Actualitate

Mașinile militare, vedetele expoziției Retro Parada Primăverii de la Bistrița

(FOTO) Automobile de epocă din Bistrița-Năsăud și Mureș au fost expuse, duminică, pe pietonalul Liviu Rebreanu, atenția vizitatorilor fiind atrasă de două mașini de teren militare, una folosită în Kosovo, în misiuni de menținere a păcii, iar alta utilizată de poliția din Austria.

Fabricate în anii 80, acestea aparțin unor membri ai filialei Bistrița-Năsăud a Retromobil România care își vor completa în curând colecția de bijuterii vechi cu o mașină rusească, folosită de securitatea din URSS.

”Avem mașini destul de valoroase. Bistrițenilor cred că le plac mai mult Mercedesurile, avem deja 7-8 expuse numai astăzi. În județul sunt circa 40 de proprietari de vehicule istorice, dar nu toți sunt membri ai clubului”, a spus Leon Toader Măjeri, reprezentantul din județul Bistrița-Năsăud al Retromobil România.

Unul dintre colecționari este chiar profesorul de matematică Dorin Ioniță.

”Am un Mercedes din 1985, de 37 de ani, mai am și alte vehicule de epocă, Trabant din 1968, mai am două motorete Carpați din 1950, dar mașina mea de suflet e Mercedesul acesta destul de vechi. Sunt mândru de el că nu m-a lăsat niciodată în drum și e mașina cu care circul zilnic. Colecționez din studenție lucruri vechi, începând de la obiecte de front din timpul celui de-al doilea Război Mondial, până la ce v-am spus deja. Eram un împătimit al târgurilor de mașini vechi. Mașina veche e ca un cal, se uită să-și vadă stăpânul, te lasă când ți-e lumea mai dragă dacă nu știi să o repari. Trebuie să ai pasiune pentru motoare și să îți placă. Motocicleta o țin în casă la capul patului”, a spus prof. Ioniță.

El a primit o diplomă din partea organizatorilor.

”Avem mai multe mașini din anii 60, 70, 80 și unele din anii 90, dar foarte puține. Cei care dețin mașini de epocă pot spune că suferă de o boală. Cumpără una, le place, mai vine una și tot așa până când ajung să se certe cu soția”, a spus Laszlo Robert reprezentantul din județul Mureș al Retromobil România și vicepreședinte Clasic Car Târgu Mureș.

În expoziția de la Bistrița au putut fi admirate mașini cu an de fabricație începând din 1965.

Evenimentul de pe pietonal a făcut parte din Retro Parada Primăverii 2022, Târgu Mureș – Bistrița.

7 comentarii

  • Mașini militare rusești o să fie multe în curând, la ofertă, în Ucraina. Și piese de schimb din dezmembrari, la discreție. Aviz amatorilor!

  • Superbe masinile de armata si retro ….. bravo Bistritenilor . Tineti-o tot asa si la anul si mai tari in top👍👍👍👍👍👏👏

  • Super Autos! Diese Autos nennt man Kunststücke, sie sind eine Rarität und wir sind froh, dass die Besitzer sich in Bistrita befinden! 🙂
    Nota 10 bistritenilor!!! 👍🏻

  • Ne bucuram ca dupa ani de zile, sa se intoarca bistritenii ACASA si sa dea valoare orasului nostru prin achizitiile si colectiile lor! Autovehicule rare, cu un istoric puternic, valoroase si de pretuit!

    Putem spune ca pandemia a deschis usa, de a se intoarce romanii ACASA, acolo unde sufletul lor era tot timpul!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS