Social

Microbuz școlar nou la Lechința

Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar 2023-2024, Primăria comunei Lechința a primit, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un autovehicul nou destinat exclusiv transportului elevilor.

Ministrul Adrian Veștea a înmânat cheile a 110 microbuze școlare pentru comunități din 41 de județe, printre care și Lechința.

Microbuzele, dotate cu 16+1 locuri pe scaune, vor deservi comunităţile din mediul rural, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 26.806.618,30 de lei, iar furnizorul este Renault.

”Accesul la educaţie include și asigurarea unui transport sigur pentru toți elevii, indiferent de zonele din care aceștia provin. Microbuzele pe care le-am livrat astăzi autorităților locale vin în special în sprijinul elevilor din zonele în care mijloacele de transport în comun sunt deficitare și, prin această măsură, vrem să contribuim inclusiv la prevenirea fenomenului de abandon școlar și la asigurarea egalității de șanse”, a precizat ministrul Dezvoltării.

4 comentarii

  • Asteptam cu incredere sa se fotografieze langa microbus primarul din lechinta, Bogdan Ivan Gruia si Radu Moldovan iar Daniel Suciu sa ne spuna cu incantare „aceasta a fost posibil datorita muncii echipei conduse de Radu Moldovan”!

    9
    1
    • În una dintre cele patru campanii electorale din 2024 se va asfalta. Până atunci „mucles”, nu deranjați „vânatul”. Cei mai în vârstă știu când prin noroaie ne foloseam și de catarige. Unii poate le mai au prin pod și nu le-au predat la muzeul satului.

      5
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS