Actualitate

Ministrul de Interne, vești pentru persoanele de peste 65 de ani

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că se analizează o relaxare a programului pentru persoanele de peste 65 de ani, având în vedere că intervalul orar 11.00 – 13.00 nu este cel mai potrivit, acum când a venit căldura.

El a precizat că intervalul ar urma să fie mutat mai devreme dimineaţa, când şi magazinele sunt igienizate, dar ar urma să fie introdus un nou interval, după-amiaza sau seara, când vârstnicii să poată ieşi la plimbare.

”Vreau să vă spun că avem în analiză o relaxare a programului persoanelor de peste 65 de ani, a venit şi căldura şi probabil intervalul orar 11.00 – 13.00 nu este cel mai nimerit. Va fi mutat mai în prima parte a zilei, coroborat şi cu faptul că la magazine în prima parte a zilei beneficiaţi de condiţii mult mai propice pentru a fi protejaţi, în sensul în care supermarketurile sunt igienizate, dezinfectate la primele ore şi evident luăm în calcul şi o nouă evaluare pentru un interval orar şi spre seară sau după-amiază. Avem în analiză acest aspect şi vă vom anunţa cât de curând cu privire la schimbarea programului ”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

Marcel Vela a răspuns, într-o înregistrare video, mai multor întrebări primite pe contul său de Facebook, asigurându-i, printre altele, pe cei care i-au scris că se pot deplasa dintr-un oraş în altul pentru probleme medicale, dar şi pentru a ajunge la casa părintească sau la casa de vacanţă. Răspunzând altor mesaje, el a spus că, în ceea ce priveşte organizarea nunţilor, cel mai probabil mai trebuie aşteptat.

https://www.facebook.com/ionmarcel.vela/posts/1752594941546957

13 comentarii

  • Pentru cititor,
    Te rog daca tot faci comentarii gaseste alte cuvinte de exprimare .Acest loc nu este pentru a ne da in spectacol care stie sa loveasca mai tare sa vorbeasca mai urit. Cred ca daca toti am fii mai responsabili in actiunile si in comportamentul nostru viata de zi cu zii a fiecaruia ar arata altfel.

  • Oamenii în vârstă, numiţi în alte ţări seniori, luaţi în parte, sunt diferiţi ca educaţie, experienţa de viaţă, stare de sănătate, obiceiuri sau rutine zilnice, etc. Păstrând regulile de igienă personală şi colectivă, trebuie găsit de către autorităţi un numitor comun, rezonabil şi acceptabil în privinţa ieşirii lor zilnice din locuinţe. Timpul este frumos şi cald, cerul este albastru, aerul se mişca încetişor ca o boare, iarba înverzeşte, copacii înfloresc, păsările ciripesc… Aceste minuni ale naturii nu le găseşti în locuința în care stai, acum forţat de Coronavirusul Covid -19.
    Ieşirea din locuinţă a seniorilor de peste 65 de ani care viețuiesc în mediul urban, se face în timpuri obişnuite pentru multe motive, nu numai pentru aprovizionare cu alimente sau lucruri de strictă necesitate sau pentru menţinerea sănătăţii. Se iese şi pentru plata facturilor la utilităţi, pentru scoaterea banilor de la bancomat, pentru mişcare şi relaxare, pentru vizitarea rudelor de familie sau a prietenilor, pentru reparaţia unui obiect casnic, pentru taifas în parc sau în faţa blocului, pentru… multe alte treburi. Introducerea unor restricţii pentru protecţia lor este binevenită; dar alegerea intervalului de ieşire ar fi trebuit mai atent aleasă în urma unor cercetări elementare de psihosociologie comunitară. În opinia mea, ea ar putea cuprinde de la 15 mai a.c., două etape: una de dimineaţă, între orele 9-11 și alta, după amiază, între orele 17-19. Dar pot exista şi alte opinii…
    Gândurile zilei: a) „Haideţi să vedem şi jumătatea plină a paharului. În izolare avem mai mult timp pentru a ne împăca, în primul rând, cu noi şi mai apoi cu cei de lângă noi, timp pentru suflet. Haideţi să fim noi lumina, să fim un strop mai buni, să ajutăm, să dăruim, să ne gândim şi rugăm pentru cei care luptă. Pe patul spitalului sau în halat. Şi să fim responsabili “. – Alex DIMA, jurnalist PROTV. B) „Stăm acasă şi după weekend, după perioada de carantină, să ne speriem de cifrele de pe cântarul de la baie, nu de cele din termometru”. – Volodimir ZELENSKI, preşedintele Ucrainei. C) „Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală. Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală.”- Edouard PHILIPPE, premier Franţa.
    O seară liniştită tuturor! Aveţi grijă de Dvs.! Aveţi speranţa că TOTUL se va rezolva şi că vom reveni la normalitate cu… multe schimbări în viaţa noastră cotidiană.

  • Vela ar spune orice! Numa sa nu îl zboare! Dar puneți-l fata in fata cu interlopii care fac regulile prin țara! Acolo vrem sa vedem ce face!!!!!! In rest este un milițian ajuns!!!!atat!

  • Mai „cititor” nesimtit pentru limbajul josnic pe care il ai! ” Expirat” esti tu cu ai tai parinti (daca ii mai ai). Iti plezneste capul de destept ce esti. Cobori pe pamant in realitatea zilelor pe care l-e traim si apoi comenteza intr-un limbaj suportabil.

  • Am 74 de ani, locuiesc la bloc intr-un orăsel din Moldova.
    Nu sunt afectat profund de măsurile speciale ce ni se impun. Niciodata nu am fost mai ocrotit de Statul român ca acum.
    Măsurile sunt luate sa ne păzească de pericolul unei încercări care poate sa ne fie fatală.
    Prostimea a ajuns indiscillinara precum tiganii, ba chiar ma mult.
    Treziti-vă oameni si realizați ca acest virus OMOARĂ. !

    • Si cat mai durează pana va veni relaxarea asta pt seniori .Va trebuie cam mult timp .Așteptați sa vina 15 mai ?

    • Eu cred ca ,,treaba’asta cu interzicerea iesirii afara din casa a persoanelor peste 65 de ani ,suna ” a discriminare .Sunt oameni peste 65 mai sanatosi ca si cei de sub 64 ,conduc afaceri conduc automobile ,ba mai sunt si parlamenteri .Cind merg si platesc la stat impozite si taxe statul nu-i mai protejeaza atunci ii ,relaxeaza” Halal prostie !Terminati cu discriminarea .!

  • Buna ziua ,
    Rugam respectuos pe domnul Ministru sa ne spuna de ce nu da un program relaxat pentru Pescarii Recreativi Sportivi ! Acest sport este individual si nu necesita nici macar momeli vi in aceasta perioada, vorbim de pescuitul la Scrumbie !

  • Eu cred ca ,,treaba’asta cu interzicerea iesirii afara din casa a persoanelor peste 65 de ani ,suna ” a discriminare .Sunt oameni peste 65 mai sanatosi ca si cei de sub 64 ,conduc afaceri conduc automobile ,ba mai sunt si parlamenteri .Cind merg si platesc la stat impozite si taxe statul nu-i mai protejeaza atunci ii ,relaxeaza” Halal prostie !Terminati cu discriminarea .!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS