Actualitate

ÎPS Andrei, la Beclean în a treia zi de Paşti. Radu Moldovan şi Nicolae Moldovan la slujbă (FOTO)

ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie, în a treia zi de Paşti, la Biserica ”Sfântul Andrei” din Beclean. La slujbă au asistat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, deputatul Daniel Suciu şi şeful ITRSV Cluj, Istrate Şteţco.

Alături de ÎPS Andrei au slujit protopopul de Beclean, Doru Zinveliu, şi un sobor numeros de preoţi şi diaconi.

”Am participat alături de ÎPS Andrei, primarul oraşului Beclean, bunul meu prieten Nicu Moldovan şi domnul deputat Daniel Suciu, la o Slujbă Arhierească la Beclean. A fost o bucurie să mă întâlnesc cu beclenarii, acum, în preajma Sărbătorii Paştelui şi vreau să le mulţumesc pentru primirea călduroasă!”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.


Alături de el au fost primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, deputatul Daniel Suciu, dar şi şeful Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj, Istrate Şteţco.

Cu o zi înainte, ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica de la Coroana, iar seara Slujba Vecerniei la Biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu.

Biserica din Beclean îi are ca patroni pe Sf. Apostol Andrei şi Sfinţi români precum Sfinţii Martiri Brâncoveni şi Sf. Ierarh Antim Ivireanul Dorinţa preotului Doru Zinveliu, protopop de Beclean, a fost de a ridica aşezământul în cinstea cuvioşilor şi mucenicilor neamului românesc. Din acest motiv, pe partea exterioară a bisericii au fost aplicate medalioane în care sunt regăsiţi Sfinţii Români, cei care au luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a valorilor neamului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1995 de către Mitropolitul Bartolomeu, iar lucrările de construcţie au început în 1998. Biserica a fost sfinţită în 17 august 2013.

AICI puteţi vedea mai multe fotografii!

1 ips andrei beclean 2 radu si nicu moldovan slujba 3 lume slujba beclean 4 ips andrei beclean

În aceeaşi zi, preşedintele CJ Radu Moldovan a asistat la un spectacol folcloric organizat de localnicii din satul Cociu, comuna Şintereag. ”A fost o surpriză să văd evoluţia ansamblului de dansuri populare ”Mlădiţe Someşene”, condus de domnul Silviu Băban, care a făcut un spectacol de zile mari şi a cucerit publicul. De asemenea vreau să îi felicit pentru foarte buna organizare pe părintele Vasile Rusu şi pe domnul primar Ioan Bob. Spectacolul din a treia zi de Paşti de la Cociu a ajuns să fie o tradiţie şi voi sprijini ediţia viitoare prin prezenţa artiştilor profesionişti ai Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud”, a scris şeful CJ pe Facebook.

AICI imagini!

5 comentarii

  • Pentru OSPATARU esti un obsedat!!! Cu siguranta il curtezi pe unul dintre persoanele de mai sus mentionate. Nu esti in centrul atentiei lor??? Doamne ce ai ajuns tu OSPATARU!!!

  • Ce doare la tine ma Ospataru??? No, apoi vezi tu ca articolul place la credinciosi. Multi il citesc. Apoi fiecare cu credinta lui. Vezi ca D-zeu bate la tine ca tot clantanesti.

  • CAUTATORUL…
    CE CAUTA „RADUCU” SUB SUTANA IPS ANDREI ANDREICUT ?
    PROBABIL…..BINECUVANTARI PENTRU OBTINEREA PE SEST DE NOI PADURI…FONDURI DE VANATOARE SI … PROTECTIE DIVINA … IMPOTRIVA SATANICEI … D.N.A…!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui carcotasul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS