Actualitate

O mașină a luat foc pe strada Crinilor. Alte două, afectate

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit la un incendiu puternic izbucnit la un autoturism parcat pe strada Crinilor din Bistrița.

De la mașina în flăcări aflată pe marginea străzii, focul s-a extins la alte două autovehicule aflate lângă ea.

Strada Crinilor a fost blocată pentru ca echipele de pompieri să poată stinge incendiul, fumul gros ridicându-se deasupra orașului.

”Pompierii militari bistrițeni au găsit incendiul care se manifesta generalizat la un autovehicul și era extins la două autovehicule parcate în apropiere. Nu au fost înregistrate victime, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cel mai probabil, a fost provocat de un scurtcircuit la instalația electrică a autovehiculului ars în proporție de circa 90%. Celelalte două mașini au fost afectate în proporție de aproximativ 30%, respectiv 15%”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Nefericitul eveniment s-a petrecut marți dimineață, 18 aprilie, în a treia zi a sărbătorilor pascale, după ora 10.00. În apropiere, la Biserica de la Apollo, lumea participa la slujbă, iar vocile preoților se auzeau în difuzoare.

6 comentarii

  • Bine ca nu e vorba de o mașina electrică. Am auzit ca sunt foarte greu de stins si că feriboaturile interzic accesul mașinilor electrice la bord.
    Durează 24 de ore sa stingi un incendiu la bateria mașinii electrice, si se folosește o procedura de scufundare a mașinii electrice ntr-un bazin cu apa.
    P.S. Azi am mai învățat ceva – nu se mai spune Xulescu e bucătar, ci Director Culinar.
    Daca scrii angajez bucătar, nu vine nimeni. Daca spui angajez Director Culinar vin douăzeci de candidați.
    Vreau si eu sa fiu DIRECTOR CULINAR !

    11
    1
    • Mașinile electrice nu prea ajung la „feribot”, nu au atâta autonomie. Cât despre bucătari, dacă le spui bucătari îi jignești! Acuma toți curățătorii de cartofi de la cantine sunt „ȘEFI”. (Cu tot respectul pentru această profesie)

  • Servicii complete, spălat exterior-interior, + ceară. Mai ales interiorul s-a spălat foarte conștiincios. Iar mașina, în ansamblul ei, s-a „curățat” de tot. Păcat, era mașină bună. E bună și acum, dar de dat la programul rabla, avans pentru Logan 0,9 TCE.

    • Boss! Loganu e pentru săraci! Când poți lua de la germania seria 5 sau 7 cu 3000 dă euro, de ce iei dacia de săraci?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS