Politică

Sărmăşan: Legalitate în Consiliul Local! Situaţia unor aleşi trebuie clarificată cât mai repede

”În ultimele luni, şedinţele Consiliului Local Bistriţa se desfăşoară într-o stare de incertitudine. CL a aprobat multe hotărâri şi ne punem întrebarea cât de legale mai sunt acele decizii. La aprobarea bugetului trebuie să ia parte cei care sunt în măsură să participe”, spune consilierul municipal PNL Mihai Sărmăşan.

Legalitate în Consiliul Local Bistriţa!

Vedem cu toţii cum în ultimele luni de zile şedinţele Consiliului Local Bistriţa se desfăşoară într-o stare de incertitudine în ceea ce priveşte poziţia unor colegi consilieri de a mai putea face parte legal în calitate de aleşi locali în forul decizional al municipiului Bistriţa.

Publicarea motivaţiei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, care a permis migraţia aleşilor locali, ne spune faptul că unul din tertipurile prin care cei care au vrut să-şi atragă mai multe voturi la alegerile prezidenţiale nu avea justificare si mai ales nevoia de urgenţă în aplicare. Aşa cum este cazul şi la Bistriţa, cea mai mare problemă a acestei decizii nu ţine de schimbarea componenţei politice a Consiliului Local, ci de faptul că acest Consiliu Local a aprobat între timp mai multe hotărâri şi astfel ne punem întrebarea cât de legale mai sunt acele decizii.

Când la participarea la vot în cadrul Consiliului Local Bistriţa iau parte persoane care din punct de vedere legal şi-au pierdut calitatea de ales local, când avem desemnat un viceprimar “ales” cu o majoritate văzută doar de către cei care fac parte dintr-o comisie de validare (10 consilieri din 21 au votat pentru persoana desemnată ca şi candidat la funcţia de viceprimar), atunci afectaţi de deciziile consiliului sunt toţi cetăţenii municipiului Bistriţa.

Urmează în perioada următoare aprobarea bugetului municipiului pe anul 2015, un buget care ar trebui să fie constituit pe priorităţile de dezvoltare şi de necesitate ale oraşului. Situaţia celor care iau parte la decizii în Consiliul Local Bistriţa trebuie clarificată cât mai repede, iar la elaborarea, discutarea şi aprobarea bugetului municipiului trebuie să ia parte cei care sunt în măsură să participe.

Mihai Sărmăşan – consilier municipal PNL, copreşedinte TNL Bistriţa

5 comentarii

  • Alex… ai perfecta dreptate!!! ca dovada a lipsei de importanta a unor personaje, comentarii lipsa, vizualizări puține, se ocupa cu chestii slabe, neinteresante, plicticoase! Nu e grav ca ăștia ne conduc!…încă nu o fac ei!
    GRAVV ESTE CA ASTA O SA NE CONDUCA!!! – FĂRĂ VIZIUNE, FĂRĂ NIMIC – O NULITATE!

  • Problema nu e a cetatenilor, asa cum FALS incearca domnul Sarmasan sa sugereze. Problema este stric politica, a PNL, care vrea majoritatea in Consiliul Municipal. Sa fim clar intelesi, nu e vorba de niciun interes cetatenes aici, doar de jocuri politice!

  • Pai nenea Tic, e normal sa vreu majoritatea. E normal sa vrei sa guvernezi, daca te numesti partid politic. E in firea lucrurilor.
    La fel cum e normal ca lucrurile sa intre pe un fagas firesc, legal.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS