Actualitate Recomandări

Urbanismul local, cu mască şi fără mască. Întrebările la care trebuie să răspundă secretarul municipiului

Rombat

(FOTO) Abuzuri grave legate de urbanismul local au fost scrise într-o sesizare transmisă prin poşta electronică pe adresa Primăriei Bistriţa şi prin poştă la sediile unor partide. Petiţia a ajuns pe masa consilierilor locali la ultima şedinţă a legislativului din luna noiembrie şi ea o vizează pe Floare Gaftone, secretarul municipiului Bistriţa, respectiv implicarea în problemele de urbanism ale oraşului.

Întrucât scrisoarea a fost transmisă de pe o adresă de mail special creată şi nu a fost asumată de nimeni, nefiind semnată, mai mulţi consilieri au refuzat să ia în discuţie documentul, deşi primarul Ovidiu Creţu a avut altă atitudine aşa cum reiese din documentele de mai jos:

 

 

Secretarul municipiului a explicat în timpul şedinţei din 27 noiembrie a.a. că i-a parvenit adresa la ora 10.45 a zilei respective: “M-am adresat domnului primar şi mi-a spus să răspund, dar nu în această şedinţă se va face această informare. Având în vedere că această petiţie vine de la un cetăţean Pop Ioan din localitatea Lechinţa, am sunat la Primăria Lechinţa şi am aflat că, la adresa respectivă din Lechinţa, nu locuieşte domnul Pop Ioan, ci domnul Mânzat Iuliu. Este aşadar o scrisoare sub anonimat. Chiar dacă este o petiţie anonimă, lucrurile sesizate sunt foarte grave, iar eu recomand Consiliului Local ca, într-o şedinţă de început de lună decembrie să fie o analiză foarte atentă”.

Secretarul a adăugat: “Dacă vă amintiţi, în luna decembrie 2017, am solicitat o analiză… Mulţumesc Comisiei de urbanism şi Comisia juridică că, în luna ianuarie, au aprobat la solicitarea secretarului să se analizeze, la solicitarea secretarului, solicitările de edificare locuinţe colective mici în municipiul Bistriţa, precum şi necesarul de parcări pe unitate locativă. Am venit în faţa celor două comisii cu prezentarea unor reglementări în domeniu la nivelul altor municipii din ţară, Cluj, Oradea, Timişoara, Caracal. Este cel puţin bizar faptul că, având în vedere amploarea, dificultatea cu care ne confruntam, domnul primar a solicitat completarea ordinei de zi cu încă trei puncte care nu aveau nicio urgenţă pentru o şedinţă de început de lună: regenerare, cetatea medievală şi aşa mai departe pentru a dilua şi distrage atenţia. Eu, în faţa Consiliului, am spus: se solicită în ultima perioadă edificarea unor aşa-zise locuinţe colective mici care nu sunt deloc mici, între case. Este adevărat că au fost certificate de urbanism şi autorizaţii care, în primă variantă, le-am semnat pentru că aveam ferma convingere că sunt locuinţe colective mici. O unitate cu trei apartamente e o locuinţă colectivă mică, dar s-a dovedit a fi cu 30-40 de apartamente şi au venit cetăţenii în audienţă la secretar. Oricare dintre dumneavoastră, domnilor consilieri, veniţi şi cereţi locuinţă colectivă mică, nu voi semna, cu orice risc. Legea trebuie respectată”, a adăugat Floare Gaftone.

Secretarul a spus că “greşeala vine de acolo, din interpretarea dată PUG”: “Deja sunt trei dosare, unul la Curtea de Apel, iar instanţele au reţinut şi au spus aşa: refuzul secretarului de a semna autorizaţia de construire nu este nejustificat, chiar dacă primarul, arhitectul şef şi şeful Serviciului de urbanism – a se vedea domnul Tamaş – au semnat autorizaţia, legea, documentaţiile de urbanism şi interesul general trebuie respectate”.

Deşi unii consilieri au spus că nu pot fi luate în discuţie scrisori anonime, Floare Gaftone s-a opus: “Chiar dacă petiţia este anonimă, trebuie să o tratăm cu toată responsabilitatea. Sper să fiţi alături de mine în lupta mea pentru apărarea respectării legii şi a interesului cetăţenilor. În spate, lupta este pentru un bloc pe strada Parcului nr. 6, pentru un bloc pe Ana Aslan cu 40 de apartamente, pentru strada Toamnei nr. 2, pentru un bloc în curtea Şcolii Gimnaziale nr. 2 şi exemplele continuă. Primii pe care ar trebui să îi întrebaţi sunt colegii de la Urbanism care, în momentul când întocmesc un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire, îi obligă legea să se deplaseze la faţa locului şi, în funcţie de volumetrie şi specificul zonei să spună dacă se poate sau nu se poate edifica o construcţie. Tot ei fac un proces verbal de recepţie. Dacă ei văd că nu este în regulă, trebuie să vină în faţa Consiliului Local. Eu v-am rugat să definim locuinţele colective mici, dar nu s-a făcut asta niciodată, iar acum se fac nişte presiuni din partea unor dezvoltatorilor imobiliari care în spate au milioane de euro, iar cetăţeanul văd că are voce stinsă. familia Ţărmure a venit şi a spus că nu vrea să se facă blocuri pe strada Apusului”.

Redăm în continuare integral textul sesizării care a ajuns şi pe adresa de mail a ziarului nostru, însoţită de câteva fotografii:

“Ați solicitat documente cu privire la eliberarea autorizațiilor din Bistrița, date fiind controversele iscate de zvonurile cum că secretarul orașului abordează proiectele imobiliare în funcție de anumite interese, fapt care s-ar putea constitui într-un abuz în serviciu. Mai mult, v-ați luat angajamentul de a publica aceste documente poate-poate se vor sesiza și organele de urmărire penală. O anchetă jurnalistică poate pune presiune și pe procurori.

Chiar dacă jurnalistic este mai interesant cazul celor care primesc (urbanistic) mai mult decât le conferă legea și invers (blocarea cuiva de a se folosi de propriile bunuri și drepturi) este la fel de grav și merită anchetat. Abuzul în serviciu este și când acorzi mai mult decât dreptul cuvenit, dar și când privezi pe cineva de dreptul sau.

Cert este că în Bistrița se autorizează doar anumite proiecte imobiliare, iar altele sunt blocate din pixul secretarului. Multitudinea de comentarii la articolele dvs cu subiect și predicat întăresc aceste controverse și suspiciuni din jurul acestei doamne. De fapt, aceste lucruri sunt știute în toată primăria, la fel și de către arhitecți, dezvoltatori sau cei care au tangenta cu domeniul. Unii au curajul doar sub anonimat să își susțină punctul de vedere din pură teamă (acesta este și cazul meu).

În ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de construire pentru încadrarea urbanistică pe care o cunosc, respectiv L2, Planul urbanistic general prevede la această încadrare (va atașez extras din PUG preluat de pe site-ul primăriei Bistrița, respectiv Secțiunea I, Articolul 1, Utilizări admise, p. 50): sunt admise următoarele utilizări: L2 :-locuințe individuale și colective mici cu maxim P+2 niveluri, în regim de construire continuu (înșiruit) sau discontinuu (cuplat sau izolat)

De menționat foarte important: numărul maxim sau minim de unități locative nu este menționat în PUG cu privire la încadrarea L2. Nu o să mă leg de regimul continuu sau discontinuu cum s-a legat doamna Gaftone (cum că ar fi fost modificat pe parcurs).

Firesc este că toate proiectele care respectă cerințele de autorizare pentru L2 să primească același tratament din partea secretarului mun. Bistrița.

Așadar, aș dori să o întrebați de ce anumite proiecte au primit autorizație, iar altele nu. Au fost semnate de secretarul orașului proiectele în L2 pe următoarele străzi:

1. str. Moșilor- 3 blocuri
2. str. C-tin Brăiloiu nr. 1 – 4 blocuri (1 bloc benef. Noje Ovidiu, 3 blocuri Amicii Building cu 33 apartamente în total conform beneficiarului). Nu mai spun că strada are lățime sub 6 metri și arată mai rău ca o uliță)
3. str. Aurel Vlaicu, nr. 10 – 2 blocuri (unul denumit White Residence cu 29 de apartamente conform beneficiarului (http://www.direktimobiliare.ro/property/white-residence), unul în faza de săpătură
4. str. St. O. Iosif, nr. 13 – peste 20 unități locative
5. str. Subcetate, nr. 20 – în panoul de șantier se vede un bloc cu foarte multe apartamente
6. str. George Enescu (în spate la parcarea de tiruri de lângă Socar) – 1 bloc
7. str. Subcetate, nr. 31 – neîncepută lucrarea
8. str. Drumul Dumitrei Vechi (înainte de calea ferată) – ridicat bocul

 

Corect ar fi că dna Gaftone să ne răspundă la următoarele întrebări pentru a o nu mai suspecta de interese ascunse, lipsă de imparțialitate și abuz în serviciu:

1. Cu se se diferențiază aceste proiecte de locuințe colective de mari dimensiuni de cel al dlui Larionesi pe care l-a invocat în dreptul la replică??? Sunt unele cu același nr de apartamente (aprox. 30)
2. Doar la proiectul dlui Larionesi a întrebat comisia de urbaniști?
3. La celelalte blocuri cu multe apartamente a cerut acordul urbaniştilor de renume? De ce?
4. Părerea urbaniştilor este mai presus de HCL-ul prin care a fost votat PUG?
5. Cum a avizat PUG-ul dacă nu-l cunoaște și înțelege (din moment ce solicita păreri din exterior)?
6. De ce nu sesizează organele de urmărire penală dacă are suspiciuni în privința modului în care se eliberează documente în primărie? (a acuzat că PUG a fost modificat pe parcurs).
7. De ce refuză semnarea documentației pentru un proiect P+2 în zonă Pompierilor, Drumul Sigmirului, aproape de sensul giratoriu de la Kaufland? Cumva ar face concurență blocurilor cu 12 etaje ale cunoștinței sale?
8. De ce și-a pus semnătura pt mansardarea cu 2 niveluri a blocului de pe str. Someșului în lipsă locurilor de parcare și a spațiilor verzi?
9. De ce a girat construirea blocului de pe Compozitorilor a lui Kalman Alador fără acordul vecinilor?
10. Dacă nu cunoaște prevederile PUG (motivat de faptul că solicita păreri din exterior) implicit își invocă lipsă de competență, cum își justifica rămânerea în funcție?
11. Își asumă că răspunde penal și pecuniar pentru faptul că semnează sau refuză să semneze anumite documentații urbanistice?

Rugămintea ar fi că doamnă Floare Gaftone să răspundă la toate aceste întrebări, eventual și altele care au ajuns la dvs pentru că ceea ce planează în spațiul public nu poate rămâne doar la stadiul de controverse, suspiciuni și acuzații. Are cu ocazia această dreptul la replică, dar să ne răspundă dansa că ea ridica statul de plată de la primărie”, ni s-a transmis prin email şi nouă, aceeaşi scrisoare.

Secretarul municipiului a spus că va răspunde la toate aceste întrebări în mod public.

62 comentarii

  • La primul episod Las Primarias sau “Cum sa te faci de ras la Cluj daca esti secretar la Bistrita” va aduc dovada: emailui trimis de catre OAR Transilvania membrilor sai la data de 23 noiembrie 2018 si anume:
    Stimați colegi,

    Primăra municipiului Bistrița ne solicită un reprezentant în Comisia Tehnică pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului
    Toți cei care sunt interesați, sunt așteptați să trimită pe adresa filialei o scrisoare de intenție și un CV până miercuri 28 noiembrie ora 12:00 pe adresa de mail a secretariatului.
    Membrii Consiliului Teritorial vor vota persoana care ne va reprezenta, conform prevederilor Regulamentului filialei votat în conferința din luna Mai 2018.

    Mulțumim
    Așteptăm documentele solictate
    Secretariatul

    SIMPLE PRECIZARI

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Ovidiu Florean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.