Actualitate

USR Bistrița-Năsăud: Resurse care puteau fi folosite în lupta cu virusul, risipite pe proiecte gen Pârtia Cocoș

”La un simplu calcul, investiția inițială în pârtia Cocoș, din municipiul Bistrița, cu peste șapte milioane de euro, ar fi acoperit exact vreo trei aparate de testare pentru COVID-19, Real Time PCR, plus vreo 1.000 de aparate de ventilație respiratorie”, arată USR Bistrița-Năsăud într-un comunicat.

„Noi nu ne aruncăm politicienii corupţi la groapa de gunoi a istoriei. Noi îi reciclăm!”(Gabriel Petru Băeţan, scriitor român, n.1986).

În contextul actual, în care toate resursele statului și ale județelor țării sunt puse la grea încercare, cu presiunea enormă care se manifestă pe sistemul medical, ne întrebăm cu ce putere și eficiență ar fi putut funcționa acesta în Bistrița-Năsăud, în lupta cu pandemia de COVID-19, dacă am fi avut încă de la începutul crizei trei aparate de testare Real Time PCR, și nu două, după mai bine de o lună de zile de la decretarea stării de urgență, plus încă vreo 1.000 de aparate de ventilație respiratorie sau multe alte echipamente de prevenire a infecției?

Cu trei aparate de testare Real Time PCR, sistemul medical județean ar fi putut pune în funcțiune încă de la începutul crizei câte un laborator de testare în fiecare dintre cele trei unități medicale din orașele Beclean, Năsăud și Bistrița, poziționate ideal pentru a acoperi nevoile de testare rapidă din tot județul. S-ar fi putut testa chiar în masă tot personalul din domeniul medical și din domeniile relevante care trebuie să țină sectoarele principale ale economiei în continuă mișcare. Cele 1.000 de aparate de ventilație respiratorie ar fi fost mai mult decât suficiente pentru cel mai grav scenariu al pandemiei la noi în județ și cel mai probabil am fi putut sprijini chiar și nevoile județelor învecinate. Probabil că toate aceste aparate ar fi prevenit o mare parte dintre decesele cauzate de infecția cu noul virus COVID-19 înregistrate în Bistrița-Năsăud și în județele vecine și multe alte decese care vor mai urma de acum, iar impactul acestui virus asupra vieții cetățenilor ar fi fost într-o mare măsură atenuat.

Toate aceate aparate sunt costisitoare, însă știm bine cum s-au risipit banii publici pe diferite proiecte fanteziste în ultimii ani.

Spre exemplu, la un simplu calcul, investiția inițială în pârtia Cocoș, din municipiul Bistrița, cu peste șapte milioane de euro, ar fi acoperit exact vreo trei aparate de testare pentru COVID-19, Real Time PCR, plus vreo 1.000 de aparate de ventilație respiratorie (preț aparat ventilație: aproximativ 32.000 lei/bucată – sursă preț, Bistrița Business; preț aparat RT PCR: 345.000 lei/bucată – sursă preț: adevărul.ro).

Promotorii acestor proiecte fanteziste de tipul pârtiei Cocoș sunt însă aceiași oameni care acum fac pe salvatorii sistemului medical și se folosesc de această criză pentru a câștiga cât mai mult capital de imagine. Mai mult de atât, tot ei încearcă să arunce vina pentru slaba gestionare a situației pe oricine altcineva în afară de propriile lor persoane, după ce au avut la dispoziție mandate la rând să pregătească sistemul medical pentru gestionarea cât mai bună a situațiilor de criză.

De ce nu ne spun respectivii „salvatori” mai degrabă câte resurse care puteau fi folosite acum în lupta cu virusul au fost risipite pe proiecte de genul pârtiei Cocoș de-a lungul mandatelor în care ei au condus principalele instituții ale administrației publice?

Din păcate, nu ne rămâne decât să sperăm că va veni cât mai curând ziua în care vom avea lideri ce vor ști și vor avea bunul simț să cheltuie cu folos banii publici luați din buzunarele noastre și nu să îi dea pe mâna incompetenților și corupților. Până atunci, cu cei trei incompetenți în funcții, peste câțiva ani vom face tot asemenea calcule, și pentru Aquaparkul Wonderland și pentru fântâni arteziene și pentru luminițe de sărbători de prost gust și pentru multe alte proiecte de risipă”, a transmis USR Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=641886783033927&id=113078932581384
Etichete

8 comentarii

  • Unde sunt cele 300 ha?
    Verifica cineva ce s-a facut cu pamantul de la Cocos?
    Astia din primarie fac ce vor, au luat cu japca de la armata 300 ha teren si acuma il risipesc dupa bunul plac.
    Nu mai borbim de milioanele de eur bagate in acest deal .
    Uitati va oameni la imagine, unde s-au dus atatea milioane?
    -pe ce s-au cheltuit atatia bani?
    ALOOO DNA mai existi?
    Doamne cum va rabda pamantul?
    USR-istilor acuma va ti trezit din adormire,?
    Unde ati fost până acuma, la cate sedinte CL ati participat da va sustineti parerea?
    Acuma ca vin alegerile ati dat desteptarea?
    Lasati partia bani si coronavirusu, se baga atatia bani, teledoane, sponsorizari trai pe vatrai .
    Dar bani pe dati de fiecare muritor la sanatate unde sunt?
    Cate spitale sau facut?
    Toti sunteti niste ordinari care profitati de acest necaz pentru a va face campanie.
    Va vateaza d-r-a-c–u si pe voi Usr-istilor de care nu a auzit nimeni pana acuma.
    ,

  • Acuma si USR -ul are pretentia ca Administratia sa si gandeasca ? De unde tati atata risipa de energie. ? Gandeste desigur dar la proprile avantaje pe care noi fraierii de catateni(o parte ) le asiguram traiul de NABABI cu salarii colosale fata de un pensionar agricultor. In afara de inutila cheltuiala cu partia aflata la cea mai mica altitudinue din tara si Europa mai avem de amintit si inutilul si costisitorul proiect de mineralizare(dalare, betonare ) a Pietei Centrale cu eliminarea peisagisticii, pe urma dotarile inutile cu zeci de panouri scumpe din fonta nefolosite pe tot centrul si pe pasaje care au fost prinse in proiectul pasajelor intentionat sa aduca o cifra de afacere cat mai sus, Uitati-va cum stau goale, ce sa anunti prin ele, ca Administratia este corupta, proasta si ineficienta. Parcul mun. s-au bagat milioane de euro ca sa ce ? Sa vezi ca luminitele de la sol nu functioneaza 50-60 % din ele, sa vezi capacele de fonta de la cosurile de gunoi sparte si furate, sa vezi toaletele publice nefunctionale toata iarna din oct pana la 1 mai . Dar ce e de rasul curcilor este faptul ca se mira BARGAUU cat de neinspirati au putut fi edilul si consilierii pesede+alde de sa le treaca prin cap si proiectarea si executarea unei alte aberatii. PASARELA SUSPENDATA de fier pietonala peste b-dul Independentei cu alte milioane de euro. Astfel B-ta semnand tot mai mult cu gara Dej Triaj sau Apahida. Asta este viziunea pesedista si mofturile unui edil depasit de absolut orice situatie. Daca bistritenii doresc o ALTFEL de Poltica administrativa , la urmatoarele alegeri vor avea o mare posibilitate si oferta de a vota un ALTFEL de program , fara aceste ineptii in cheltuirea banului public. Proiecte pt. bistriteni nu de la politicieni !!!

  • Bună dimineața USR
    Ce am mai auzit din bătrâni vorbire obiceiuri cum ar veni, când te trezești, după ce te ridici din pat, prima dată te duci la WC dai proba de urină și scaun, după care spălat, eventual duș pentru pretențioși, spălat pe dinți, față dacă nu faci duș, te uiți în oglindă, vezi dacă te mai recunoști ca fiind tu, cel culcat cu o seară înainte, după care dacă treci toate probele cu succes, începi să gândești, vorbești.
    (A nu se sări peste etape. Pot rezulta luări de poziție, sesizări precum cea de față)
    Doresc o alternativă pentru actuala clasă politică dar cu un astfel de mesaj venit parcă din puțul gândirii retrospective, nu vă certifică viziunea administrativă care să vă certifice că ați putea fi mai buni, mai eficienți.
    Ultima dată v-ați trezit vorbind cu o întrebare pe care ne-ați spus că i-ați adresat-o primarului (cu p mic, nu-i el de P mare), întrebând câte străzi sunt în Bistrița. Ți-a răspuns? Ți-a dat AWB-ul expediției? Dacă nu, NU mai aștepta. Nu o să te lumineze.
    Acuma ne spui după vreo 3, 4 ani, despre a 8-a minune a lumii (există deja 7), respectiv Pârtia de la Mare. (A 10-a minune culmea, tot la noi în județ este, respectiv Marea de la Munte). Teo, n-a vrut să fie mai prejos și și-a făcut minunea lui, sau s-a făcut de minune, asta după gustul fiecăruia.
    Vedeți că ceva vă dă cu virgulă la viziune, inspirație, teme administrative.
    Că nu știți câte străzi are Bistrița, că s-au cheltuit bani pe zăpadă artificială pentru o plajă din Bistrița ne-ți spus, ne-ați luminat – până vă răspunde primaru, luați Bistrița la pas, vedeți problemele din teren, vorbiți cu oamenii, încercați să dați dovadă de profesionalism, mai lăsați Facebook-ul, mesajele și puneți pantofu-n stradă.

  • Domnilor nu inteleg de ce vă legati mereu de ceva ce se face în tara asta.
    De toate trebuie să facem, cat mai multe lucruri durabile sa facem.
    Eventual intrebati de ce nu se fac si alte lucruri?
    Numai omul sărac are aceasta gandire, de ce sa facem ceva, mai bine papam banii si apoi tot saraci ramanem.
    Omul gospodar face lucruri pentru generatiile viitoare, nu numai ce trebuie azi, maine.
    Domnilor care aspirati la functii politice va rog ganditi ca niste gospodari, adica de a face mai multe lucruri, nu de a nu face si… ceea ce se face.

  • Va rog daca tot vreti sa duceți proiectul de la dealul cocosului la capat asfaltați aceste drumuri ce fac deplasarea pana acolo ca ne îngropați de vii in praful si noroiul ce il fac zilnic sutele de autobasculante de tonaj greu ce transporta dus si întors pietriș si pământ .Nu mai luam in calcul ca unii cred ca in zona aceea este a doua groapa de gunoi a orașului si nu mai încetează depozitarea a tot felul de deșeuri si gunoaie in aceasta zona.Ca la noi, la nimeni,cand vom pregăti intai infrastructura si apoi sa ne apucam de lucru,pt ca asa fac țările civilizate.Pana acum au spart drumurile de vreo trei ori de la Unirea si pana sub deal si inca tot nu au tras utilitățile la locatari.E clar ca au uitat ca intai e cetățeanul si apoi celelalte.

  • Voi politicienii nu știți decât să arătați cu degetul ca și copiii de grădiniță,să aruncați cu noroi în alții.
    Dacă era USR la putere voi ați fi prevazut viitorul și gaseați și leacul pentru covid, ce sa îți povestesc.
    Să știu sa nu votez niciodată cu voi pentru articolul ăsta.

  • Pârtia de ski arată exemplar,pt.altitudinea la care este localizată.Felicit pe toți care au făcut această treabă bună.Poate cei de la stat,s-au gândit, că pe viitor va fii o calamitate.Mai ales că Bistrița,este situată între munți și clima țării,chiar nu reprezintă localitatea.Asa că bistrițenii,doar doresc să meargă pe pârtie,dar vă spun eu,nu sunt echipați REGULAMENTAR!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS