Actualitate Politică

Marius Bălan, în etapa ”Adio PER, dar rămân cu tine”, vrea să candideze la Primăria Bistriţa

Ecologistul Marius Bălan, autosuspendat din toate funcţiile deţinute în PER, după unele divergenţe de opinie cu liderul judeţean Alexandru Toniuc spune că există loc de împăcare dacă tânărul său coleg îi cere scuze. Deşi e simplu membru, Bălan spune că vrea să ajungă primar al Bistriţei, susţinut de PER.

La sfârşitul lunii februarie a.c., între Marius Bălan – la vremea aceea preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Ecologist Român (PER) – şi conducerea judeţeană reprezentată de Alexandru Toniuc s-a iscat un conflict. Totul a pornit de la o iniţiativă a viceprimarului Kiss Laszlo care a cerut desfiinţarea toaletelor publice din oraş  – „ca să semene Bistriţa cu Viena” – asupra căreia Marius Bălan şi Alexandru Toniuc au avut puncte de vedere divergente. „Viceprimarul Kiss s-a luat după primarul Creţu să desfiinţele toaletele ca să facă parcări subterane. În şedinţa din februarie a Consiliului Local a fost un joc de cuvinte nefericit, poate şi eu am abuzat şi m-am certat cu Alexandru Toniuc de la nişte toalete”, a spus, luni, Marius Bălan pentru Timp Online.

După acest incident, Marius Bălan a scris o scrisoare deschisă adresată tuturor consilierilor localui şi parafată cu ştampila PER. Alexandru Toniuc a reacţionat şi a spus că nu e punctul de vedere al partidului, ci unul personal. Supărat, Marius Bălan s-a autosuspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de lider municipal, rămânând un simplu membru. Deşi au trecut două luni de atunci, situaţia pare să fie la fel de tensionată.

„Nu mă mai duc la şedinţele de Consiliu Local fiindcă am fost acuzat că prea îmi bag nasul peste tot şi am zis că nu mă mai duc să-i stresez pe cei doi consilieri (Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea – n. r.). Este adevărat că şi eu am greşit scriind un articol tăios, extrem de dur la adresa tuturor consilierilor, nu i-am scutit nici pe ai mei. De aici a pornit totul. M-am autosuspendat, nu mi-am dat demisia în scris. Mă mai gândesc dacă o să o scriu, dacă să o trimit la Bucureşti. E vorba de demisia din funcţia de preşedinte. Ecologist rămân for ever. Nu pendulez între partide, nu îmi sunt dragi partidele, nici politica nu mi-e dragă deloc. În afară de politica de mediu, la alta nu mă pricep. Pentru acest gen de politică am şi obţinut şi doi consilieri. M-am autosuspendat pentru că domnul Toniuc nu a avut de lucru şi a spus clar că acea scrisorică semnată şi parafată cu ştampila PER – ştampilă care a stat 7 ani la mine în casă – nu reprezintă punctul de vedere al PER, ci unul personal. În secunda doi, vulcanic cum sunt, am spus că îmi dau demisia. Deocamdată mai meditez să vedem dacă domnul preşedinte va lua legătura cu mine şi îşi va cere şi scuzele de rigoare. Aştept scuzele lui pentru că sunt mai bătrân ca dânsul, am părul alb. Sper să mergem înainte. Nu am mai vorbit din 26 februarie, aşa că primul pas trebuie să-l facă domnia sa, nici într-un caz invers. Să-mi ceară să rămân, aş vrea, chiar să mă şi roage”, a spus Marius Bălan.

Întrebat ce se întâmplă dacă Alexandru Toniuc nu va face acest gest, Marius Bălan a răspus: „Altfel, îi ţin aşa până în 2016 şi s-ar putea să le fac şi alte surprize. Acum sunt la faza Adio PER, dar rămân cu tine! Eu continui să-mi iubesc colegii. Domnul preşedinte Toniuc are un rând de chei de la sediu şi poate veni să îşi ţină conferinţele de presă. Îi atrag atenţia că a trecut cam mult de la ultima conferinţă, a fost în februarie. Îi aştept să vină şi să spună public problemele fiindcă – har Domnului – sunt destule. Unui partid îi stă bine să-şi spună punctul de vedere în conferinţe de presă, nu doar pe online-uri. Nu le-a trântit nimeni uşa în nas, îi aştept să-şi facă treaba fiindcă vine 2016 şi nu îi văd bine”, a adăugat Marius Bălan.

În ce priveşte alegerile locale, Marius Bălan spune că se gândeşte serios să candideze la funcţia de primar al Bistriţei din partea PER. „Mi-am anunţat o viitoare candidatură la funcţia de primar al Bistriţei în 2016. Mă autoevaluez. Probabil că îmi voi comanda şi un sondaj pe banii mei să văd cum stau. Vorbesc cu medicul de familie, cu prietenul meu doctorul Emil Ciurdărean, să văd dacă îmi permite sănătatea. Mai am un an şi fac 60. Să văd dacă nu divorţează nevastă-mea de mine fiindcă îmi tot spune să stau cuminte fiindcă îşi doreşte soţ, nu primar. Nu se pune problema să nu mă susţină ecologiştii. Organizaţia municipală eu am creat-o. Cei 140 de colegi de la municipiu au venit datorită mie. Dacă domnul Toniuc mă caută, clarificăm şi această problemă. Dacă doreşte şi dânsul să candideze, o să tragem la sorţi între Bălan şi Toniuc sau dăm în bobi de fasole, pe bune. Nu avem ce face”, a declarat Marius Bălan.

Liderul autosuspendat al PER Bistriţa a mai spus că foarte mulţi prieteni, vecini şi cunoscuţi l-au încurajat să candideze. „Alexandru Toniuc a mai candidat de primar de vreo două sau trei ori. Dacă domnul preşedinte îmi spune ferm că stă mai bine pe poziţii, fac pasul înapoi. E mai tânăr, a învăţat şi administraţie în trei ani, e un băiat deştept şi primează tinereţea, dar, dacă nu comunicăm, până una-alta sunt liber să răspund întrebărilor şi să mai şi adaug de la mine fiindcă nu mi-e frică de partid că aş putea fi sancţionat. PER e un partid micuţ, dar foarte democratic, aşa că nu se pune problema să ne retragă cineva carneţelul, să ne dea vreo suspendare sau nu ştiu ce pedepse să cărăm saci cu pietre pe Aleea Veveriţelor şi alte penitenţe. În PER nu sunt astfel de sancţiuni”, a conchis el.

Cristiana Sabău

Etichete

18 comentarii

  • Nici un minut (ce minut ?) nici o secunda nu am crezut pe acest domn ca renunta la politica. Nici o secunda. Doar cind i privesti (pe politicieni) iti fai seama cu cine ai de-a face. Daca stai si i si asculti …….! E clar. E punctul meu de vedere…..voi….faceti ce vreti. Mergeti si i votati. Eu nuuuuu….! Pot sa ma amendeze sau altele.O zi buna.

  • Raule nimeni nu intelege ce ai vrut sa zici. Stai mai bine acasa si incearca sa nu mai postezi, ca te faci de minune.

  • Chiar daca sunt un PSD-ist notoriu ( in gluma spus , am ciuma rosie in sange ) intre Cretu si Balan il votez pe domnul Marius Balan . E cu mult peste pensionarul nonagenar Cretu . Animozitatile dintre noi , sper stimabile Marius Balan , sa se incheie odata cu postarea acestui comentariu . Mult succes .

    • Oricine e liber sa candideze. Nu am niciun fel de apreciere la adresa acestei intentii a dumneavoastra, domnule Balan, dar comentariu de mai sus nu este postat de mine, evident.

  • Stimate D-le TIC : va multumesc pt. mana intinsa si cred eu si pt. gandul bun. Mi-ar face placere sa va cunosc, si va garantez ca aceleasi simtaminte o sa le aveti si D-vs cand o sa stam la o poveste . MULTA SANATATE!

    • Dl.Marius nu stiu cit de mult va iubesc bistritenii si cit de bine sinteti organizati.Este un efort mare dar nu de nerealizat.Succes va doresc.Va cunosc ca aveti tangenta cu Sieu-Odorhei,mai precis cu Sirioara unde aveti proprietati si va iubeste lumea .Cred ca ati avea mare reusita acolo si ati scoate comuna din impas.M-ai cunosc CA IDILUL DE ACOLO ESTE CAM PROSTALAU iar sansele d-voastra de reusita ar fi maxime. Va respect si mult succes va doresc in tot ce faceti.

  • Ma bag si eu…ca musca.
    Dace este vorba de sedinta aia unde eram spectator, singura unde am fost, nu inteleg supararea. AT de fapt a tras in altceas directie de cit MB, dor ca MB a insistat cu fort si AT a incercat se baga subiectul inainte de alte subiecte, cea ce MB a inteles gresit. Nu cred ca AT trebuie se cere scuze. Trebuie mai multa comunicare inainte si intern la PER si in plus poate un pic mai multa disciplina de partid. Banuiesc ca atunci vor fi rezultatle pe masura. Iar daca fiecare membru, presedintele, director, sef de trib sau purtator de cuvint inainteaza cu alte tematici in alt stil sau cu alta tonalitate, noi cei trebuia se va dam votul ce se intelegem?

    Cu tot respect dnle Balan, dvs cu meritele care le aveti in domeniu nu trebuie se va ascundeti sau se va retrageti pentru chestii care foarte probabil nu le ati inteles in deplin „pentru ce”. Iar sincer spus nu va vad primar ci poate intro functie la mediu unde se aveti puterea se puneti degetul pe ranii si se impingeti schimbari concrete. Intrun tandem cu un primar se zicem si AT care probabil intelege mai bine cum functioneaza administratia publica sau cum poate fi pus in miscare si alte tematici de cit mediu, probabil puteati chiar avea o influenta buna deasupra schimbari in bine ce adica mediu.

    Vrem nu vrem, la administratia publica nu este doar vorba de mediu ci banuiesc de foarte multe lucruri extrem de plictisitoare de care nici nu vrem sa le stim de foarte aproape. De acea nu doresc se va risipiti nici macar timpul pentru a ajunge pe un post care este facut pentru o figura care i place lupta cu birocratia prin birocratia 🙂

    • O descriere pertinentă, obiectivă în ceea ce îl privește pe d-l Bălan. Și eu îl văd ca pe un om bine intenționat, care nu se lasă influențat de interesele apropiaților sau ale partidului în defavoarea principiilor. Totuși, funcția de primar necesită mai mult de atât și pe lângă o oarecare obtuzitate în domeniul ecologiei, Marius Bălan nu are (sau nu pare să aibă) nici experiența sau cunoștiințele necesare în alte domenii și în nici un caz prestanța necesară. A nu se înțelege că îmi place combinația de înfumurare, încăpățânare și ridicol ale actualului edil. Oricum, în condițiile în care alegerile sunt dintr-un singur tur, PER și alte mici partidulețe nu au sorți de izbândă și ar fi chiar o greșală să trimită un candidat la primărie. Cu cât sunt mai mulți candidați cu atât sunt șanse mai mari să rămână Crețu încă 4 ani călare pe struți.

  • La problemele pe care balan le are cu urinatul des si pe varful bocancilor, nu stiu zau…
    De urinat are nevoie, de bagat comentarii anonim iarasi, de trimis aceeasi balarie de comunicat tuturor ziarelor on-line – la fel, cand sa fie si primar ?!?
    Joc cu el ! Huooooo !

  • Aveti dreptate d-le Balan! din TONIUCI tot TONIUCI se nasc ,iar din GAGEA…iese” GAZ” PUTUROS! Eu va consider un bistritean get beget ,cu intentii bune in tot ceea ce vreti sa faceti! PER nu va castiga niciodata fotoliul de primar!…aici tre sa fi ti realist! Multa sanatate!

  • ma bucur ca vine un ecologist la primarie….poate doar asa va disparea poluarea fonica din oras …. azi au trecut niste avioane AB4 sau F16 nu stiu exact…. care sigur nu aveau toba de esapamant si suna foarte tare……rog sa se impuna masuri sa nu se mai intample mai ales ca si consuma banul public…… sa mearga undeva unde sunt cetateni ce nu platesc impozite…..de exemplu in kuweit…..sau in dubai….

  • D-le Paduraru: nu il cunoasteti deloc pe Balan. Nu gandeste nimic obtuz. Stati de vorba cu el, si o sa va convingeti, ca este un om curat si are idei f. interesante, neauzite de la alti politruci.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS