Actualitate

Marius Rus, APS: Legea pescuitului din România încalcă grav directivele UE

”Nimic nu mai poate fi sigur pe o lege, pe termen lung, pentru că la fiecare schimbare de Guvern și ministru de resort se fac modificări la legislațiile anterioare. Numai că aceste modificări, care ar trebui să fie îmbunătățite, sunt total în detrimentul unui ecosistem sănătos și adecvat în sectorul pescăresc. Realitatea din teren este una catastrofală, care va avea un impact negativ pe termen mediu și lung, lucruri care în mod normal ar trebui să fie cunoscute de legiuitor și nu făcute doar din pix prin birourile guvernamentale”, spune Marius Rus, președintele Asociației pescar Sportiv Bistrița-Năsăud.

El a menționat: ”Atâta timp cat râurile din România sunt mutilate și transformate în adevărate balastiere și MHC-uri, nu putem vorbi de gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale şi implementarea politicilor referitoare la ecosistemele acvatice şi la mediu. În sensul acesta, Asociațiile de profil din sectorul pescăresc din România au avut o întâlnire de consultări pe această temă și au înaintat un memoriu Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură”.

În legătură cu situația creată în domeniul pescuitului recreativ/sportiv prin aplicarea legii nr. 1/2017 și, îndeosebi, în cazul aplicării Ordinului MADR/ANPA (aflat în stadiul de proiect pe site-ul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură), un număr de 17 asociații de profil, dedicate exclusiv pescuitului recreativ, au inițiat o amplă consultare și au convenit asupra unui punct de vedere care a fost deja înregistrat la sediul central al ANPA. Punctul de vedere a fost însușit de 17 asociații, având peste 45.000 de membri activi.

”Așaa-zisele consultări ale ANPA cu societatea civilă s-au făcut confidențial și numai cu AGVPSR, fără ca vreuna dintre asociațiile non AGVPSR să fie măcar informate”, mai spune el.

Punctul de vedere care cuprinde cerințele minimale ale celor 17 asociații, aici: Adresa ANPA

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS