Actualitate

Microbuz de Ucraina, rămas fără curent, repornit de polițiști. Refugiații, invitați la un ceai

(FOTO-VIDEO) Un microbuz din Ucraina care a rămas fără baterie într-o parcare din Bistrița-Năsăud a fost scos din impas chiar de către polițiști, care au cuplat bateria de pe mașina poliției la bornele microbuzului. După circa 30 de minute, cele 7 persoane aflate în microbuz și-au putut continua călătoria înspre vestul Europei.

”Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud aflați în trafic le-au urat bun-venit cetățenilor ucraineni care au tranzitat județul sau au rămas în zonă. Pentru a ajunge în siguranță la destinație, după ce au condus distanțe considerabile, i-au invitat să facă o pauză de cafea sau ceai.

Polițiștii i-au asigurat că le sunt alături, i-au încurajat că totul va fi bine și le-au oferit indicații pentru a ajunge în siguranță la destinație.

Alături de aceștia, reprezentanții Baroului Județean Bistrița-Năsăud au oferit sfaturi juridice și au înmânat ghidul bilingv româno-ucrainean redactat în cadrul Campaniei Naționale „Avocați pentru Refugiați”. Totodată, au pus la dispoziția celor interesați, numărul *telverde 0374025000* , precum și lista actualizată a avocaților care oferă consultanță juridică gratuită pentru refugiații din Ucraina.

Acțiunea va continua și în perioada următoare și a beneficiat de sprijinul unor voluntari, al Asociației Internaționale a Polițiștilor- Regiunea Bistrița-Năsăud și Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual”, transmite IPJ Bistrița-Năsăud printr-un comunicat.

4 comentarii

  • Bravo mare POLITIEI ROMANE pentru felul in care s-au comportat cu aceste suflete lovite.
    Felicitari politistilor !
    Asta inseamna tara civilizata !

    • Politia trebuia să i amprenteze și să i bage in baza de bate uniune europeană.
      Legea azilului spune că cererea se depune în prima țară sigura

    • Refugiații care intra in UE nu au drept de muncă!
      Sunt cazați in Centrul pt Refugiați, așteaptă ani de zile, timp in care se plictisesc de moarte, doar pentru ca 3 ani mai târziu, sa NU primească statut de refugiat, și sa fie trimiși inapoi in țara lor!
      Ucrainenii vor avea drept de munca încă din prima zi. Vor fi asigurați la CASS, iar copiii vor putea merge la grădinița sau școală.
      Nu vor sta in Centrul pt Refugiati.,
      Se vor descurca și vor munci, la fel ca și romanii, polonezii si alte naționalități din est, care muncesc in UE și nu au nevoie de ajutorul statului.
      Ucrainenii care sunt in UE de ani de zile, si la care vin acum șotiile și copiii, muncesc in fermele de vaci și de porci.
      Femeile isi găsesc de munca repede, munca necalificata in agricultura, ca femei de serviciu, îngrijitoare de bătrâni, prin hoteluri etc.
      2.000€ net.

    • Adrian c.

      Când o sa vina 7 milioane de refugiați nu o sa mai fie locuri de munca pentru români.

      Români au așteptat 14 ani sa aibă drept de munca. De la momentul când sa făcut cererea de aderare

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.