Actualitate

Minivacanță în siguranță: Peste 650 de polițiști la datorie, 29 de mașini cu radar în trafic

În perioada 20-24 ianuarie, peste 650 de poliţişti, vor fi la datorie şi vor intensifica acţiunile preventive pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în contextul minivacanței de Ziua Unirii Principatelor Române, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

În această perioadă, poliţiştii bistriţeni vor acţiona suplimentar, în vederea prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, a furturilor din patrimoniul public şi privat, precum şi pentru depistarea, identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale.

Din totalul de 659 de poliţişti angrenaţi în activităţi, 446 sunt din cadrul formaţiunilor de ordine publică şi vor acţiona cu peste 220 de autospeciale. Aceştia vor intensifica activităţile de patrulare, în zonele cu aflux mare de persoane şi se vor organiza acţiuni cu efective mărite, în zonele în care urmează a se desfăşura ceremonialuri religioase şi militare sau depuneri de coroane.

De asemenea, peste 100 de poliţişti rutieri cu 51 de autospeciale de poliţie, dintre care 29 dotate cu aparatură de monitorizare şi înregistrare a vitezei de deplasare, vor desfăşura acţiuni pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar şi pentru fluidizarea traficului şi reducerea riscului rutier.

Zilnic, la nivel judeţean, aproximativ 140 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale, vor acţiona pentru menţinerea climatului corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

3 comentarii

    • Sa stiti ca Jandarmeria isi face meseria. In seara asta patrula in zona spusa de dumneavoastra pentru prinderea taietorilor de lemn.
      Jandameria azi avea o viteza de croaziera identica cu cea a politiei din carteierele de negri din filmele cu gansteri!
      Oricum, nu e nici o diferenta!

  • Nici o clipa nu sustin contrariul. Da JANDARMERIA se tine de treaba. FELICITARI ! Dar de ce trebuie totusi sa deranjam atata amar de oameni ai ordinii pt. un sfarsit de saptamana care ar trebui sa fie unul normal ? Ce daca este 24 IAN ziua MICII UNIRI. Nu putem fi normali ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS