Recomandări Social

Merele de Bistrița, printre cele mai bune din țară. Ce soiuri găsiți, cât costă kg

În Bistrița-Năsăud se fac printre cele mai gustoase mere din întreaga țară, aroma fructelor fiind dată de sol și de climă, a spus cercetătorul științific dr. Ioan Zagrai, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița-Năsăud. La festivalul ”Toamna bistrițeană”, stațiunea a amenajat unul dintre cele mai frumoase standuri cu soiuri create la Bistrița: Auriul de Bistrița, Salva, Bistrițean sau Aura.

”Merele produse în zona Bistriței au niște calități excepționale datorită unor factori pedoclimatici care îmbunătățesc calitatea fructelor printr-o aromă deosebită și acumulări de zahăr și nutrienți, deosebiți de alte zone din țară și din străinătate. Gustul fructelor românești se păstrează la potențialul soiurilor prin faptul că, în România, nu se aplică cantități imense de fertilizanți și pesticide, însă mai mult din rațiuni economice, dar acest aspect ajută la îmbunătățirea calității fructelor chiar dacă din punctul de vedere al producției se pierde o cantitate destul de semnificativă. Sunt fermieri care au beneficiat de fonduri europene și au înființat livezi de mare densitate, cu fertirigare și toate condițiile îmbunătățite, astfel de pe aceste livezi pot obține 60, 70, uneori 80 de tone de mere la hectar. Chiar dacă suprafețele de livezi la nivel național sunt mult mai mici, eu cred că România își poate produce necesarul de fructe fără niciun fel de probleme în următorii ani”, a spus dr. Ioan Zagrai.

Și Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița a obținut anul acesta recoltă bună de fructe: ”În pofida faptului că am avut o vară extrem de secetoasă, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o toamnă care a adus ploi suficiente astfel încât să ne bucurăm de mere, pere și prune din abundență. Ce s-a pierdut în timpul verii s-a recuperat toamna. Ce ne restricționează este posibilitatea de a ne recolta producția. Am dori să se oprească ploile să putem recolta ce s-a produs, să putem depozita și vinde ulterior, deși prețurile sunt destul de jos raportat la costurile de producție, la carburanți, energie și altele”.

Stațiunea vinde mere en-detail cu 3 lei/kg, iar en-gros cu prețul de 2 lei/kg

”Valorificăm în principal pe piața internă, în zona Bistriței, dar și în alte locuri din țară. Mărul însă are în continuare o problemă la valorificare, iar eu sunt indignat să constat că mărul a pierdut competiția internă, dar nu din cauza producătorilor interni, ci din cauza concurenței venite din afară. Mă refer în primul rând la Polonia care introduce în țara noastră cantități imense de mere la prețuri sub ale noastre. Problema se pune dacă ajungem la depozitare fiindcă aici intervin alte costuri. Dacă există celule frigorifice, sunt costuri mai mari legate de depozitare. Dacă nu se va putea valorifica producția în integralitate, având în vedere concurența din import, va fi o problemă. Și anul trecut, când producția nu a fost la nivelul acestui an, a fost o problemă cu valorificarea în primăvară. Și atunci foarte mare parte din producție a mers la industrializare cu prețuri derizorii”, a spus Ioan Zagrai.

În opinia sa, dacă subvenția acordată pomicultorilor români ar fi mai consistentă, altfel ar sta lucrurile. O altă măsură pe care ar putea-o lua statul ar fi aceea să continue cu o intensitate mai mare sprijinul cu fonduri europene pentru fermierii care vor să înființeze plantații de mare densitate, care costă enorm.

De la ”Toamna bistrițeană”, dar și de la magazinul de prezentare al Stațiunii Pomicole, puteți cumpăra în această perioadă mere din soiurile: Auriul de Bistrița, un soi creat la Bistrița și care are calități excepționale, la fel ca și soiul Salva, Bistrițean sau Aura.

Producție bună a obținut și firma Pombis care deține livezi la Dipșa și Ciceu Mihăiești.

”A fost seceta aceea cumplită, dar a plouat la sfârșit de iulie, în august. Pomii au stagnat, dar nu au apucat să intre în declin să facă pagube. Noi am irigat mult, dar și acolo unde nu am irigat am obținut producție. Practic, la noi nu a fost secetă, a fost arșița aceea mare. Prețul mărului nu a crescut. Eu cred că e singurul produs din România unde cel mult stagnează prețul, dar mai și scade. Sunt mere multe, vin și din Polonia. Noi vom procesa doar pentru propriile noastre contracte cu hipermarketurile. Trebuie să procesăm 600 de tone. Sucul de mere este tot mai cerut, dar au și apăruit mulți producători. Eram într-o rețea de hipermarketuri 2-3 producători la început, acum suntem 15-16, au scăzut vânzările, dar, per ansamblu, românii consumă tot mai mult suc de mere”, a spus Aurel Onigaș, manager.

Potrivit acestuia, Ionathanul de Ciceu Mihăiești este recunoscut ca un măr foarte aromat încă din perioada comunistă, iar soiurile noi au alt gust decât în țară.

”Eu le recomand tinerilor să se apuce de pomicultură. Am rezerve legate de climă care s-a tot schimbat, dar prețul de vânzare acoperă cheltuielile de producție și merită, cu condiția să facă ceva cercetarea ca să crească rezistența pomilor la frig și la secetă. Din păcate, statul nu ne-a ajutat niciodată. Ne-a permis să plutim. Plătim foarte mult forța de muncă. Mai mult plătim la stat decât la zilieri. Deși doi miniștri care au fost la Bistrița au promis că vor scoate CAS pentru zilieri, nu au scos acea contribuție pe care o plătim noi aiurea fiindcă ei oricum nu beneficiază de pensie. Nu mai vin oamenii la cules de mere fără 100-150 de lei pe zi, iar la 150 de lei pe care îi dăm omului, dăm la stat 100 de lei. Așadar, munca unui zilier dintr-o zi ne costă 250 de lei. E înrobitor. Acum ne dă ceva APIA cu Covid, o sumă pe hectar, e totuși ceva, dar în general nu ne ajută cu nimic statul. Eu le-am spus și celor doi miniștri: dacă nua veți bani să ne dați, e ok, înțelegem, dar măcar nu ne luați ce avem și tot ar fi un pas”, a spus Aurel Onigaș.

Firma Pombis vinde merele cu 4 lei/kg.

La ”Toamna bistrițeană” mai găsiți și mici producători din Sântioana, Cireșoaia și Bistrița cu mere de vânzare. Unii cer 2,5 lei/kg, alții 3 lei, iar alții 4, însă aveți de unde alege. Festivalul continuă și azi.

Duminică 25 septembrie: ora 12.20 – ”Păunița” Sângeorz-Băi, ora 13.00 – Iulia Bucur Roman, ora 14.00 – Marius Ciprian Pop, ora 15.00 – “Tulnicul” Baia Mare, ora 16.00 – Sava Negrean Brudașcu, ora 16.40 – “Mugurelul” Cluj-Napoca, ora 17.20 – ”Cununa de pe Someș” Bistrița

2 comentarii

  • Mere cu 2,5,3 sau 4 lei nu prea vezi prin magazine.Si da mere bune sunt peste tot în tara,se diferențiază doar după soi și cit sunt de rezistente la boli.Cine a vrut producție și rezistenta la boli nu are mere gustoase.Pacat însă ca preturile nu se iau după gust și cele negustoase sunt la fel de scumpe ca cele gustoase.

  • Păcat că nu le găsim și în supermarketuri! Iar în piață samsarii vând mere grecești și turcești pretinzând că sunt din Bistrița.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Miron Rotaru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS