Coonform documentațiilor tehnico-economice pentru ”Modernizare DJ 172 G, km 43+298-50+000, Satu Nou-Cușma” , aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din 4 iulie, investiția se ridică la 21.466.643 lei, durata de realizare a lucrărilor fiind de doi ani.
În stadiul actual, drumul județean prezintă multe degradări, șanțurile de scurgere a apelor sunt insuficiente și trebuie aduse la parametrii optimi de funcționare, podețele sunt parțial colmatate motiv pentru care apa pluvială nu se scurge și nu este evacuată în mod corespunzător. Pentruo circulație în condiții de siguranță se vor face inclusiv lucrări anex: șanțuri, podețe, lucrări de consolidare și lucrări de siguranța circulației.
Proiectul prevede modernizarea a 6,7 km de drum județean:
• carosabil + benzi de încadrare = 44958 mp
• acostamente = 10053 mp
• drumuri laterale = 3389 mp
• stații autobuz = 228 mp
• șanțuri naturale = 2038 m
• șanțuri pereate = 2675 m
• rigole ranforsate prefabricate = 525 m
• rigole de acostament prefabricate = 316 m
• ziduri de sprijin = 640 m
• fundații continue tip „L” = 255 m
• parapete = 1279 m
• indicatoare rutiere = 79 buc.
• marcaje longitudinale = 13,4 km
• marcaje transversale = 45 mp.
Adaugă comentariu