(FOTO) Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a venit la Bistrița pentru a discuta cu autoritățile locale o serie de probleme de actualitate pentru județ.
În cadrul întâlnirii de la Primăria Bistrița, în primul rând s-a vorbit despre necesitatea unor soluții rapide pentru prezența ursului în zone urbane, ultima semnalare a unui exemplar în apropierea gospodăriilor fiind pe strada Ghinzii.
”Dincolo de intențiile serioase de conservare a habitatului unor specii protejate, viața omului este mai importantă. Ministrul a precizat că se lucrează deja la o ordonanță de urgență care să permită intervenția rapidă în situațiile de pericol pentru comunități, iar autoritatea publică locală să poată acționa imediat, totul cu respectarea legislației europene privind protecția populației de urs. Decizia luată în fiecare caz va fi de tip ISU sau Pompieri, pentru ca riscul să fie înlăturat cu promptitudine”, spune primarul Ioan Turc.
Pe de altă parte, a fost luată în discuție simplificarea procedurilor greoaie de acces la investiții prin ministerul de resort, aspect de care primarii se plâng în primul rând: ”În ideea flexibilizării, este necesară revizuirea procedurilor, pentru a fi eliminate anumite etape și unele suprapuneri formale care aduc întârzieri de luni de zile în demararea unor investiții”.
”Am solicitat sprijin pentru transferul din administrarea Sistemului de Gospodărie a Apelor, în vederea regularizării, a unui șanț de gardă din zona industrială a municipiului Bistrița, necesar lărgirii Drumului Cetății, vechiul tronson de centură care actualmente este un drum interior cu trafic greu. Împreună cu directorul SGA Bistrița-Năsăud, Doru Hășmășan, am cerut și o intervenție de urgență pentru obiectivul Valea Ghinzii din Bistrița, cu un curs de apă care se întinde pe 11 kilometri, unde se înregistrează inundații frecvente și ar fi nevoie de o decolmatare rapidă până la demararea unor ample lucrări de regularizare. Totodată, am vorbit despre identificarea unei soluții pentru a putea fi derulate proiecte cu fonduri europene în Pădurea Codrișor, cu transformarea ei într-o pădure-parc, având în vedere că, în prezent, aceasta se află în extravilanul municipiului. Cereri similare există și din partea altor orașe din țară, pentru că legislația nu permite deocamdată implementarea unor proiecte de amenajare a pădurilor perirurbane fără ca acestea să fie trecute în intravilan.
Ministrul Tanczos Barna ne-a asigurat de susținerea sa în rezolvarea problemelor stringente pe care i le-am prezentat, iar administrația bistrițeană va avea în Ministerul Mediului un partener serios pentru obiective sustenabile de mobilitate și regenerare urbană”, a precizat primarul Bistriței.
Tanczos Barna s-a întâlnit și cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. ”Mediul nu are culoare politică, pentru acesta trebuie să ne așezăm la aceeași masă, să luăm măsuri bune pentru protejarea sa, în tandem cu protejarea vieții oamenilor. Mergând pe acest principiu, i-am prezentat, în cadrul întâlnirii de lucru, domnului Ministrul al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, o serie de investiții, dar și probleme și posibile soluții pentru a armoniza cele două elemente: om – natură. Vă mulțumim pentru abordarea echilibrată și deschiderea de a primi toate recomandările pentru îmbunătățirea activității, care să aibă ecou în județul nostru”, a menționat șeful CJ.
Ministrul s-a întâlnit și cu reprezentanții instituțiilor subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar apoi cu primarii din județ, unde au fost puse pe tapet câteva problematici de pe plan local, cum ar fi dificultățile întâmpinate în prezent în cadrul sistemului de management integrat al deșeurilor, pagubele produse de fenomenele meteorologice periculoase, cele produse de atacuri de urși și mistreți, amenajarea cursurilor de ape, dar s-a discutat și despre proiectul de consolidare a barajului de la Colibița, despre turismul din Parcul Național Munții Rodnei și managementul general al deșeurilor.
Fiind Vinerea Verde, toate deplasările oficialităților între instituții au fost făcute pe jos.
La finalul vizitei de lucru, Tanczos Barna a susținut o conferință de presă.
Paul Sever
Daca tot a venit ursul pe Ghinda, primarul l-a si adus la Bistrita pe ministrul mediului sa-i spuna cum sta treaba. Bine ca mai vin si ei la noi, nu trebuie doar noi sa mergem la Bucuresti cu jalba.
Sorin
Iară vine ăsta cu aberația cu lărgirea străzilor Drumului Cetății, Calea Clujului și Simion Mândrescu. Poate primarul să se aștepte la procese .
mihaita
Buna treaba cu largirea vechiului drum de centura, sa se poata circula ca lumea pe unde merg masinile mari la firme. Bravo lui Ioan Turc pentru ca insista pe tema asta.
a
Bistrița are nevoi de o nouă centură adevărată prin afara orașului nu de aberația cu lărgirea străzilor Drumul Cetății, Calea Clujului și Simion Mândrescu :
https://www.metacafe.com/watch/12113873/ostrich-from-bistrita/
Eugen Ionescu de Bistria
De foarte bun augur prostia cu lărgirea străzii Drumul Cetății :o) , când a auzit asemenea prostie nici rafinăria Petromidia nu a mai rezistat și sa autoicendiat, așa că ministrul a trebuit să-și ia tălpășița și să plece cu coada între picioare lăsândui pe zănatici de politruci în fanteziile lor absurde :o)
Borro
Daca vom avea parc si prin Codrisor va fi chiar fain la Bistrita. Schullerwald e cam rarit, asa ca ne trebuie ceva veritabil daca tot ii zicem padure.
Stejarul
Chiar și în Schuleward, în zona amenajata ar trebui plantați câțiva copaci.
Zorro
Asa deci, am inceput si rezolvarea problemelor si gasirea de solutii, nu doar “o sa…”! Hai, hai, cu curaj!
Luther
Multe vizite oficiale de cand cu noua administratie…. Incepem sa contam si noi la nivel national… daca o tinem tot asa poate scapam de asemanarea cu Teleormanul… avem deci o sansa!
Balan Marius -Horea-membru B-ta Civica
Asa s-a nascut ONG BISTRITA CIVICA aparatoarea padurii CODRISOR .Iata cum ONG Bistrita Civica isi vede visul implinit. Lupta lor pentru salvarea padurii in locul unei centuri neocolitoare se apropie de final. Bistritenii vor beneficia cu totii de implicarea voluntarilor cu suflet. Felicitari Bistrita Civica dar si celor sase mii de bistriteni care au depus semnaturi pentru ca noi toti sa respiram un aer mai bun si sa ne bucuram de a doua PADURE PARC in oras. Felicitari si administratiei pentru marea deschidere fata de acest subiect. Impreuna putem face lucruri minunate. Voluntarii si cei care iubesc Bistrita sa aiba parte de viata lunga .Multumesc mult colegilor mei care au parcurs o perioada dificila de procese grele.
Stejarul
Sper doar ca în momentul amenajării să nu o prea rărească….
Nea Ion
Sincer, eu de la un ministru al Apelor, Pădurilor și Mediului aștept în primul rând să vină și să ne spună ce măsuri concrete v-a lua pt protejarea mediului, oprirea jafului și tăierilor ilegale , de pădure, măsuri pt diminuare poluării de orice fel…dar sigur, în această situație, s-au supăra marii tăietori de lemne, cei care dețin MHC-uri, cei cu balastiere ilegale în albiile protejate, adică marii sponsori de campanie. Nu-i rău să diminuăm nr urșilor, dar cel puțin la fel de important e și păstrarea intactă a habitatului, că până nu ne-am dus noi cu drujba în casa lui și el o fost cuminte. În rest ca-i venit la Bistrița să ne înveți cum să mergem pe jos, mulțam fain, dar mai jos nu se poate.
PĂREREA MEA !
Maria
Bine punctat Nea Ion! Si ar mai fi de mentionat, ca toate rablele de Atv-uri, condusi de mucosi fara minte dar cu mult testosteron bubuie mai tot timpul, si prin poluarea fonica avand si acesta un impact serios asupra mediului. Sa nu zic de deranjul infernal pe care o fac asupra populatiei pe unde trec.
class
Mai lasă ti ma cu chestia asta cu largirea drumului cetății sau a drumului de centură… ce tat bateti atata din gura..? Dacă ar fi după voi ar trebui sa nu se mai faca nimic pentru muritorii de rand.. voi probabil v-ati facut viloace pe acolo si acuma v ar deranja lărgirea drumului si un trafic mai intens si bineinteles aglomerație si poluare… ei aflați si voi ca atunci cand v-ati facut viloacele drumul de centură era deja demult acolo si tot asa treceau camioanele pe acolo…
Doru
@ class, Tu ești cumva unul din consilieri propagadinști al celui mai nasol primar care la avut Bistrița până acum, că prea susți cu patos fără o minimă analiză toate aberațiile primarului.
Kkam la atat se reduc toate
…la poze de grup!
Toni
Referitor la transformarea Pădurii Codrișor într-o pădure-parc, istoria este un pic mai lungă. Inca din anul 2010 în timpul primului mandat al lui Ovidiu Cretu, pe 28 ianuarie consilierii locali au votat în unanimitate pentru transformarea Dealului Codrișor în zonă de agrement și au adoptat un PUZ în acest sens, astfel, incât zona urma să fie transformată radical și pusă în valoare. Mai exact, conform Planului Urbanistic Zonal adoptat atunci, Padurea Codrisor urma sa intre intr-un proces amplu de transformare, prin care toată această zonă sa fie amenajată pentru o serie de activităti sportive si de agrement. Numai că în septembrie 2010, la câteva luni după aprobarea PUZ-ului, primarul Crețu s-a sucit și a blocat toată această dezvoltare a zonei, cramponându-se de realizarea unui drum de centură „(ne)ocolitoare” cu două benzi prin mijlocul pădurii Codrisor.
Pentru asta Crețu a făcut atunci o mica excrocherie, modificând PUZ-ul astfel ca Pădurea Codrișor să rămână în extravilan. Aceasta era o condiție obligatorie pentru realizarea centurii. Si toate astea dintr-un interes personal meschin după cum singur a declarat in presa vremii: “Da, am acolo 45 de ari, cumpărați prin 2000-2001. Dacă va fi să îl vând la un preț bun, normal că îl vând. Soția l-a moștenit de la socrul meu, din câte știu sunt deja făcute actele de împroprietărire”. Pe durata celor trei mandate de primar Cretu a blocat sistematic si proiectul de amenajare a râului Bistrita argumentând prosteste cu centura 2- Sud prin pădurea Codrisor, in ciuda tuturor evidentelor că aceasta era cea mai idioată solutie posibilă având in vedere si faptul că dealul Codrisor este predispus alunecărilor de teren. Dar asta nu e totul. In 17 septembrie 2015 a fost adoptată prin hotărâre de CL amenajarea Pădurii Codrișor ca zonă de agrement ”Pădure-parc Codrișor”. Este vorba de primul primul proiect inițiat de cetățeni pentru care voluntarii Asociației Bistrița Civică au adunat 4.029 de semnături de susținere a proiectului. Avand in vedere că legislația nu permite deocamdată implementarea unor proiecte de amenajare a pădurilor perirurbane fără ca acestea să fie trecute în intravilan, este nevoie ca actuala administratie a Bistritei să adopte refacerea PUZ-ului cu includerea Pădurii Codrisor in intravilan.
Primarul bideu
Oare cum îi vin în minte toate idioțenile acestea ?!
https://timponline.ro/psd-ironii-referitoare-la-primul-obiectiv-finalizat-de-actuala-administratie/
Florin U
Bistrița nu are canalizare nu are străzi asfaltate și ei vor să cheltuiască și banii care îi mai avem pe lărgirea inutilă a centurii în loc să asfalteze străzile de pământ care plâng după astfalt.
Șoni
Sunt foarte multe străzi neasfaltate voi vreți să băgați bani aiurea tot în centură în loc să asfatați celelalte străzi. Asfatați prima dată toate străzile fără astfalt și numai după aceea gândiți-vă să lărgiți centura.
Nu distrugeți canalul de gardă
Nu distrugeți și canalul de gardă de pe Drumul Cetății, canalului șia dovedit eficiența împotriva inundațiilor care sar fi putut produce datorită șuvoaielor care vin de pe deal. Nu transformați și zona de peste linie într-o nouă zonă imuabilă și cu alunecări de pământ ca zonele prost famate Mihai Viteazu, Zăvoaie, Valea Jelnei , Valea Ghinzi și Cocoșu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Balan Marius -Horea
Catre toti care se inseamna pe aici fara sa cunoasca trecutul Bistritei si sa aiba ceva in comun cu ea.
Acum mai bine de 100 de ani sasii au fost cei care au amenajat poteci in padurea Codrisor unde exista si un punct de Bell vedere si chiar o constructie a unui mic restaurant in poiana lui Beches. Sasii au si dat numele acestei paduri care trebuie sa ramana asa. SCHIEFRBERG.
In constiinta noastra a bistritenilor adevarati asa se numeste aceasta padure. Deci nimeni nu se gandeste la distrugerea ei ci la o amenajare simpla neinvaziva. Daca fostul primar o mai lungea mult prin Primarie si Bistrita Civica nu actiona, in loc de padure, parc, mistreti, pasaret, caprioare acuma ati fi vazut pe acolo curve pe centura si prezervative la tot pasul. Sa nu mai vorbim de la poluarea care exista in zona Strandului aflat la 50m de padure. Ati fi stat la soare pe lepedeu tragand pe nas CO2. Lamuriti ?Si in special cel care se semneaza ecologistul care a gasit si el un nume nemeritat de imprumut.
Hans Gottebauer
Bălane, Ce treabă au avut sași din trecut cu ecologia ?!!!!!!!!!!!!
Voi trebuie să militanți pentru interzicerea totală a tăierilor de pădure și nu pentru distrugerea lor !!!!!!!!!!!!!!
Doru
@ Bălane, Du-te mă și fă-ți casă în spatele ștrandul lui :o) . Dar după aia când va veni dealul la vale să nu vi la mine să mă chemi să-ți scot mizeria din casă. Vezi ce sa întâmplat zilele trecute în Japonia din cauza unor idioți ca tine, Chereji și Bideu.
Gica Contra de Bistrita
Ma sunteti nebuni ? RELOCAREA inseamna TEROAREA ursilor in alte localitati , unde iara va fi nevoie de interventie si iara relocare… poate pana-i bagati in Parlament sa-i haleasca pe toti astia pe care-i doare-n c*r de oameni, de animalele si proprietatile lor .
SOLUTIA CEA MAI VIABILA ESTE ASA CUM A ZIS INITIAL DOMNUL BARNA , adica sa fie vanati toti ursii care intra in localitati si redus numarul acestora, pana exista un echilibru natural in zona respectiva .
Relocarea sa aiba loc doar daca-i ursoaica cu pui, ptr ca-i pacat sa ucizi niste ” puisori ” care nu au nici o vina ca s-au nascut in aceasta ” natura ” , dar daca ursoaica este violenta si ataca oamenii, ursoaica sa fie impuscata , iar ursuletii prinsi si dusi la un ” parc de animale salbatice ” ptr ca alta solutie viabila nu exista, ORICAT DE MULT NE-AM FI NOI INDRAGOSTIT DE URSII PE CARE-I AVEM intr-un numar exagerat si scapat de sub control .
Mai politrucilor, ATI INGROZIT TZARA ASTA CU IDEILE SI MASURILE VOASTRE TAMPITE !
ecologistu
Vouă criminalilor numa la împușca animqle vă stă gându,
Zorro
Sper că primaru Bideu să aibă ” flerul ” și să și facă o vilă în spatele ștrandului să nu mai stea în ” paradigma aia sofisticată ” și să se mute de pe nasoleala de stradă Liviu Rebreanu unde îi cântă sub fereastră bețivii și ” fetițele” toată noaptea. În spatele ștrandului va beneficia și de nămol gratis când va veni dealul la vale, că la bătrânețea vine cu ” romantisme” și ” senilisme” care trebuie tratate.
Ecologistu
Spuneți NU tăierilor legale de pădure,
Ecologist adevărat
Bălane de ce nu mergeți voi să vă protestați în față Ocolului Silvic Bistrița ală construit anapoda acolo unde trebuia să fie o parcare și să cereți să nu se mai taie niciun metru cub din pădurile din oraș. Aaaaa acolo aveți interese pe voi vă intresează doar că se taie doio trei arbori din oraș dar că dispar păduri întregi nu sunteți interesesați.
ecologistul- verde
Relocarea ursilor sa se faca in curtile pesedeilor comentaci de serviciu.