”Deputatului Daniel Suciu i-am dat telefon pe urmă şi i-am spus un lucru: în viaţa asta de politician… Acum vă fac o mărturisire, că tot vorbea el de confesiuni. În viaţa asta trebuie să fii om politic, nu câine. Dacă vânătorul îi spune la un moment dat câinelui: latră!, ăla latră. Dar trebuie să fie o diferenţă între oamenii politici şi câini. Chiar dacă cineva îi spune: latră!, e vorba totuşi de conştiinţa fiecăruia cum o spune şi în ce fel”, a spus Stelian Dolha într-o conferinţă de presă.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud a adăugat că reprezentanţii PSD chiar aşa trebui să-l vadă, drept ”o mare dezamăgire: ”A spus că sunt o mare dezamăgire. Pentru ei, pentru PSD-işti, aşa şi trebuie să fiu, o mare dezamăgire. Uite aici avea dreptate. M-a acuzat şi de altceva, de lipsă de caracter. L-am întrebat un lucru: caracterul ăsta puternic, de care ei, PSD-iştii, dau atâta dovadă e relevant atunci când un om politic alege să-şi trădeze partidul sau în momentul în care rămâne alături de partidul lui indiferent care sunt condiţiile? Cum cuantificăm asta, care e măsura cu care analizăm? Când îi spunem unui om politic că e de caracter sau nu? Era mai bine dacă Dolha trecea la Călin Popescu Tăriceanu? Atunci era extraordinar, nu mai vindea pufuleţi? Era mai bine dacă făcea ce au făcut liberalii roşii, trăda, sau că a rămas aici, în opoziţie?”.
El a menţionat că parlamentarii Daniel Suciu şi Doina Pană ar trebui să voteze iniţiativa legislativă privind prima intabulare. ”Cred că unul din cele mai importante iniţiative care trebuie readuse în discuţie este proiectul primei intabulări. A picat în sesiunea trecută la două-trei voturi, poate chiar voturile PSD-iştilor bistriţeni. Acum apelez la parlamentarii PSD care au votat acest proiect, e vital pentru spaţiul rural românesc. La ei apelez, ar trebuie să-şi convingă încă doi-trei colegi ca să voteze acest proiect. N-o fac nici pentru PNL, nici pentru altcineva, ci pentru români. Sper ca de data asta să voteze şi parlamentarii PSD din Bistriţa, Daniel Suciu şi Doina Pană, care nu l-au votat în sesiunea anterioară”, a comentat Dolha.
Săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că Stelian Dolha ”a devenit o mare dezamăgire, mi-a demonstrat o lipsă de caracter incredibilă”.
Foto: arhivă
La sediul PNL este vraiște. Toți vă certați pentru ca atât știți… Alte persoane de acolo sunt stupefiate de atmosfera de calvar de acolo. Ați pierdut partidul din mână! :)) Se vede de la o foarte mare distanță acest aspect!
E vraiste pentru ca cineva care are un scaun sub fund bine platit doreste asta
Era mai corect daca spuneai membru PLR. Esti si tu o boccitoare care tremura de frica PSD-ului? Poate ai si tu vreo functie si oftezi sa nu ti-o ia baietii lui Raducu.
jegurile de la ciuma rosie vor sa distruga romania!
Daniel Suciu are nevoie de atentie din cand in cand, iar cand nu ii mai iese nimic se ia de Dolha ca asa ajunge sa vorbeasca presa de el.Interesant..
Catelus cu paru cret, scoate pestisorul din acvariu…si pupa-l in bot
I-auzi tu, cine ne vorbeste de caracter. Pai mai Steliane, tu te lauzi cu caracter? Adica e o realizare pentru domnul Dolha ca a ramas alaturi de un partid care va aduna voturi pentru PDL. Iar cei care nu au vrut sa tradeze oamenii care le-au dat voturi in 2012 si i-au facut parlamentari, sunt tradatori. Asta da judecata „corecta”!
mai tica mars alaturi de putura si ajutal la ce are de facut blu blu, ei ce era raducu fara dolha? hmmmm raspuns : O CHELNERITA
Mai Gica, inca nu v-au lasat Dolha cu Oltean sa plecati acasa? Va tin peste program azi?
Mă amuz…PNL vorbește despre trădare:)))) chiar ați ajuns rau de tot.nu mai știți ce să faceți si aduceți acuze tuturor…
Felicitari postacilor manipulati!
PSD-ul va aduna atatia primari si consilieri incat va ajunge partid unic. Numai ca, dupa aia incepe tragedia! De unde sa dai bani si functii la toti flamanzii si alor tai si veneticilor ? La inceput baga fonduri la tradatorii de la PNL si PDL dupa care-i uita, manati de la spate de nemultumirile pesedistilor cu state vechi. Si apoi sa te tii, incep nemultumirile si framantarile. Dupa care,umflat mai mult decat ii este pielea, TIC! Pardon, POC!!
Sa vezi apoi pereti manjiti!!!
Tu vorbesti de catelusi… erai un catelus maidanez dupa poala lui Tinteanu si JUPPP ditai deputatu care musca mana care ia dat sa manance…. rusine Stelianeee si nu mai vorbi prostioare ca o sa le digeri cu greu dupa.
Eu am fost mereu de dreapta! Insa va intreb pe voi astia..mai destepti…ce inseamna dreapta acum?!?!!? Basescu-Johanis-Udrea-Macovei!!!! Asta e dreapta? F*ck off!!! Sa fii om politic inseamna sa vezi lucrurile corect si sa nu ramai intr-o” oala de dreapta” gata sa explodeze! In Romania dreapta e faramitata 99%! Unde esti tu Bratiene?!?!?!
Asa e!. Din „oala” de dreapta sari direct in haznaua de stanga.
Obisnuinta e a doua natura, se zice. Chiar daca o viata intreaga ai mers cu dreapta, te vei obisnui si cu stanga. Daca nu curge, pica.
Dolha Dolha mai mare caine ca tine nu e nimeni si sti de ce esti asa frustat pentru ca esti caine fara stapan si fara pedigri adica maidanez si mai nou vezi ca te paraseste haita si o sa urlii singur
Hai ca esti patetic d-le Dolha.Mai bine vezi-ti de ale tale probleme, c ai ai destule, ca oricum fiecare declaratie politica te descalifica