţia Judeţeană PSD să se delimiteze de propunerile şi afirmaţiile făcute de colegii lor din Camera Deputaţilor. Cerem ca PSD Bistriţa-Năsăud să vă sprijine cu toată forţa, având în vedere că sunteţi concitadina noastră.

Cu stimă,

Marius Bălan, preşedinte PER Bistriţa

2 comentarii

  • nooo domnule Balan te credeam cu minte noooo pana fa
    ce concitadina astai pesedista noooo are alte interese sa le poata fructifica pe cele personale nooooo vai de cei care lucreaza pentru ea noooo
    is vanduti ciumei rosii noooooo

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.