Actualitate

Peste 60 de tone de deşeuri adunate, pentru un plus de oxigen, în ziua curăţeniei generale

În urma acţiunii de ecologizare iniţiată de Prefectură în 8 mai şi la care au participat peste 2.300 de voluntari, sub sloganul ”Un plus de verde, pentru un plus de oxigen. Implică-te!”, s-au strâns peste 60 de tone de gunoi, din care 55 de tone deşeu mixt-menajer şi 5 tone deşeu reciclabil, carton şi pet-uri.

”Un plus de oxigen, cu peste 60 tone de deşeuri în minus. Acţiunea de ecologizare iniţiată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud în data 8 mai, sub sloganul ”Un plus de verde, pentru un plus de oxigen. Implică-te!”, a reuşit degajarea judeţului de peste 60 tone deşeuri. Cantitatea a fost colectată la groapa de gunoi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, 55 tone însemnând deşeu mixt-menajer, iar 5 tone deşeu reciclabil, carton şi pet-uri. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul celor aproximativ 2.300 de voluntari, înscrişi din cadrul instituţiilor publice şi primăriilor, dar şi cu ajutorul altor reprezentanţi ai societăţii civile care au înţeles rolul iniţiativei”, a precizat Prefectura.

Prefectul Ioan Ţintean a declarat: ”Deşeurile răspândite haotic reprezintă, încă, o problemă cât se poate de reală, pe care nu o putem ignora.  A ne preface că nu vedem, a da vina pe alţii sau a comenta de pe margine considerăm că sunt abordări care alimentează tocmai menţinerea acestei situaţii neplăcute. Prin acţiunea de ecologizare din 8 mai, bazată pe voluntariat, ne-am dorit să insistăm pe exersarea unei practici care sperăm să se transforme din eveniment în ceva de rutină, pentru fiecare cetăţean. O intensificare a măsurilor de control din partea instituţiilor abilitate, în paralel cu derularea unor activităţi de conştientizare, apreciem că sunt măsuri care vor produce o accelerare înspre ameliorarea stării de fapt actuale. Altfel spus, prin această acţiune simbolică, nu ne-am „luptat” doar cu deşeuri, ci mai ales cu mentalităţi greşit înrădăcinate”.

”Mulţumim pe această cale tuturor celor care şi-au dedicat o zi cauzei propuse de noi, de a contribui la formarea unei conştiinţe ecologice şi la sensibilizarea comunităţilor locale în acest sens. 8 mai a fost o bună ocazie pentru a ne aminti cu toţii că fiecare om poate participa la schimbare şi că fără educaţie şi curăţenie, nu putem vorbi de civilizaţie”, se mai arată în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Aici o galerie foto de la acţiunea de ecologizare.

1 ecologizare prefectura 15 2 simionca ecologizare prefectura 15 3 ecologizare prefectura 15 4 ecologizare prefectura 15

Foto: Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud

2 comentarii

  • Felicitari pt. implicare. Astept si alte actiuni, in special de observare, patrulare ,sanctionare a primariilor din BN care nu-si fac treaba pe linie administrativa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS