Actualitate

Marș pentru dreptate cu acuzații la adresa sistemului de justiție

Mai multe persoane au străbătut marți seara străzile orașului Bistrița cerând să i se facă dreptate lui Dani Borgovan și s-au rugat împreună cu un preot pentru însănătoșirea sportivului care dă primele semne că este pe calea cea bună.

Oamenii s-au adunat în fața Palatului de Justiție și au afișat pancarte pe care erau scrise mesaje precum: ”Bistrița trezește-te!”, ”Justiția este în comă!” ”Uniți pentru dreptate!”, ”Lacrimile unei mame pot răsturna un sistem corupt”. Au pornit apoi în marș spre Spitalul Județean de Urgență Bistrița scandând: ”Vrem dreptate pentru Dani!”, ”Astăzi e Dani, mâine ești tu!”

Odată ajunși în zona unității medicale, unde Dani Borgovan este în continuare internat la secția ATI, în stare gravă, s-au rugat împreună cu un preot pentru însănătoșirea lui.

Marșul a avut loc în ziua în care Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a informat că fostul sportiv de performanță Dani Borgovan și-a revenit, este conștient și a început să articuleze primele cuvinte, însă se află în continuare internat la Secția ATI.

Doi bărbați în vârstă de 33 respectiv 28 de ani, frați, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală.

5 comentarii

  • Ca simplu observator m-am intrebat care este substratul acestor marsuri. Cu ce este nedreptatit Dani Borgovan de iese lumea in strada ? Pancarte cu : Trezeste-te Bistrita ! la ce se refera ? Ce treaba are Bistrita aici ? La urma urmei a fost un conflict casnic terminat cu ghinion pentru antrenorul de box. Exista indoieli ca organele statului nu-si fac datoria ?

    19
    8
    • Se cere dreptate. Conflictul a fost inițiat de concubina lui Dani care a mințit și și-a chemat întări pe cei doi reținuți acum de poliție. Încadrarea faptei este aberantă. Ar trebui încadrați l tentativa de omor. Când lovești pe cineva în cap clar vrei să îl termini.
      În plus complicea și instigatoarea este în continuare liberă. Posibil să aibă cunoștințe prin poliție.Conform legii în momentul în care a sunat să vină indivizii a devenit. Ea de ce nu e reținută preventiv? …deci de asta ies oamenii în stradă. Corupția ucide. Noroc ca Dani a ieșit din comă….

      6
      5
    • Marsuri pentru un semnal de alarma!

      E greu de crezut ca un sportiv de performanta cu rezultate ca ale lui Dani a putut fi batut in asemenea hal. Poate doar daca au fost mai mult de doi, sau doar daca cei doi l-au luat prin surprindere. Oare ei au vatamari corporale cauzate de lovituri? S-a declarat ca Dani a ajuns acasa in stare de ebrietate, dar la spital rezultatele au iesit negative. S-a verificat ora apelului catre prietena binevoitoare, care a trimis „justitiarii”? Mergand pe firul povestii nu poti sa nu observi cat de cusuta cu ata alba este povestea doamnei. Vecinii nu au auzit nimic? Nu a sunat nimeni la 112, decat atunci cand a fost prea tarziu? Poate Dani a adormit si abia apoi au aparut „salvatorii” binevoitori. Urmele de sange de pe scari si de pe pereti indica altceva, nu cazatura de la un etaj la altul…Sper sa fie cineva care sa tina cont de toate aceste mici detalii care pot conduce catre firul adevarat al povestii.

      10
      1
  • Ce să-i mai cercetăm și judecăm pe cei doi ?
    Ce să-i mai întrebăm cum s-a întâmplat și dacă nu/are și victima vreo vină/provocare !?
    Sunt vinovați și trebuie ”lapidați” prin împușcare în piața publică.
    Poporul a hotărât, poporul are dreptate , ca la urne.
    El ne-a făcut, el ne omoară (las că știm noi….!).

    7
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS