Actualitate

Mașină lovită de tren la Feldru. Șoferul a avut noroc

Pompierii militari năsăudeni au intervenit la Feldru la un accident feroviar, un autoturism fiind lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată, marți seară în jurul orei 21.30.

Au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Șoferul în vârstă de 21 de ani a ieșit singur din mașină. Autoturismul a fost acroșat de tren în partea din spate.

Bărbatul nu a pățit nimic, neavând mărci traumatice. Nici persoanele din tren nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind afectate de impact, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Năsăud, a fost acroșat de un tren de călători ce se deplasa pe ruta Dej – Ilva Mică. În urma impactului, din fericire nu au fost înregistrate victime. Atât șoferul autoturismului cât și mecanicul de locomotivă au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au luat măsura sancționării contravenționale a șoferului, conform OUG 195/2002 R.A.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

(Foto cu caracter ilustrativ)

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS