La fel ca şi în anii trecuţi, Camera de Comerţ şi Industrie a acordat, la Topul Firmelor 2013, „Trofeul creativităţii”. Acesta a revenit companiei Betak, condusă de Caius Bulea, Metropolis Grup, reprezentată de Petru Rus, Rombat, la conducerea căreia se află Ioan Repede, Romfulda Prod, compania omului de afaceri Teodor Roman, şi Iproeb, reprezentată de Ioan Chiciudean.
A fost întocmit şi „Top 10 exportatori”. Pe primul loc, s-a situat Leoni, urmată de RAAL, Rombat, Italtextil Sărata, Comelf, Intex Năsăud, Roseyarns, Dan Steel Group Beclean, Elcom Cablaje şi Fileca Industry Beclean.
Dintre firmele care au obţinut Trofeul creativităţii, Iproeb a mai luat şi locul întâi la „Cercetare, dezvoltare şi hi-tech” – companii mari, Betak a obţinut locul I la „Tratarea şi acoperirea metalelor, operaţiuni de mecanică generală” – întreprinderi mijlocii, Metropolis a primit locul I la „Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”, Rombat s-a clasat prima la întreprinderi mijlocii din secţiunea „”Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare de autovehicule”, iar Romfulda a fost cea mai bună dintre firmele specializate în comerţ cu ridicata nespecializat al produselor alimentare, al băuturilor şi tutunului la secţiunea întreprinderi mijlocii.
Exportatorii au mai primit şi alte distincţii. Astfel, RAAL a fost premiată pentru fabricarea îngheţatei, dar şi pentru producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare de autovehicule, Italtextil Sărata s-a clasat prima la „Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile” – secţiunea întreprinderi mari, Comelf a fost pe podium la „Fabricarea altor maşini şi utilaje cu destinaţie specifică” – întreprinderi foarte mari, în timp ce Intex nu cedează poziţia de lider la „Fabricarea altor articole textile” – întreprinderi mari.
De asemenea, Dan Steel Group Beclean ocupă primul loc în clasamentul întreprinderilor mari specializate în producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje, iar Elcom Cablaje e prima la categoria întreprinderi mijlocii specializate în producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi motoare pentru autovehicule. Fileca Industry Beclean e întreprindere mijlocie prima în top la categoria „Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile”.
Trofeele creativităţii au fost înmânate de primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, iar cele pentru exportatori de preşedintele PNL, deputatul Stelian Dolha.
CLICK pentru mai multe fotografii de la Topul Firmelor 2013!
Adaugă comentariu