După două victorii consecutive, Gloria Bistrița a cedat pe Stadionul ”Jean Pădureanu” în etapa 7 din Liga 2 la fotbal în fața formației CS Popești Leordeni, scor 2-3 (2-3).
Pe un teren destul de greu din cauza ploii, pe anumite porțiuni îmbibat de apă, scorul a evoluat astfel: 0-1 min. 4 – Mihai Neicuțescu, 0-2 min. 8 – Dragoș Rîpeanu autogol, 1-2 min. 17 – Goodnews Chukwu, 1-3 min. 33 – Quadri Taiwo, 2-3 min. 42 – King Otega.
Echipa bistrițeană se află acum pe locul 8, în timp ce oaspeții rămân neînvinși în acest sezon și urcă pe locul 3.
Gloria a evoluat în următoarea alcătuire: Greab, Gheorghe, Lică, Asibey, Rîpeanu, Lehaire, Bradu (60 Osikmașvili), Mogoș (77 Randrianantenaina), Lupu (60 Suciu), Otega, Chukwu.
Arbitru: Cristian Vîrgolici (Brăila). Arbitri asistenți: Marius Matica (Bihor), Daniel Lar (Maramureș). Arbitru de rezervă: Roxana Timiș (Sibiu). Delegat de joc: Mircea Bucur (Mureș). Observator de arbitri: Cristian Sava (Bacău).
”Este o înfrângere dureroasă pentru noi. Am început foarte prost jocul, am primit două goluri, după aceea am încercat să revenim, am marcat pentru 2-1, dar din păcate imediat am primit al treilea gol și s-a făcut 3-1, apoi 3-2. În a doua repriză nu am reușit să revenim, să marcăm, am avut câteva situații. Din păcate, nu a fost ziua noastră. A fost un joc slab prestat de echipă. Trebuie să ne adunăm, să analizăm ce este de făcut și să mergem la Steaua să recuperăm ce am pierdut acum”, a declarat antrenorul Gloriei, Nicolae Grigore.
În etapa următoare (#8), Gloria Bistrița va juca în deplasare cu CSA Steaua București, sâmbătă 19 septembrie, ora 11.00.
Celelalte partide din etapa 7: CS Dinamo București – Concordia Chiajna 2-5, CSC Dumbrăvița – CSM Slatina 0-2, Cetatea Suceava – SCM Râmnicu Vâlcea 4-0, Metaloglobus București – Olimpia Satu Mare 1-1, CS Afumați – ASA Târgu Mureș 2-2, Politehnica Timișoara – CSL Ștefănești 2-1, FC Bihor Oradea – CSA Steaua București 3-0, Chindia Târgoviște – CSC Șelimbăr 4-0, Metalul Buzău – Unirea Slobozia 2-0, CSM Reșița – FC Bacău 0-1. Aici clasamentul Ligii 2.














Nu țtiu de ce a mai stat Bradu după golul 2. Râpeanu timid, fricos, nesigur. Putea juca Năsăudean foarte bine. debuta, prindea curaj.
Ce să aștepți rezultate cu niște mârțoage aduse de la Corvinul!
Bani băgați degeaba transferați bugetul la handbal sa facem un Gyor la bistrita
Nu înțeleg, dacă tot nu are drept de promovare, de ce nu promovează locali sau români. E plină echipa de africani mediocri spre slabi și localii stau pe bancă sau sunt la echipa a doua
Deja suntem din ce in ce mai penibili! E deranjant faptul ca la orce infrangere antrenorul gasesete mereu cate o explicatie aiurea! Ba ca nu au avut noroc, ba ca nu meriatu sa piarda , etc. Mai trist ca pierdem acasa si se mira de ce merg cate 50 spectatori . Ar fi ideal sa numai merga nici un spectator pana nu se schimba antrenorul si jucatorii!
Ideal ar fi să se direcționeze banii în altă parte. Câte mii de euro îi dai unui jucător străin sau român să piardă la Bistrita? Bine ca doar de echipa de handbal, de la care se vad ceva rezultate nu mai încăpeți.