Actualitate

Miting de solidaritate cu familia Bodnariu. Cine a participat la protest

(FOTO-VIDEO) Peste o mie de persoane de toate vârstele şi din toate colţurile judeţului s-au adunat, sâmbătă 30 ianuarie la prânz, în faţa Palatului Administrativ să protesteze pentru susţinerea familiilor Bodnariu, Nan şi a altor familii cu experienţe similare, ai căror copii au fost luaţi de instituţia de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet. Printre manifestanţi s-au aflat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, subprefectul Ovidiu Frenţ, primarul din Căianu Mic, Paul Ştir, managerul Rombat Ioan Repede, consilierul judeţean Samuel Coman, fostul comisar şef al Gărzii de Mediu, Maxim Pop.

protest Bodnariu 5 protest Bodnariu 6 protest Bodnariu 7 protest Bodnariu 8

Cu toate că evenimentul a fost organizat de bisericile evanghelice din judeţ, la el au participat protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, mai mulţi preoţi ortodocşi, dar şi credincioşi ai altor biserici. În prima parte a mitingului a cântat a un grup de copii din mai multe școli din oraș, coordonați de Remus Oniga, prof. de pian la liceul de muzică și director la liceul creștin Logos, apoi s-au rostit discursuri şi s-au transmis mesaje.

Protest de solidaritate cu familia BodnariuProtest – Bistrița, 30.01.2016

Posted by Timp Online on 30 Ianuarie 2016

Lucian Oniga –  unul dintre organizatori: „Ne aflăm aici fiindcă dorim să susţinem familiile Bodnariu, Nan şi alte familii care şi-au pierdut copiii în războiul acesta cu organizaţia de protecţia copilului din Norvegia. Noi considerăm că este un abuz al lor. De Lucian Onigaaceea, noi nu cerem dreptul de a ne bate copiii – cum spuneau unii – ci de a ne proteja copiii, aşa cum Sfânta Scriptură ne învaţă. Prin urmare, considerăm că s-a făcut un abuz grosolan la adresa acestor familii întrucât s-au făcut nişte abuzuri grosolane şi pentru ţara lor. Considerăm că legea aceasta este mult abuzivă şi exagerată, iar statul totalitar socialist, chiar dacă este democratic, iar noi ne uităm de jos în sus la el, considerăm că, în această situaţie, a făcut abuz. În acelaşi timp, credem că e şi un miting în oglindă fiindcă vrem să strigăm în gura mare, dacă se poate spune aşa, că şi noi avem o problemă în România. Avem copii şi în România care sunt abuzaţi şi noi nu suntem de acord cu violenţa în familie de niciun fel, nici între soţi, nici între soţi şi copii. Mesajul nostru este aşadar clar: suntem solidari cu această familie, protestăm împotriva abuzurilor Barnevernet şi, în acelaşi timp, transmitem un mesaj de încurajare pentru cei din România, organele de stat, să facă mai departe ce trebuie să facă pe toate căile posibile, legale, să aducă aceşti copii în familie, unde le este locul. E frumos faptul că, faţă de alte mitinguri de solidaritate, că la această întâlnire participă şi reprezenzanţi ai altor biserici decât cele evanghelice, Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică. Apărăm familia creştină care nu are culoare confesională, ci biblică”

Protopop Alexandru Vidican: „Biserica Ortodoxă s-a alăturat acestei mişcări fiindcă e o manifestare de Alexandru Vidican protopopsolidaritate pentru cei care suferă, ori suferinţa nu are nici graniţe, nici culoare politică, nici confesională. De aceea, constituţia noastră de 2.000 de ani care e Sfânta Scriptură, ne învaţă să plângem cu cei ce plâng, să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Am anunţat şi în biserici ca oamenii ce doresc să fie solidari cu cauza familiilor româneşti din Norvegia să-şi arate manifestarea de solidaritate prin prezenţă”

Primarul Ovidiu Creţu: „Nu am venit în calitate de primar, ci de om. Nu-mi face plăcere Ovidiu Cretu protestsă particip la această acţiune de protest, trebuie să recunosc, dar sunt obligat să o fac din conştiinţă pentru că ceea ce se întâmplă e absolut halucinant, iar societatea românească, dar nu numai, societatea în general, trebuie să îşi spună cuvântul faţă de acest gen de acţiune. Am venit să mă alătur celor care protestează faţă de astfel de alienări ale societăţii umane”.

Simona Rauca – Grădiniţa Socială Benita: „Suntem împreună cu copiii de la biserică, dar şi de la Grădiniţa Benita. Ieri am făcut o solicitare în cadrul unei şedinţe cu părinţii să vină astăzi şi să fie prezenţi la acest protest fiindcă noi chiar credem că tot ce se întâmplă este împotriva legilor fireşti şi omeneşti. Copiii trebuie să locuiască, să fie educaţi şi să trăiască împreună cu familia. Eu cred că şi copiii sunt conştienţi de ce se întâmplă, fiindcă noi le-am explicat. Ce se întâmplă în Norvegia în familiile Bodnariu, Nan şi Rădulescu este o revoltă şi probabil o întoarcere a copiilor la valorile familiei şi a părinţilor spre a conştientiza valoarea familiei. Până la urmă, e vorba şi de Simona Rauca si Lidia Murzaa preţui România fiindcă, de bine, de rău, este încă foarte bine la noi în ţară, familia e aici protejată”

Lidia Murza – preşedinte Asociaţia Benita: „Am venit întâi ca mamă, că am patru copii şi 10 nepoţi, aşa că ştiu ce înseamnă dragostea de copii şi să fii lipsit de copii, chiar dacă nu îmi pot imagina ce simte o mamă căreia i s-a întâmplat aşa ceva. Vin să susțin familia şi faptul că locul copilului e în familia lui, susţin rolul familiei creştine în educaţia copiilor pentru că ei sunt iubiţi. De aceea părinţii îi acceptă şi nu fac avort. Vin să cer şi eu guvernului din Norvegia să ia măsuri împotriva instituţiei Barnevernet care, în mod abuziv, a luat copii de la multe familii”.

Ioan Repede – manager Rombat: „Am venit din nevoia de a fi alături de o familie care suferă, căreia i.au fost Ioan Repede Rombatsmulşi copiii din braţe, de la pieptul mamei. E o durere enormă şi împărtăşim durerea aceasta. La fel, vrem să ni se audă glasul în ceruri şi către autorităţile noastre din România – şi de ce nu? –  până în Norvegia. În final e o problemă care atacă fondul nostru creştin şi sigur, toate bisericile fiind creştine – simţim împreună, protestăm şi ne rugăm împreună pentru această problemă”.

Petrică Dumitru – pastor Biserica Creştină „Harul” Maieru: „Am venit cu un autocar, în jur de vreo 50 de tineri, dar pe lângă ei au mai venit cu maşini şi familii care se solidarizează cu toţi cei care au dorit să transmită un mesaj clar din care să se înţeleagă că nicio instituţie din lumea aceasta nu poate da o căldură de familie aşa cum o fac un tătic şi o mămică. Noi credem prezenţa noastră aici, ca şi a altora care sunt alături de noi, transmit un mesaj clar legat de familie”.

Ovidiu Frenț – subprefect: ”O manifestație-model la care au participat circa 2.000 de bistrițeni și reprezentanți ai tuturor bisericilor creștine, fapt care demonstrează încă o dată că la Bistrița ne putem uni în jurul unor cauze care transced apartenența religioasă sau politică. Am preluat în calitate de reprezentant al Guvernului memoriile adresate de manifestanți președintelui Klaus Iohannis și premierului Dacian Cioloș. Cred că măsura luată de autoritățile norvegiene de separare a copiilor de părinți este una excesivă și contravine dreptului internațional în materie. Sper ca în cel mai scurt timp reacțiile interne și internaționale la acest caz să ducă la reîntregirea familiilor separate abuziv (sunt mai multe asemenea situații) și chiar să provoace modificări legistlative pentru o corectare definitivă a unui sistem de protecție a copilului deviat de la normalitate”

protest bodnariu 1 protest Bodnariu 2 protest Bodnariu 3 protest Bodnariu 4

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei. Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar şi sistemul de protecţie a copilului din acest stat vor fi dezbătute în Parlamentul European.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunţa MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul. Partea norvegiană a dat asigurări că există „garanţii procesuale pentru părinţi” şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

În atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, în prezent, şapte cazuri ale unor familii de cetăţeni români ai căror copii, în total 16, au fost preluaţi de autorităţile norvegiene. Astfel, în ultimii cinci ani, în afara cazului Bodnariu, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetăţeni români, care s-au soluţionat, în cinci cazuri prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor români rezidenţi în Norvegia. Printre aceste cazuri este şi cel al familiei Nan. Dumitru şi Mihaela Nan, originari din Maramureş, care s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani, au rămas fără cei doi copii în octombrie 2015, când aceştia au fost preluaţi de serviciul de protecţie a copilului – Barnevernet şi plasaţi într-o familie surogat. Soţii Nan au fost atunci chemaţi la poliţie, interogaţi şi, în final, anunţaţi de angajaţi de la protecţia copilului că le-au fost luaţi copiii, pe motiv că sunt bătuţi. Acuzaţiile ar fi pornit de la faptul că fetiţa familiei Nan a spus că a fost bătută, aceasta fiind filmată, fără ca familia să ştie, când se juca şi răspundea unor întrebări despre părinţii săi.

44 comentarii

  • Barnevernet este o institutie fascista!
    A smuls intr-un mod atroce un bebelus de 3 luni de la sanul mamei sale sfinte!
    Motivul ca fetitele au avut o disputa in autobuzul scolar si nu au s^pus parintilor acasa ca le-a fost frica. Dar ele nu au spus, parinti nu au stiut deci nu l-au certat sau altceva sa putem numi agresiune.
    Agresiunea? Agresiunea de care face atata caz Norvegia cand isi apara Barnevernetul NU A AVUT LOC.
    Ca atare Barnevernetul trebuie sa vina in fata unui tribunal international si sa dea socoteala de abuzurile impotriva copiilor si parintiilor afectati din 1990 incoace.
    Politistul care a smuls copilul 3 luni din bratele fara de putere ale sfintei mame Ruth sa fie acuzat penal.

    • Haideti sa nu cadem in ridicol, „stopbarnevernet” de unde stii 100% ca agresiunea nu a avut loc? iar expresia „sfanta mama Ruth” suna usor ciudat.
      E intr-adevar o tragedie pentru parinti, chiar daca au gresit uneori, ar fi inuman sa nu simtim cu ei, totusi sa nu trecem in extrema irationala.

    • E simplu doar faptul cä intimplarea era in autobuz.Pärintii nu au stiut nimic. Fetele au fost direct luate. Ele nu au ajuns acasä sä primeascä o bätaie sau o mustrare.Pärerea mea este cä poate lucrurile au fost bine puse la cale sä se intimple ce s-a intimplat pt. a exista un motiv. De unde stim cä agresiunea nu a avut loc? Simplu, ac. copii trebuiau sä fie in urma agresiunilor, invinetiti pt. ca doctorul sä aibe motive serioase pt. procesele verbale. In altä ordine de idei, ac. copii nu aratä rahitici , nu aratä epuizati, storsi de puteri.Sint bine dispusi, aratä bine, au culoare, elan…Deci nu aratä abuzati. Si la ceilalti copii din alte zeci de mii de familii tot din motive neintemeiate le-au fost smulsi copii.De ce sint dosarele tinute de Barnevernet in secret?.De ce nu are nimeni acces la aceste dosare?? Pt. cä lucrurile sint cusute cu atä neagrä.De ce autoritätile romane nu au voie sä stie unde sint copii? De ce nu au voie ac. pärinti sä-si vadä copii.?De ce nu a avut voie ac. bebelus sä fie zilnic aläptat de mamä, chiar dacä mama ar fi fost agresivä.Era aläptat in fata unui agent al barnevernetului? De ce-l terorizeazä barnevernetul si statul Norvegian ac. sugar. De ce-l abuzeazä? De ce-l imbolnävesc din toate punctele de vedere? De ce-i creazä repercursiuni pt. tot restul vietii acestui nou näscut?????Ce se poate face in ac. caz????????????????????????Strigätor la cer…

    • E cu mult mai traumatizant pentru copii sa-i desparti de parinti, decat asa zise abuzuri, probabil minore la care ar fi fost supusi, si pentru care parintii ar fi trebuit sa fie integrati in programe de scoala parintilor, astfel incat sa se poata spuna ca statul a facut totul in interesul copiilor si a familiei biologice din care provin

  • mă sperie genul astă de manifestații, asta să fie o …altă față a societății civile ? din păcate nici asta, așa cum nu e nici cealaltă. Seamănă mai mult cu altceva imaginea din fața Hotelului Coroana decât cu o exprimare democratică a cetățenilor, … nr. de pancarde, banere, felul în care sunt aduși oamenii la manifestație, etc, mai degrabă a turmă decât a cetățeni responsabili și „europeni”… și culmea ironiei, la un miting pt. așa zisa susținere a drepturilor copiilor și a familiei sunt aduși atât de mulți copii, oare nu cumva tocmai am asistat la un abuz asupra acestor copii care au fost aduși azi la manifestație ????

    • Cetatene…traiesti un moment istoric …platesti impozite pentru ca altcineva sa se distreze pe banii tai modeland ai ajitand svastica in crestetul tau…
      Traiesti vremuri cadastrale… nu trebuie sa te sperie nimic decat agitatia benerelor ce defileaza ca cititorul de bare…
      Nu este nici un abuz, buzele tale sunt prea umede si trebuie uscate prin frecare undeva unde cineva trebuie sa fie…fericit!
      Lasa ironia si vezi partea plina din paharul spart in capul nostru ca cetatean platitor de taxe pentru ca ei sa conjuge doi boi sau douabalivernepenet!

    • ce sa fumeze?
      n-au voie alcool si nici tutun.. muzica e intru domnu’ ..ii vezi duminica purtand umili o naframa.. semnul pocaintei
      mi se face mila.. cum dracu’ va educati odraslele in halul asta?
      frate si sora.. in zilele noastre pasim pe luna si facem transplant de inima.. si voi asteptati ziua mantuirii?
      omul modern

    • Copiii si parintii trebuie sa fie impreuna si la joaca si la biserica si de ce nu si la protest
      Nu cred ca a fost abuzat niciun copil prin faptul ca a fost cu parinti la un protest impotriva abuzurilor unei firme private lacome de bani …multi bani.Daca noi vom tacea acum poate ca nu vom mai avea vreodata ocazia sa vorbim .Parintii nostri au fost contemporani cu Rudolf Höss ,Josef Mengele si altii de seama lor mult mai marunti
      Dragii mei Sighetul este o marturie ca nu putem sta cu mainile in sold in timp ce copiii sunt smulsi de la sanul mamelor de dragul banilor. Barnervernet vrea doar bani multi bani si pentru asta are o armata de doctori psihologi avocati si alti specialisti in drepturile copiilor. Pe cine mai intereseaza astazi drepturile omenirii? Vorbim de orice dar despre drepturile omenirii mai putin.Bine este sa avem grija de cateii comunitari de lemnele din parc si de toate cate suntem responsabili si putem noi avea grija dar cel mai important din punctul meu de vedere este sa ne crestem copiii intr un mediu sanatos in familii sanatoase.Cu siguranta familia Bodnariu stie cel mai bine cum trebuie crescuti copiii lor

  • Tocmai am vazut o familie „model”. Niciodata nu am mai vazut asa ceva. Erau cu caruciroul cu copil si amandoi trageau din pungi de aurolac. Socant!

  • Va astept pe toti si la un miting in PIATA CENTRALA inainte ca primaria sa taie 104 copaci sa scoata iarba si sa distruga florile. Si eu am fost aici, dar nu in primele randuri. De acord ?

  • Si inca ceva. Un copac matur este egal cu nevoia de oxigen pt. patru oameni intr-o zi. Sa vedem daca suntem capabili sa -i aparam. M-as bucura sa fie prezenti macar jumatate din cei de fata.

    • o sa venim dl. Nalan . sigur ca ne pasa . o sa venim poate mai multi. mie imi pasa de natura , copaci , iarba……!! asta e domeniul meu in care lucrez. ma intereseaza. la CL nu am putut sa vin. s-a incarcat programul meu. imi pare nespus de rau. vredeti-ma ca asi fi venit cu drag.

  • penticostalii astia in frunte cu leprele lor sunt complexati de trecutul lor ingust religios si acum cu ocazia asta scot si ei capul in lume si in societate. ii doare fix in cot de familia aia din norvegia, totul e de fatada, primari vicleni, preoti, pastori, toti urmaresc imaginea lor…

    • Tov cancan! De ce ești complexat când vezi niște oameni care au coloana vertebrală, discernământ si știu ce vor. Si in comunism ei și-au păstrat verticalitatea si nu au plecat capul ca noi. Nu fi gelos pe ei, luptate sa fii ca ei . Noi am fost pupincuristi atunci si suntem si acum. Tu știi ca Fam Nan din Maramuresul nostru sunt ortodoxi? Si lor li sau luat 2 copii si pentru ei au protestat pocăiți cum le zici tu. Dacă ai fi om cu suflet erai acolo si tu, dar probabil faci parte din alt regn….

    • La fel se folosesc de paravan si pentru multe fapte pedepsite cu ani grei de inchisoare ca trafic si consum de droguri, proxenetism si lista continua. STITI FOARTE BINE despre ce vorbesc si pot sa vin cu exemple clare.

    • Au dat un exemplu de solidaritate si omenie, ca orice parinte care intelege drama pe care o resimte un om aruia ii e luat cu forta copilul de langa el. Cu ce e diferita situatia familiei Botnariu de cea a unei familii careia i-a fost rapit copilul? Justitie dusa in extrem! Felicitari pentru solidaritate!

    • Pt Angela! Acțiunile umanitare nu au bariere si nici garduri. In toată țara manifestațiile s-au desfășurat in aceasta forma ecumenică .Regretabil ca mai sunt si asemenea poziții retrograde!

  • in tara lu’ „eu te-am facut
    eu te omor! ”
    cine dracu’ pune botu’ la mascarada asta?
    penibil ..
    adaugam la asta cazul Georgianei
    care a murit in spital (2O15) pt. ca parintii au refuzat transfuzie de sange.. martori ai lui iehova
    indoctrinare?
    vai de steaua voastră..
    iertati si iubiti daca tot ati facut un copil

    • Ai dreptate, au mai fost cazuri la noi cand au murit copii pentru ca parintii au refuzat sa ii duca la spital si au preferat sa ii „trateze” cu rugaciuni. Multi tot din motive religioase nu isi vaccineaza copii dar ii trimit la gradinita, scoala alaturi de copiii nostri.

  • pt
    stadt_bistritz

    Corect spus

    Vreau sa ii vad iesind in strada si cand mor de foame si batai indurate, cand sunt abuzati sexual dar se afla prea tarziu

    O magarie mai mare ca acest miting PAREREA MEA nu exista

    Miii de copiii sunt abuzati si nu stie nimeni
    NORVEGIENIII au legi prea stricte?
    Nu va convine ce dreaq cautati acolo?
    simplu

  • As fi foarte curios daca aceasta familie nu era penticostala ai mai vedeam pe repede,coman,gadea si foarte multi frati.Cate alte familii de romani poate au patit la fel dar de care nu s-a interesat nimenni.Concluzia cred ca o stiti cu toti.

    • Domnule Mihai cred ca aveti mare dreptate
      Daca Barnevernet continua sa ia copii de ai nostrii o putea face mult si bine in liniste
      Pana acum au luat copiii de la cinci familii de romani despre care am auzit doar dupa ce au luat copiii cui nu trebuia .Se mai dovedeste o data ca buturuga mica rastorna carul mare.
      Este de admirat dragostea si unitatea pocaitilor .
      Am fost mandru si de prezenta Parintelui Protopop si a celorlalti parinti
      Haideti sa nu i hulim domnule Mihai mai bine sa invatam de la ei daca avem ce

    • o stim dl. Mihai. sigur c-o stim. asta am spus si eu la comentariul meu. oricum te felicit. deci sintem doi.

  • la ion repede nu-i place sa poarte biblia in public ci doar in biserica. i-a poarta biblia sub brat daca iti trebuie si credinta pe langa capitalism si exploatarea omului… dar nu ca asta ar insemna o umilinţa… sti u batjocura lui isus pe care o suporti cum o suporti

  • Ba …..da multi pocaiti sint in Bistrita. pe cuvint ……dar e asa…..!! multi …multi de tot. si se mai inmultesc …..asta e !!

    • imi pare bine ca sintem 3. doar aici. sintem si vom fi mai multi. sint sigur de asta . va dati seama daca nu facem si noi ceva ……s-a dus ….natia noastra.

  • ca de un copil flamand care cerseste in fata la biserica la pocaiti ii intorc spatele sau care sunt batuti prin canale sau copii abandonati de parinti sau tinuti flamanzi de stat. ion repede slujitorul lui isus…nu suporti faptele apostolilor si nici lucrarea lor…

  • ipocriti.. in 2O14 ati tacut din gura?
    n-aveati sustinere internationala sau ce lipsea?
    v-a ramas asta ..sa tineti minte
    cu tot respectul pentru sufletele pierdute..
    „Se facea ca mergeam pe un cal alb si treceam printr-o apa curata si m-a atacat cineva urat. M-a lovit cu sabia, dar nu simteam durere.”

    sa tineti minte asta cate zile aveti.. educatia se face cu cureaua si pumnul.. in numele cui?

    ipocriti fericiti ce sunteti
    nu v-asteapta nimeni dincolo..
    aici tre’ sa aratati ca sunteti oameni
    nu in ceruri sau unde naiba mai visati c-ajungeti!!

  • Cum de au mers si ortodocsi sa-i sustina pe pocaiti??? Ei tot timpul sunt impotriva lor…. am vazut la stiri cum o femeie din sudul tarii de religie baptista nu este inmormantata in cimitir deoarece preotul ortodox nu era deacord… (pt ca nu era ortodoxa)…si au fost nevoiti sa o ingroape in camp… rusine biserici ortodoxe, asa ceva nu trebuie sa se mai intample… pocaitii nu sunt si ei oameni…oare raiul este numai pentru o anumita religie???

  • ion repede nu suporta pocainta. el vrea sa arate altora cat e el de calculat, el vezi doamne, si nu ar spune transant pacatului pe nume pt ca asta ar insemna sa-i stirbeasca din imaginea pe care incearca sa si/o creeze cu disperare. uitativa in toate articolele cu el, la el biserica e doar pe locul trei dupa afaceri si familie, dar el tine cu dintii de altarul bisericii.. vai vai mandrie hidoasa ce esti tu…

  • Copiii au fost agresati,asta e clar.Cazul clasic, s au umplut de copii si nu mai faceau fata psihic.Faceti d le mai putini copii sa va puteti ocupa de ei!La mine la bloc e o familie de baptisti,copiii se dresc intre ei ,sunt vreo 8 frati.Spala, scutura covoare,plimba caruciorul,…acestia nu sunt abuzati?ar trebui sa se joace, nu sa faca munca parintilor!

  • Uite ca incet incet deja dupa protest apar noi informatii : „Întreaga dramă ar fi pornit după ce copiii ar fi făcut o mărturisire în faţa autorităţilor norvegiene. Luaţi la întrebări de conducerea şcolii, în urma unei dispute cu cîţiva colegi în microbuzul şcolar, cei mici ar fi declarat că nu au povestit acasă incidentul, de teama părinţilor”

    „La rândul său, Marius Bodnariu explică: „A fost un conflict pe autobuz şi copiii au fost intervievaţi. Copiii au fost un pic intervievaţi dacă le-au spus părinţilor ce s-a întâmplat. Nu, că mi-e frică să nu ne certe. Dar de ce ti-e frica? Şi au inceput… au intrat acolo , au inceput să intre in detalii. Cum te ceartă, ce face cand se supăra?”

    De ce le era frica sa povesteasca acasa ?

    Parerea mea este sa mai avem un pic de rabdare pana vom afla toate elementele.

  • Pedeapsa fizică pentru a îndrepta pe cel ce greșește nu este în duhul trării creștine ci mai degrabă ea ține de perioada Vechiului Testament în care evreii își omorau cu pietre proorocii….în acest sens și legea Talionului spune :’’ochi pentru ochi șI dinte pentru dinte’’….primul martir al bisericii sfântul arhidiacon Ștefan este pedepsit și el fizic pentru a renunța la trăirea sa…..la fel e omorât cu pietre….așa zisa îndoctrinare cu învățătura creștină și biblică nu trebuie să aibă ca rezultat folosirea pedepsei fizice pentru a îndrepta pe cel ce greșește,fie el copil sau matur….nu există un supracreștinism care să permită justificarea și aplicarea unor astfel de pedepse fizice pentru a îndrepta pe cel ce greșește…în acest sens Inchiziția catolică s-a îndepărtat grav de la spiritul creștin în momentul în care a aplicat tortura fizică pentru a corecta comportamente….apostolul Pavel spune lămurit în epistola către Galateni la capitolul 6,versetul 1 :’ Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.’….pedeapsa fizică este exclusă….cine face acest lucru nu mai este creștin..nici chiar supracreștin….

  • ”lorand si bibilia” a-ţi scris lung ca sa se acopere ce se scrie de ion repede? el sa se pocaiasca daca ii trebuie altar si slujire. obraznici ce sunteti..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.